am citit: GEORGIANA DIACONITA

CLOPOTE, DOAMNE, CLOPOTE

am auzit că vine sfârşitul lumii
tu stai şi aştepţi să fii primit la Judecata de Apoi
nu vezi că toţi aleargă să se ascundă de umbre
de craterele care se deschid neîncetat
nu vezi oameni cu genţi în mână,
se pregătesc de o nouă călătorie
focul le-a ars caii. vor merge desculţi spre dumnezeu
două fete se îmbrăţişează
ştiu că de acum le vor lua soarele
şi vor orbi rând pe rând
nu vezi că bărbaţii cară clopotele bisericilor în spate
se face întuneric
vântul aduce tot mai aproape sunetul morţii
vântul crează iluzia unei îmbrăţişări
copiii îşi duc jucăriile la subsol
îşi umflă toate baloanele şi le aruncă pe cer
am auzit că vine sfârşitul lumii
tu stai şi te uiţi dacă să apeşi pe clanţă
îţi ridici ochii şi e negru
orbirea ne-a acoperit pe toţi
aşteaptă. vei fi primit lângă un deus

O.M.

în vânzoleală şi-ntristare
în roua care nu mai curge
şi-n care păcatele-mi se scald
în ziua făr' de farmec plină
şi-n uşile spre toamne şi spre ierni
în compromisuri prea absurde
şi-n ani şi veacuri, ceaţă şi în vremi
în treceri şi petreceri şi clipe prea diforme
în mine şi în nimeni, în uşi şi prin podea
într-un picior de fată, mecanic şi prea viu
în toată preumblarea şi fuga către azi
şi-n vorba neumblată şi-n fapta nevorbită

mă simt prea prizonier

şi-n casa cu etaje şi-n umbra cea de ieri
şi-n visul cel aievea şi-n fapta dezgolită
în toată ră-suflarea şi-n cartea uleioasă
stă îngerul himeric