am citit : MARIA MARINELA CIRCIUMARU

poem despre o posibilă viaţă râioasă
Maria Marinela Cîrciumaru (merveille)

despre viaţa asta a noastră, ţi-am mai spus,
nu am nici o părere încă.
îmi place să mă bucur pentru ea din când în când,
aşa cum mă bucur bunăoară
pentru pisicile care dorm şi torc dorm şi torc dorm,
îmi place să o privesc cu ciudă şi să o sărut pe bot:
răsfăţato, ce-ţi pasă ţie?
alteori o scot la plimbare pe bulevard
ca pe o pereche de pantofi noi,
pantofi care tind să devină frumoşi
abia atunci când sunt admiraţi.
o învăţ să zâmbească în stânga şi în dreapta
în sus şi în jos, o învăţ să ducă mâna la gură
atunci când cască.
îi spun ce mi s-a spus şi mie:
lumea e mică, drăguţo, dar chiar şi aşa,
te poţi rătăci în ea de mii de ori.
tot despre viaţa asta- îmi place să cred că e aceeaşi de fiecare dată,
dar nu e exclus să fie cumva la mijloc un truc pe care nu îl ştim
şi atunci chiar că suntem toţi nişte proşti-
tot despre viaţa asta, îţi spuneam,
îmi place să vorbesc uneori ca şi cum ar fi
un celebru scriitor.
un scriitor pe care toţi îl citesc uimiţi
fără să se poată hotărî,
dacă individul scrie bine sau nu.
mi se mai întâmplă- arareori, ce-i drept, dar e bine să ştii-
să mi se pară caraghioase şi pisicile care dorm
şi pantofii admiraţi şi oamenii toţi- poeţi sau nu.
privesc atunci la viaţa asta a noastră
ca la o uriaşă broască râioasă
vrednică de a fi înecată în orice moment
în someşul mic.