A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 19 septembrie 2009

ALICE DIANA BOBOC: Şi asta a fost tot


poezie


am sărit peste perne, ne-am bătut cu ele
şi le-am călcat în picioare
iar părul meu în şuvite ude
avea miros de iasomie

mi s-a părut că timpul stă pe loc – luni de zile a stat pe loc
însă acum el se măsoară în îngeri

soarele a apus de multe ori
peste hainele mele împrăştiate pe jos
şi din cer au crescut ramuri -
iar acum el a luat forma buzelor mele
şi păstrează tăcerea

este ciudat... dar când sunt pe moarte,
fluturii se zbat mai puţin decât oamenii


2 comentarii:

claudiu tosa spunea...

Claudiu Tosa

pai ce spun. foarte sensibil si puternic. o atmosfera cotidiana care mie imi este cunoscuta si destul de aproape. pe cat este de simpla prima strofa pe atat este de deosebita. la a 3-a insa te-as sfatui sa scapi de al doilea "soare", sau sa faci ceva sa nu se sesizeze repetitia. daca citesti cu voce tare suna putin deranjant. sugestiva si imaginea timpului masurat in ingeri :) si mai ales finalul care da o nota foarte vizuala poemului. chiar am vazut imaginea cu fluturii si oamenii. placut

ela victoria luca spunea...

jasmin et clair de lune

Ela Victoria Luca

discurs-senzitiv-senzual, pana intr-atat incat simturile cititorului percepe fin orice miscare ce insufleteste litera. fara exces, pe niciun plan. iar aceasta buna masura, ca un echilibru necesar scriiturii, se intampla numai atunci cand experienta este deja asezata si poate fi data celuilalt/lumii/cititorului.

in final as fi lasat asa:

ciudat, când sunt pe moarte, fluturii
se zbat mai puţin decât oamenii

ela, azi, joi, "fiindca joia mor fluturii"