am citit: Constantin Liculescu

Gândurile unui om mic

eu sunt mic şi trăiesc într-un loc ca un hău mare. mă uit din când în când în sus şi văd o umbră care seamănă cu o făptură cu două mâini şi două picioare ce pare că se zgâieşte la mine. nu ştiu ce vrea eu sunt mic şi râd când cineva se tot uită la mine. aş putea să strig dar nu ştiu cum se face că întotdeauna sunetul se întoarce din mai multe părţi. şi oricum la ce bun? umbra s-ar zgâi mai departe şi îndată s-ar auzi din gura ei tintanta. şi sunetul ei ar veni la fel din toate părţile. ştiu asta pentru că am fugit mai demult să-l prind şi a fost greu pentru că din hăul ăsta mare oricum aş lua-o tre să urc pe dealul ce mă înconjoară. şi am alergat cum am putut şi burta mea făcea gângagânga fugea şi ea cu mine dar n-am reuşit să prind sunetul. am întins mâinile şi nimic. am deschis gura – n-a intrat nici pe-acolo. am sărit hopa-ţopa n-am auzit decât tintanta şi n-am înţeles nimic pentru că eu sunt mic acolo sigur e ceva acolo sigur e cineva şi face cu mâna.