luni, 10 august 2009
am citit:Cornel Ghica
nu cred în eroi
când eram mic
mama nu mă lăsa să mă uit la desene animate
zicea că sunt prea violente
mă bătea dacă mă prindea că mă uit la tom şi jerry
mai rău
dacă încercam să desenez pe pereţi
morcovul lui bugs bunny
sau urechile lui mikey mouse
îmi dădea cu rigla peste degete
mi-aduc aminte că eram slab
mi se vedeau coastele şi sufletul
hainele atârnau pe mine
într-un fel ciudat care nu m-a ajutat niciodată
mereu mă împiedicam în propria-mi încălţăminte
cădeam
mă juleam
mă ridicam
şi continuam să mă joc singur
eram tot timpul murdar pe mâini
la gură şi la nas
culegeam corcoduşe cu băţul
traversam bulevardele prin locuri nepermise
dinţii îi aveam galbeni
habar n-aveam cum să mă uit la o îngheţată
credeam că-i un înger
nu înţelegeam de ce în fiecare seară
se aduna atât de multă lume
la noi în bucătărie
fumau
jucau cărţi sau rummy
râdeau
beau bere şi vin
stăteam noaptea
şi nu ştiam să visez
mă culcam obosit
înfometat
nespălat
deranjat de zgomotul pietrelor
dimineaţa o luam de la capăt
mă trezea mama
îmi ungea două felii cu margarină şi gem
mereu era buhăită
avea în faţă o cană de cafea
îşi aprindea o ţigară
şi-mi spunea
„mănâncă!”
când eram mic
mama nu mă lăsa să mă uit la desene animate
zicea că sunt prea violente
mă bătea dacă mă prindea că mă uit la tom şi jerry
mai rău
dacă încercam să desenez pe pereţi
morcovul lui bugs bunny
sau urechile lui mikey mouse
îmi dădea cu rigla peste degete
mi-aduc aminte că eram slab
mi se vedeau coastele şi sufletul
hainele atârnau pe mine
într-un fel ciudat care nu m-a ajutat niciodată
mereu mă împiedicam în propria-mi încălţăminte
cădeam
mă juleam
mă ridicam
şi continuam să mă joc singur
eram tot timpul murdar pe mâini
la gură şi la nas
culegeam corcoduşe cu băţul
traversam bulevardele prin locuri nepermise
dinţii îi aveam galbeni
habar n-aveam cum să mă uit la o îngheţată
credeam că-i un înger
nu înţelegeam de ce în fiecare seară
se aduna atât de multă lume
la noi în bucătărie
fumau
jucau cărţi sau rummy
râdeau
beau bere şi vin
stăteam noaptea
şi nu ştiam să visez
mă culcam obosit
înfometat
nespălat
deranjat de zgomotul pietrelor
dimineaţa o luam de la capăt
mă trezea mama
îmi ungea două felii cu margarină şi gem
mereu era buhăită
avea în faţă o cană de cafea
îşi aprindea o ţigară
şi-mi spunea
„mănâncă!”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
un tremur al copilăriei îmbătrânit frumos în conştinţa autorului.
un text care se susţine prin naturaleţea rostirii şi trăirii stărilor.
aprecieri şi
mulţumiri, autorului!
cu sinceritate,
teodor dume,
Trimiteți un comentariu