sâmbătă, 8 august 2009

am citit: emilian valeriu pal

lumini

1.ţi se întîmplă să ai o zi în care să te simţi felinar
te trezeşti dimineaţa la ora patru şi te întrebi cui foloseşte lumina
cînd oamenii îşi consumă dramele pe întuneric
fruntea ta străluceşte pe sub ea
îndrăgostiţii se ţin de mînă alţii se despart
singura poziţie în care poţi să exişti e cea verticală
stai nemişcat
raţiunea ta de a fi e să dai curaj unui trecător
prin lumea ta din întîmplare
te priveşti atent lumea dispare ai poftă să cumperi
un pachet de lame să desfaci tacticos hîrtia s-o încerci cu degetul
îţi deschizi venele e bine
sîngele cald e singurul prieten care te îmbărbătează
în sfîrşit nu mai eşti singur în sfîrşit
cineva îţi ţine de cald
e bine
te opreşti la semafor excavatoarele muşcă din asfalt
te gîndeşti la o mamă care decojeşte copilului un ou fiert
te ciocneşti de o femeie pe stradă te prefaci c-o iubeşti
că ştii tot ce îşi doreşte în geantă
porţi trei căzuţi din căruţă şi patru beţivi
asta e tot ce-ai reuşit pe ziua de azi
te gîndeşti la tine te simţi murdar îţi vine să-ţi freci pielea de toate blocurile
dar petele nu dispar
ţi se face milă de bătrîna puturoasă care îţi cere bani
sărumîna dom inginer
ţi se face milă de cîinele pe care îl vezi dimineaţa legat de o ţeavă de gaz metan
la tine nu ai dreptul să te gîndeşti cu milă
tu ai geantă patru beţivi şi încă nu ai salvat pe cineva de la moarte

2.te gîndeşti dacă ai vreo prietenă teodora să o feliciţi de ziua ei
ai suna la radio poate cîştigi un bilet la concertul lui cohen
singurul lucru pe care l-ai cîştigat a fost un cocoş de plastic
la o ruletă în bîlci
burează
închizi ochii şi-ţi spui că eşti în canary wharf
fumezi cu frate-tău ţigări făcute din chiştoace
îi mai povesteşti cum se pun pavele pe centru
cum ai intrat într-o zi la spital peste una care
voma după ce luase un pumn de pastile pentru epilepsie
el înţelege cu greu de ce ai ales viaţa asta
tu înţelegi cu greu de ce ai ales viaţa asta

ţi se întîmplă o zi în care îţi aminteşti că te doare
îţi vine să iei trenul iaşi-ungheni dar paşaportul e expirat
şi-ţi bagi picioarele în toţi comuniştii
stai inutil la birou ai vrea ca oamenii să te roage să nu închizi ochii
dacă-i închizi are loc o explozie atomică şi totul dispare
de pe faţa pămîntului
închizi ochii
deschizi ochii

3.te enervează oamenii care se opresc în mijlocul străzii
îţi dau impresia că fac lucrurile doar pe jumătate
într-o farmacie poliţiştii indieni au executat un civil
ploaia a stat londra se duce dracului
te enervează oamenii care-şi leagănă mîinile pe lîngă corp şi uneori te lovesc
îţi aduc aminte că pielea ta nu e o agenţie de ştiri unde titlurile cele mai importante
sînt scrise cu helvetica r 14
îţi vine să urli ayo i.m tired using technology
ţi se întîmplă o zi în care să te simţi om
să vrei să bei un ness frappe să te lingi pe buze
să te lingi pe răni ca un cîine schilodit de-o maşină
ieri ai fost un operator angajat la un ong care întocmeşte statistici
ce mod rapid poţi găsi să scapi de viaţă
ca un poştaş care vrea să scape de hoţii din scara blocului

4.chiar dacă ar fi să umbli prin valea morţii nu te vei teme de nimic
toiagul şi nuiaua lui te apără
îţi lasă urme ca unui marinar biciuit
domnul e păstorul tău nu vei duce lipsă de nimic
pentru că nu ai nimic
el te duce la ape de odihnă
bineînţeles în ape îţi găseşti liniştea
aerul e o formă a groazei de fi obligat să respiri

ţi se întîmplă o zi în care să te simţi felinar şi lumina să fie complet inutilă
să te părăsească sîngele ca părul unei femei care dimineaţa se ridică şi pleacă
ajungi acasă tragi draperia dai foc unei pastile pentru ţînţari
ai ţinut azi un copil în braţe şi ai realizat că habar n-ai ce să faci
ţi se întîmplă o zi în care îţi aminteşti că te doare
oamenii nu te roagă nimic
dacă ai putea te-ai pierde în şirul canonicilor

undeva o teodoră primeşte cadou un set de pahare şi un prosop de baie
aştepţi o explozie
închizi ochii

cîte ceva despre sinucideri
(fragmente)

astăzi e ziua în care ridic din umerie o zi bună pentru acest lucru
toţi ar trebui să facă la fel să ducem ridicatul din umeri la rang de artă
neputinţa e cel mai bun lucru cu care ne-a blagoslovit dumnezeu
am ajuns într-un punct în care mi se parecă viaţa e un counterstrike jucat în reţea
noi şi oamenii la care ţinem alcătuim un comando
nu mai contează decît cine scapă cu viaţă
(...)
nu mai contează apropierea sau trupul
contează cu ce rămîi dintr-un om
(...)
contează doar că pentru o vreme ai aparţinut cuiva
şi n-ai mai pendulat în gol ca firul cu plumb
(...)
număr cu voce tare trupurile care au stat lîngă mine
şi în care am locuit
vorbesc de unul singur
mă întreb ca leonard cohen dacă mi-am plătit chiria în turnul cîntecelor
apuc oamenii de piept şi urlu la ei
oamenii se numesc oameni pentru că pleacă
singurul lucru la care mă pricep e să promit
(...)
29 de grade la umbră
ai să pleci înfăşor gîndul ăsta în jurul gîtului închid uşor uşa
apoi trag scaunul de sub picioare

memory card empty

o conferinţă de presă un deputat ne vinde gogoşi
un lider de sindicat se pregăteşte de grevă
avancronica unui meci cu echipa locală
un hram printre sinistraţi
apoi un moment în care nimeni nu vede
deschid gura larg ca o fereastră
închid ochii
şi îmi închipui că eşti cu mine la don petrică
emiliano emiliano îmi spune
tu îmi vorbeşti fără oprire
despre cum te-am înşelat cu lavinia
depre cum vodca din faţa ta nu e votcă e o poşircă
puţin absent nu-mi doresc decît să te sărut acolo jos între copse
şi asta să fie o stare de existenţă continuă
*
în nopţile în care nu dorm
în nopţile în care mă sprijin de pereţii lipicioşi ai vreunei gări
ca de labiile unei femei
mă gîndesc la toţi cunoscuţii
necunoscuţii
locuri senzaţii arborice procesiune ciudată
încolonaţi trec prin mine oamenii buni
dana ioana victor şi încă vreo doi
cineva mă trezeşte zîmbesc
sînt un barman la sfîrşitul programului
sînt o vitrină pe care scrie cu litere mari
avem inventar de la unu la două
*
dau cu piciorul într-o castană
e linişte
puţin înnorat
castana se rostogoleşte pe asfalt
de fapt nu-mi dau sema dacă ea se rostogoleşte sau eu
nu se poate opri
nu mă pot opri
aş putea iar să-ţi vorbesc despre neputinţa de a nu te opri din mers
de parcă aşa nu m-ar ajunge nimic
dacă picioarele nu mă ascultă
voi merge în gînd
nu mă ajunge nimic
stau în bucătărie o gîză se-nvîrte în jurul becului
ca un credincios în pelerinaj spre lourdes
nu e nimeni în preajmă
mănînc fără poftă supa ştii tu supa aia făcută de mama
supa care-ţi plăcea ţie
lingura sună ca dracu în farfurie cam aşa sună inima cînd se loveşte de coaste
şi nu poate să iasă
nu mă gîndesc la nimic
viaţa e o autoutilitară condusă de un şofer beat
ce se izbeşte de o staţie GPL

falling slowly

hai să vorbim alma. pot să-ţi spun aşa?n-am înţeles niciodată de unde nevoia asta asta de oameni. de parcă aş fi dependent de dializă. de parcă oamenii ar fi rinichiul meu lipsă. sînt dependent de voci ca să nu aud vocile din capul meu. atunci chiar ar fi dezastru. una îmi spune boule oamenii sînt toţi o apă şi-un pămînt alta îmi spune că nu e adevărat alta îmi spune că din cauza mea se întîmplă toate.dar nu poţi să le pui pe toate în cîrca unui om pentru că ăla se prăbuşeşte la dracu. ăla ori îşi zboară creierii ori ajunge legat de pat.eu încă stau drepţi şi dau onor în fiecare dimineaţă lui dumnezeu. bună dimineaţa domnule am spălat budele am frecat toţi pantofii din unitate am curăţat cartofii ce mai am de făcut? e drept sînt puţin roşu la faţă mi-am făcut un obicei să mănînc din patru în patru zile şi atunci cînd mă forţează maică-mea telefonul de serviciu mi-a fost suspendat am luat penalizare 10%. cu ce mă încălzeşte că sînt un om bun că pot iubi într-atît cît să mănînc pămîntul pe care calci? că plîng de fiecare dată cînd văd bătrîni care încearcă să traverseze strada? sînt obosit alma. atît de obosit încît aş dormi şi nu m-aş mai trezi niciodată. m-am săturat să tot plîng morţii altora. adică n-am înţeles nimic din viaţa asta de reporter. adică mă duc la morţi şi-i întreb pe cei vii cum se simt. n-am mai înţeles un lucru. de ce oamenii pleacă. şi cînd pleacă am impresia că sînt o atlandidă care se scufundă. şi zi după zi după zi îmi petrec viaţa sub ape crezînd că n-o să am forţa să mă ridic. pînă cînd mă trezesc buimac şi-mi spun că totul a fost un vis că pînă la urmă dumnezeul ăsta e un cretin. de ce nu sfîrşeşte naibii cu mine? dacă omul nu vrea să trăiască viaţa pe care i-a dat-o de ce nu-i face pe plac? de fapt cred că sîntem nemuritori că trăim o viaţă ca s-o uităm pe cea de dinainte.mîinile mele au crescut. le-am înscris la balet. de fapt e mai mult tremur dar mă mai mint şi eu din cînd în cînd.ca de exemplu acum. stau într-un bar plin de sudori şi strungari. ei vorbesc de unelte şi maşinării de care n-am auzit niciodată. închid ochii mă întorc în trecut învăţ adunarea scăderea înmulţirea împărţirea despărţirea şi alte dureri de care ei nu au auzit. mă surprind că vorbesc singur şi-mi e ruşine.uneori cînd sînt singur e atîta tăcere încît aud pămîntul cum se învîrte. nu am nevoie alma de aşa ceva. aud cum gîlgîie sîngele în mine aud cum se au loc sinapsele şi nu ştiu dacă e normală o astfel de tăcere.dacă aş putea trimite o scrisoare în timp mi-aş trimite-o mie cam pe la vremea cînd aveam şapte ani şi taică-miu m-a închis în beci pentru că am greşit tema la mate. cînd a închis uşa mi-a spus că or să vină dracii să mă ia cu furca. mi-aş trimite o scrisoare pe care aş primi-o cînd stau întins pe patul de sîrmă ghemuit şi cu frica ca vor veni dracii.
mi-aş scrie că nu există draci dumnezei îngeri sau altceva. noi sîntem în toate.
hai să vorbim.

emmy

am intrat în lumea asta să spun bună dimineaţa
dar oamenii încă nu au ajuns
stăteam cu urechea lipită de pămînt aşteptîndu-i să iasă
ca o femeie în poarta uzinei
aşteptîndu-şi soţul cu de-ale gurii
ei n-au venit
aşa că ţi-am spus ţie bună dimineaţa
ai roşit ţi-am cîntat buburuză ruză
te-ai aşezat pe degetul mic
văzusem odată un film
willliam de normandia murise cu o săgeată în piept
dar se plimba prin cetate călare de parc-ar fi fost viu
să dea curaj soldaţilor
aşa m-aş plimba şi eu prin oraş
cu o săgeată în piept
şi din inima mea să curgă bănuţi
pentru oamenii fără adăpost
sau aş putea să-mi închipui
că pieptul meu e o mină din care
ai mei îşi cîştigă existenţa
ei sapă adînc în coastele mele de kimberlit
uneori îmi prăbuşesc inima peste ei să fiu sigur
că nu vor pleca niciodată
despre asta-ţi vorbeam în nopţile noastre polare
te cocoţam în spatele ochilor să vezi toate acestea
turnai cafeaua în căni întotdeauna mie mai multă
vîntul umfla perdeaua de parcă am fi aşteptat prieteni la cină
eşti atît de aproape încît mi-ai putea spune acasă
mi-ai putea proiecta visele pe un perete
fă-te comodă ia-ţi bolul de cereale îţi promit că ai ce vedea
uite-l pe mircea nu poate vorbi
mai mult gîfîie dar e fericit cînd ies fotbaliştii de la antrenament
se duc toţi la magazin îi cumpără napolitane
el merge ţanţoş cu punga sub braţ
chiar e un om important
apare şi valentina care mătură scările blocului
nu-i spune nimeni să nu se descalţe în magazin
ia smîntînă pe datorie
fata ei lucrează la o fabrică de confecţii
într-o zi voi lua premiul emmy pentru cel mai bun vis cu ochii deschişi
voi urca emoţionat pe o scenă
voi mulţumi acestui oraş că mi te-a dat
chiar dacă pentru o zi
ca un fluture care bate o singură dată din aripi
apoi dispare brusc
în lumină


(...)

azi o să tac niţel.
anul trecut pe o vreme ca asta alergam după curul lui băsescu. curul lui băsescu pus într-o cupă de excavator înconjurat de televiziuni. promitea case sinistraţilor în timp ce pe malul celălalt bunică-miu era scos cu barca din casă. anul trecut pe vremea asta alergam după curul lui borbely şi al altor miniştri care se perindau pe la sinistraţi ca pe la brîul maicii domnului.
l-am văzut atunci o singură dată de hram cînd i-am dus pastile. acum văd casa doar în nişte poze de pe desktop. ieri m-a sunat să mă invite la hram. baloane morişcă îngheţată barbut bărcuţe. din el au rămas doar ochii şi un fes verde. ochii ăia care-ţi intră în piept ca nişte viermi ce macină o gutuie. poate ştie că n-o să mă mai vadă. sigur ştie. el stă în pat cu fesul verde pe cap ca un fel de nepot pe care nu l-a avut niciodată. maică-mea duce ligheanul unde îşi face nevoile seară de seară. eu scriu despre minunata echipă de fotbal a oraşului care e lider în liga a treia. eu scriu despre demiterea subprefecţilor psd despre începutul de an academic la institutul franciscan. duminica lumea se bazează pe mine. colegul meu alex a plecat la iaşi cu maică-sa. i-au descoperit o tumoră pe creier. duminica lumea se bazează pe mine pentru că ţin pămîntul pe umeri. e o nimica toată. scriu în gol scriu în toate direcţiile ca o limbă de clopot. el stă în pat mă aşteaptă. eu alerg după curul lui băsescu după curul lui crin. bunică-miu e scos de pompieri cu barca. iujurile îmi fac rău. cîştig la barbut. frînturi de imagini îmi ies din cap ca nişte ţepuşe ca nişte creaturi necunoscute care vor să populeze un alt corp gazdă. el stă în pat şi aşteaptă o barcă.eu stau pe malul apei şi încerc să prind oameni.
fesul verde îi acoperă fruntea ca o pătură peste un prunc în covăţică.
îmi scot inima şi scriu pe ea cîteva cuvinte. o mototolesc o arunc la coş. scot altă inimă iar scriu iar o mototolesc iar o arunc la coş.
nimic nu-mi iese bine.

Niciun comentariu: