A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, 29 iulie 2009

am citit: ANISOARA IORDACHE

IN ANUL FIARELOR

în anul fiarelor mari vânturi erau.
vânturi cu ochii de pară,
fără bârlog,
fără peşteri în care să hiberneze,
iele nealăptate la sânul unei blânde primăveri.

pe lungile coridoare ale primăriei,
simţeai în obraji
râsul lor sarcastic, rece, întotdeauna mulţumit de sine.
aruncau cu dexteritatea jonglerilor, în faţa oficiilor,
speranţele
pensionarilor,
şomerilor,
tinerilor…

Confeti din hârtie reciclabilă acopereau cerşetorii.
Zeul însuşi
se retrăgea speriat prin cercurile îngerilor.

Voi, înţelepţi,
ridicaţi-vă de pe scaune
şi
opriţi vijelia!


SECETA

în livreaua câinelui râios,
copacul
zbătându-se-n uscăciunea crengilor părăsite de frunze,
urcă,
mereu urcă,
măturând cu braţele amorţeala zilelor duse de azi pe mâine,
întipărite pe cer.

“ păsările-spun păstăile fără rod,
ele sunt de vină!”

“nu păsările, insectele!”-intră in vorbă vântul.

“ nici vorbă!
te ştim pe tine, afemeiatule,
te iveşti ca din senin, ziua în amiaza-mare, şi ridici fustele nevestelor!-sar opărite lăcustele.
Seceta
i-a tocat
mărunt,
mărunt
avutul.”

dorinţa inimii de “a fi verde” nu mai cântă.
bucuria de a înmuguri nu mai freamătă.
numai
faţa cleioasă,
arsă,
şi-o ţine agăţată de masca de foc a soarelui.

Niciun comentariu: