am citit: Vladimir TISMĂNEANU

Noi, intelectualii
(fragment)

Da, ne facem vinovaţi de toleranţă, de deschidere spre dialog, de incapacitate de a osândi pe cineva pentru erori trecute pe care şi le-a asumat.
Da! Avem o atracţie spre beznă şi îngenunchere. Suntem, vorba monumentului de verticalitate Cornel Nistorescu, o şleahtă de „limbăieşi”, de „pupini”. Oameni fără operă, plagiatori de duzină, indivizi cu trecut dubios, cripto- marxişti şi/sau cripto-legionari (o „minoritate fascistoidă” cum ne-a descris gingaş Adrian Severin). Suntem o mână de „oportunişti” - numele dat celor care-şi fac cinstit temele, şi-au însuşit instrumentele de lucru intelectual, primesc invitaţii la conferinţe (adeseori le şi organizează), îşi termină doctoratele la timp (ba chiar, supremă oroare, unii mai şi conduc doctorate), nu-şi născocesc diplome inexistente, publică în reviste internaţionale, au recunoaşterea într- o comunitate epistemică şi nu publică la edituri obscure. Suntem noi, cei vinovaţi de civilitate, suspecţi pentru că ştim să dăm bineţe şi unui social-democrat, şi unui conservator. Suntem noi, cei vinovaţi pentru că evoluăm, gândim, riscăm opţiuni şi le exprimăm deschis. Suntem cei care în 1990 am deplâns manevrele retoricii securiste şi pângărirea noţiunii de „patrie” în gura lichelelor; credem într- o naţiune bazată nu pe omogenităţi etnice, ci pe valori universale îmbinate cu tradiţii locale; suntem cei care în 1990, 1992, 1996 sau 2000 am pledat pentru schimbarea în direcţia democratizării şi a occidentalizării; am ales uneori răul cel mai mic; am respectat apoi pluralitatea de convingeri şi păreri. Da, suntem cei care nu s-au născut cu idei fixe, obsesii paranoice, apucături parazitare, ţâfne narcisiste, memorii selective, alegeri premeditate şi adevăruri deja mestecate. Da, credem în dialogul societăţii civile cu structurile puterii democratice. Da, reprezentăm „gaşca de parveniţi” care a înţeles răul demonic al fascismului şi abisul malefic al comunismului, fără a ierarhiza între Holocaust şi Gulag, între Auschwitz şi Piteşti, între Dachau şi Magadan. Suntem noi, cei care mai credem în „iluzia anticomunismului” şi dragostea de libertate. Scriem cărţi, studii, articole şi recenzii -, dar nu din dragoste de ştiinţă sau adevăr, ci numai pentru a vâna posturi, pentru a fi plimbaţi în maşini cu girofar, deopotrivă umili şi vanitoşi, sadici şi masochişti. Mai presus de orice, tânjim după decoraţii… Da! Suntem cei care s-au prefăcut că vor condamnarea comunismului. Nici vorbă de memoria victimelor, nici vorbă de respectul pentru cei care au suferit la Canal: ne interesează doar profiturile noastre meschine, egoiste, cupide. Suntem boicotaţi de televiziuni, dar folosim blogosfera cu bizară eficacitate. În fiecare seară, desigur, ne primim recompensa pentru noile ploconeli. Nu mai vorbesc de comparaţia en vogue dintre Traian Băsescu (patronul nostru din umbră, le grand tireur de ficelles) şi dictatorul Lukaşenko din Belarus (evident Băsescu fiind mult mai rău!)… Da, ne facem vinovaţi de toleranţă, de deschidere spre dialog, de incapacitate de a osândi pe cineva pentru erori trecute pe care şi le-a asumat. „Logica” falsei intransigenţe, a pseudo- purităţii este una şubredă, de fapt falsă.
(...)