A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 18 septembrie 2009

am citit: www.andreeatatiana.weblog.ro

"Nimic

Poate că sunt prea naivă...
Am încredere în oameni. Imi place să-i cred buni, vreau să-mi fie prieteni.
Le împărtăşesc visuri, gânduri, tristeţi, prostii. Poate pentru că nu am nimic de ascuns...
Dar parcă nu înţelege nimeni. Se ascund cu toţii în mintea lor sau în spatele unor cuvinte drăguţe.
Abia dacă poţi avea încredere în tine şi în Dumnezeul tău...
Dar cum rămâne cu prietenia adevărată, cu dragostea sinceră, cu "marea noastră iubire catre oameni"?
Ne-nvârtim într-o lume atât de infectă, cu oameni atât de mizeri.

Gand

Nu vom şti niciodată ce se va întâmpla mâine...
Nu ştim nici măcar ce va fi în următoarele cinsprezece minute.
Ne minţim, credem că ne cunoaştem viaţa până la sfârşit, credem că ştim cum vom îmbătrâni... Ne facem iluzii, aşteptăm...
Ceea ce nu realizăm, însă, e că uneori aşteptarea asta nu aduce nimic. Aşteptând lăsăm timpul să treacă, îl lăsăm să ne stoarcă de vlagă, să ne îmbolnăvească sufletele.
Murim respirând.
Câtă diferenţă este între "a trăi " şi "a supravieţui"...
Un om viu trăieşte! Luptă - numai să nu-şi lase visurile să se năruie. Zâmbeşte, plânge, se mişcă, iubeşte, are prieteni - pentru că este viu, pentru că nu-i secătuit de sentimente.
Si asta este cel mai important...
"Dintr-o dată redescopăr că esenţiale sunt doar viaţa, iubirea şi moartea. Restul e spectacol. Alergătură. Amăgire." (O. Paler)

Dezgust

Văd mereu aceleaşi fetze murdărite în minciună, aceleaşi zâmbete ordinare...
Mă dezgustă gândurile oglindite în ochii lor, mă înfurie.
Caut; încerc să găsesc un loc nepătat de sentimente superficiale. Un loc în care roua să cadă pe alb, nu pe praf. Caut oameni care să poată oferi tot ce au ei mai bun de dat...

Caut oameni şi locuri care nu s-au plastificat...

Triumf

"Dacă vrei să fii de vreun folos pe lumea asta, trebuie să te jertfeşti pe tine însuţi. Omul nu trăieşte pe pământ numai pentru fericire sau pentru cinste, el trăieşte pentru a dărui lucruri de seamă omenirii, pentru a-şi desăvârşi nobleţea sufletească şi a se înălţa deasupra josniciei în care cei mai mulţi dintre oameni îşi trăiesc viaţa » ( Joseph Ernest Renan)

:)

Că n-am iubit niciodată la fel. Nici oamenii, nici dimineaţa, nici florile...
Ne este uşor să generalizăm, să spunem : "Da, şi mie îmi plac florile", sau să trecem nepăsători, cu ochii închişi, să nu vedem, să nu acordăm importanţă. Oricum... sunt doar "nişte flori", aşa cum "pădurile sunt nişte păduri", cum "vântul bate iar"... Pentru unii toate lucrurile par a se repeta, s-au obişnuit cu ele şi nu se mai bucură de nimic.
Dar...

fiecare dimineată e alta, una nouă şi nu se aseamănă nici cu cea de ieri, nici cu cea de mâine...
Si ce frumoase sunt florile în răcoarea dimineţii!
Dar nu toate... Sunt flori care îmi par violente, altele nu-mi inspiră nimic... Nu mi-au plăcut niciodată trandafirii, la fel cum nu mi-au plăcut florile "create" de mâna omului... Imi amintesc acum de "Laleaua neagră", cum amestecă bulbii, cum îi lasă să se înmulţească... In final erau nişte flori false care nu aveau nimic al lor... Trecuseră prin prea multe procese...
De aceea, aceste flori nu se vor compara niciodată cu florile câmpului sau cu cele crescute sus, între crestele munţilor... Acelea sunt, înainte de toate, sălbatice şi pure. Nu le îngrijeşte nicio mână muritoare, cresc legănate de adieri uşoare, mângâiate de razele aurii ale soarelui, cresc cu cântece aduse de ploaie... Cred că sunt fericite! Sunt libere sub întinsa zare... şi sunt atât de puternice în toată gingăşia lor...
Ele vor trăi mereu în linişte şi pace, pline de o caldă Lumină.

... Intotdeauna va fi mai frumos a zâmbi îndreptându-ţi privirile spre lucrurile primordiale... "

Niciun comentariu: