poezie
şi le-am călcat în picioare
iar părul meu în şuvite ude
avea miros de iasomie
mi s-a părut că timpul stă pe loc – luni de zile a stat pe loc
însă acum el se măsoară în îngeri
soarele a apus de multe ori
peste hainele mele împrăştiate pe jos
şi din cer au crescut ramuri -
iar acum el a luat forma buzelor mele
şi păstrează tăcerea
este ciudat... dar când sunt pe moarte,
fluturii se zbat mai puţin decât oamenii
2 comentarii:
Claudiu Tosa
pai ce spun. foarte sensibil si puternic. o atmosfera cotidiana care mie imi este cunoscuta si destul de aproape. pe cat este de simpla prima strofa pe atat este de deosebita. la a 3-a insa te-as sfatui sa scapi de al doilea "soare", sau sa faci ceva sa nu se sesizeze repetitia. daca citesti cu voce tare suna putin deranjant. sugestiva si imaginea timpului masurat in ingeri :) si mai ales finalul care da o nota foarte vizuala poemului. chiar am vazut imaginea cu fluturii si oamenii. placut
jasmin et clair de lune
Ela Victoria Luca
discurs-senzitiv-senzual, pana intr-atat incat simturile cititorului percepe fin orice miscare ce insufleteste litera. fara exces, pe niciun plan. iar aceasta buna masura, ca un echilibru necesar scriiturii, se intampla numai atunci cand experienta este deja asezata si poate fi data celuilalt/lumii/cititorului.
in final as fi lasat asa:
ciudat, când sunt pe moarte, fluturii
se zbat mai puţin decât oamenii
ela, azi, joi, "fiindca joia mor fluturii"
Trimiteți un comentariu