miercuri, 26 august 2009

am citit: Ligia Pârvulescu

reality show
(tatalui meu)

ce altceva înseamnă realitatea decât
constatarea tardivă că nimic din ce-ai învăţat nu-i corect
ce e altceva decât propria cană de gust amar
cafea dragoste sau cum s-o numi
medicamentul pe care ţi-l dădeau de copil
acum ai învăţat să-l iei singur
să dai în cap sănătăţii ăsteia care te pune în pericol de a deveni nemuritor ce ruşine
trebuie să te repari să poţi ajunge la o moarte curată ca un lemn încă necrescut
spui că ai timp pentru asta
ai învăţat când traversezi să te uiţi întâi la stânga
şi uite după colţ accidentul nepregătirea un călăreţ pe viteza luminii vine din dreapta şi în locul în care te-a întins pe asfalt apare o pată de lumină înainte ca tu să apuci să înjuri şi să laşi vorbă că la naiba
nu vreau să mai fiu decât nimicul nu vreau să luminez luaţi-mi dracu’ felinarul din mutră şi îngropaţi-mă numai în voi
înghiţiţi-mă şi închinaţi-vă ca după anafură
dar n-ai avut timpul ăla
pentru că pur şi simplu timpul nu poţi să-l ai niciodată şi stai întins acolo
luminând în sictir peste cei ordonaţi de la stânga la dreapta
închipuindu-ţi vesel că faci totuşi parte din plutonul de execuţie
ce înseamnă realitatea
decât tăcerea asta întinsă ca un zâmbet pe faţă
când faci gesturi graţioase cu ţigara înfiptă în colţul gurii
şi niciunul din ei nu-nţelege de ce chiar şi numai munca asta te face în fiecare zi atât de tot mai obosit
niciunul nu ştie de ce simţi în liniştea lucrurilor răceala unui curent atât de adânc încât cearceaful îţi acoperă capul

mean and the city

pot să mă prind de sentimente niciodată de oameni
legăturile sunt negre zdravene sau linii fragile de lumină
ah dungile acelea subţiri promiţătoare înşelătoare
ca nişte linii de cocaină
desprinderile nu-mi lasă în mâini decât aer şi semnificaţii reduse la numitorul comun al tuturor trupurilor
îmi place totuşi, îmi place
să merg în cele mai aglomerate locuri
acolo temerile iluziile sunt dese ca o pădure tânără
de la margine stau şi privesc singurătatea drept în ochi
suntem amândouă femei ceţoase înalte mă amuză cum dăm târcoale mulţimiie aiurea, love
cum din lumea asta nu poţi să prinzi decât
întâmplări trunchiate
ciudat cum poţi uita adevăratele motive
adevăratele furii şi neputinţe hilar anunţul tău de căutare a gesturilor pierdute love, din tot ce ucidem
rămân doar orele care zboară prin noi ca praful tornadelor
toata viaţa e ca şi cum trupul pe care îl credeam al nostru s-a rătăcit de la început într-un uter imens şi
ce rost are ca între timp să ne căutăm sensul petrecând prin mulţimi de cărnuri anoste
vino love, doar ştii cimitirele sunt locuri foarte aglomerate aici se dau cele mai reuşite petreceri

Niciun comentariu: