duminică, 9 august 2009

am citit: Laurenţiu Belizan

confesiune într-un decor kitsch

azi m-a invitat un vecin la o bere
are un maieu cu găurele
pare solistul unei formaţii rock “right said fred”
am dat la o parte perdelele cu mărgele de sticlă colorată
un gândac s-a retras strategic într-un colţ
multă vreme am colindat lumea / mi-a spus
încercam să o cuceresc privind în depărtare satele de mucava ale lui kutuzov
lumina de bronz străpungea geamul afumat din bucătărie
mângâindu-şi pipa de tek a urmat:
aş putea oare să aflu vreodată dacă descind dintre cei care au descoperit focul ?
e ca şi cum ai vrea să separi binele de neghina din tine – i-am răspuns
ca şi cum înlăuntrul tău ar fi peşteri
pe care cu o torţă în mâini să le descopere cineva drag
uite inima!
inima ta e un uliu care îmi roade sub coastă
ori de câte ori mă simt singură ori aruncată sub o tăcere de-a ta - ar spune femeia
cu ochii tulburi vecinul m-a invitat pe balcon şoptind ca pentru sine:
copiii noştri întind mâna după portocalele
pe care străinii le dăruiesc ca părinţii lor să rămână mereu fericiţi
într-o fotografie cu rame împletite de mână
unde suntem un foc un amestec din zboruri şi aripi încleiate cu ceară
uite ce i-am scris - a continuat cu vocea tremurată
sunt zile când obrajii ţi-i ţin între palme ca pe o turtă dulce
sunt zile când te port suspendată de umărul meu
iar degetele îmi devin cleşti de rac şi-n scobiturile spatelui răsar perle
sunt alte nopţi darnice în care intri atât de puternic
încat întunericul din mine se spală pe mâini
în care pe o coajă de lună alergăm prin nisip eu gând tu serafim
ar putea fi un refren extraordinar al unei balade rock - am spus
dar să ştii că ana magdalena învelea sandwichurile copiilor în partiturile lui bach

Niciun comentariu: