A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 6 septembrie 2009

am citit:Cârciuma lui Şchiopu (mihai traista)

Când Ion a Cuţitaşului intră în cârciuma lui Şchiopu, acesta, nebăgându-l în seamă, continua să se contrazică cu nevastă-sa. Ion se apropie de tejghea şi ceru o halbă de bere, dar Şchiopu cu nevastă-sa ”cotcodăceu” de parcă nici nu îl văzuseră.
– Dă-mi o bere, bă! Sau eşti surd?... Vezi că mintenaş îţi destup urechile de măgar! trânti Ion cu pumnul în tejghea. (Şchiopu vru să răspundă ceva, însă privirea sferdelitoare a Cuţitaşului îi îngheţă cuvintele pe buze.) Toarnă-mi repede o bere, ţâţa cui ai supt-o, că îţi crăp capul ca pe un dovleac!
– Nu se cuvine aşa gazdă* bună... încercă Şchiopu să-l înduplece, însă vocea groasă a Cuţitaşului îl întrerupse:
– Nu te găzdălui cu mine, crucifixu mă-ti, că-ţi smulg urechile!
Şchiopu puse halba pe tejghea şi îi făcu semn femeii să iasă.
Nu-l mai putea răbda pe a Cuţitaşului. Cât să-l mai rabde... cât? Şi, la o adică, de ce să-l mai rabde? Atâta linişte avea şi el, cât acesta era închis. Cum ieşea din puşcărie, adio linişte!
Ori de câte ori intra în cârciumă făcea praf totul, prăpăd rămânea în urma lui. Ce-i drept, se mai băteau şi alţii, şi încă destul de des căci, unde să se răfuiască oamenii, dacă nu în cârciumă? De aceea a lăsat Dumnezeu cârciuma pe lume: să bea omul un pahar la necaz sau la bucurie, să bată palma pentru un iarmaroc cinstit sau să tragă, colo, un par - două peste spinarea mejdaşului de-a băgat plugul în ţarina sa, sau flăcăului ce-a tras cu ochiul muierii sau ibovnicii sale... Aşa e omeneşte! Dar Ion a Cuţitaşului, când intra pe uşă, nu ieşea până nu spărgea totul: mese, scaune, sticle, pahare. Comanda de băut la toţi iar, când trebuia să plătească, începea:”Noi nu am băut atâta! Nu mă fura împuţitule, că-ţi dau drumu' la maţe pe jos!” Şi începea Armaghedonul. Încercase să nu-i ceară bani, dar nici aşa nu era bine pentru că Ion întorcea placa: ”Crucifixul mă-ti de porc, drept cine mă iei? Ha? Crezi că nu am bani, mă crezi colduţ** ai? Paştele mă-ti, te omor, mă, căcăciosule, şi te plătesc în aur, ca pe unul bun!” Şi iar începea să spargă totul.
Nu, nu-l mai putea răbda. Cât să-l mai rabde, cât?... Şi, la o adică, de ce să-l mai rabde?
– Bă muceo, tu nu vezi că halba asta e goală? sparse Ion a Cuţitaşului halba de perete. Adu alta, că-ţi sparg căpăţâna aia bleagă!
– Muiere, dă-mi o halbă curată! strigă Şchiopu.
Femeia, palidă ca un cadavru, intră şi puse, cu mâinele tremurânde, halba pe tejghea.

* * *
Horincu-u-uţa la ce-i bună-ă-ă,
Horincu-u-uţa la ce-i bună-ă-ă?
De băut sara pe lună-ă-ă,
Cu măndra care-i nebună-ă-ă...”

Cânta Ion a Cuţitaşului, ţinând strâns în fiecare mână câte o sticlă de ”Secerică”. Atât a luat din cărciuma lui Şchiopu, restul a spart şi i-a tras vreo două şi lui peste bot!
– Să mă ţină minte, crucifixul mamii lui de porc! Dar ce-i cu mine, de ce se învărte uliţa? ”Horincu-u-uţa la ce-i bună-ă-ă...” Să ţină careva uliţa! Ce-i asta?... Am băut eu şi mai mult... Până la Ancuţa nu e departe! Încă un pic, hai, A Cuţitaşului, ce naiba?!... Da' ce-mi mai arde rânza!*** Of, Doamne? Las că beau o cană de more**** la Ancuţa şi îmi trece! Da' ce-mi mai vuieşte în urechi şi tot îmi bagă cineva lumina în ochi!! ”Horincu-u-uţa la ce-i bună-ă-ă...” Au-u-u, ce mă mai arde! Crucifixul mă-ti de... Au-u-u!...

* * *
A treia zi, prin faţa cărciumei lui Şchiopu, trecea o înmormântare. Oamenii din sat, mai mult din datorie creştinească, îl conduceau pe Ion a Cuţitaşului pe ultimul său drum.
Şchiopu, rezemat de uşa cârciumei, zâmbind amar de trist, şopti:
– Ce zici, a Cuţitaşului, nu intri la o halbă?


* Gazdă – gospodar.
** Colduţ – cerşetor.
*** Rânza – stomac.
****More – zeamă de varză murată.
------------------------------------------------------

NOTA: Aici este o felie de viata in care omul isi face singur, "omeneşte", dreptate. Este drept sa fie asa, dar strigator la cer, daca ne gandim ca omul a depasit organizarea tribala cu mii de ani dupa Hristos.
Intrebarea e : unde este Statul si legile sale ? (N.T.)

Niciun comentariu: