vineri, 18 septembrie 2009

am citit: daria caza

"cu tine de vorbă

de ce ard? de ce te scriu şi-i scriu pe toţi pe care-i iubesc? de ce mă rescriu pe mine şi toate de la început?cel ce m-a făcut, m-a făcut cu un ochi în frunte, ochi de ciclop spre ceea ce-mi pot imagina; uneori văd doar cu ochiul ăsta, alteori cu doi, atunci când văd cu toţi trei, sunt profund nefericită, eu sunt făcută să văd cu un ochi şi mi-a spus demiurgul că veşnicia mea e aici în frunte, în nesiguranţa unui singur iris;mi se întâmplă destul de des, când intru pe uşa unei biserici, să-mi vină în minte cuvintele de pe poarta iadului, din infernul lui Dante.
voi che entrate qui lasciate ogni sperantza.
oribil, nu? ce legătură are uşa bisericii cu poarta iadului? în setările mele scurtcircuitate, are; speranţele ţin de viaţa, de viaţa asta, nu de viaţa de apoi; cum îţi sună...
sper să trăiesc veşnic, adică să nu mor niciodată, adică să fiu tot timpul, să ascult mereu coraluri gregoriene, într-un leşin de fericire tâmpă, lobotomică, versus...
reia-mi al nemuririi nimb şi focul din privire şi pentru toate dă-mi în schimb o oră de iubire? Hyperion nu cere pustiuri, cere enorm, o oră de viaţă în care să simtă sânge cald prin vene şi ştie ce oferă la schimb; nimic; o gaură neagră, singurătate aurită, metagalactică, sete, sete de repaos; vax, cine ar vrea aşa ceva, nu-i ăsta iadul? mereu, nimic, sete; ştii de ce cred că nu i-a fost aprobată cererea? demiurgului i-ar fi rămas şi mai multă sete şi mai multă tăcere înţeleaptă, raiul nerai şi iadul de sub unghii, de sub piele, din infinitul unui clipit de gene;
îţi spuneam odată că nemurirea mă-nfioară, de-asta mă-nfioară; ai văzut vreodată pe pereţii bisericilor nişte fiinţe făcute doar din capete şi aripi? fiecare sfânt îşi are numele şi povestea lui, heruvimii nu au nici nume nici poveste, ei sunt doar aură şi aripi, un soi de oglindă a veşniciei, uitare în uitare, ca şi cum nemurirea ar fi alzheimerul absolut;babele îngenuncheate în rugi nu mai pot fi mirese, nu mai pot fi frământate de mâini şi arse de buze, patul lor de nuntă e sicriul şi nemurirea orgasm le este;aglomeraţie mare de sfinţi pe zidurile bisericii, demiurgul e generos cu absolutul şi zgârcit din cale afară cu clipa; îi ceri trăire şi-ţi dă înţelepciune, îi ceri speranţă şi-ţi dă raiul; câteodată mă gândesc că păstrează clipa pentru el, undeva într-o pivniţă, ferecată cu şapte lacăte, ca nebunul lui Fowles, colecţionarul de oameni şi de fluturi;şi atunci cum să nu ard? cum să nu ard când veşnicia toată e în secunda în care te văd printr-un singur iris şi te ating cu vârful degetului arătător?"

Un comentariu:

Anonim spunea...

M-am adresat unui "Nicolae", nu stiu cui sa ma adresez, unei redactii virtuale; am acelasi comentariu, aceeasi intrebare la care astept raspuns ca si la celalalt text al meu si doresc stergerea textului de pe Forta Morala