joi, 3 septembrie 2009

am citit: Laurentiu Ion

rugăciunea de nevoie


nu mai ştiam ce aş fi putut spune
să vă ia dracu
şi pe tine
şi pe strada asta ce captează până la sânge imagini
stări de iritat la subţioară
ca într-un film numai cu femei
un uşor dezgust trecător venit dintr-o goană cât o apă curgătoare
şi vestea că vii era un act valabil o rugăciune ce apare numai la nevoie
ivirea ta de printre mâini capete picioare deja îmi roia pe ceafă
cursiv ca după o lungă absenţă
ţi-am spus din prima că tăcerea poate fi
şi mândria libertăţii
de a face exact ce-mi face bine
şi până la capătul acestui drum am să târăsc după mine
atmosfera asta intimă
tipic umană
ca o sete pe care doar nevoia ţi-o dă
şi vântul se intercala printre noi - un refren trist
lung
de parcă am mai fi trăit şi altădată din scena asta
poate mai pregătiţi
mai buni cu fericirea până şi-n pantofi
un decor nou pentru ce avea să vină
pur asemenea unei halva de casă
era pâmântul ghemuindu-şi spinarea sub noi
ca sub un bici
într-o ordine perfectă de casă fără copii în care nimic nu risca să fie spart
pătat mânjit sau sfâşiat
aşa stăteam noi
aşteptând să ne spălăm de tot ca o apă revărsată
în limbuţii sau tăceri
de pildă o mână înălţată într-un ocean
o singură ţară într-un continent cu un nume diferit
sau o depresie strălucitoare ca aurul simplu
al unui inel
nici nu mai ştiu
ce voia exact perdeaua de la balconul ăla
ce ţinea loc de soare vânt fenomen
meteorologic

Niciun comentariu: