FORŢA MORALĂ: TEODOR DUME: şi totuşi un motiv

sâmbătă, 19 septembrie 2009

TEODOR DUME: şi totuşi un motiv

poezie [ ]

pe stradă la muncă sau acasă sub duş
peste tot acolo unde mizeria se
ascunde în golurile din viaţă
mă urmăreşte o amorţeală
e ca un fel de frig continuu
pişcă nu doare
şi nici nu-mi pasă

în fiecare zi
înăuntrul meu se ghemuieşte
o şansă

îmi împachetez senzaţia şi
plec departe de locul
în care oamenii se bifurcă...

oriunde

pentru că nu ştiu cum altfel
să-mi schimb înfăţişarea
mereu aceeaşi

5 comentarii:

dan herciu spunea...: + poezie

dan herciu

Un text bun, care suferă un pic în prima strofă , un pic prea explicită (ex. repetiţiile din primul vers ) dar „recuperează” în strofele 2 şi 3 , după părerea mea, foarte bune. „împachetarea unei senzaţii” îmi pare o exprimare foarte plastică şi de efect în economia textului, la fel şi „locul în care oamenii se bifurcă”. Simplu şi complicat în acelaşi timp textul respiră şi „te duce” subtil spre meditaţia din final.

Eu aş renunţa la prima strofă şi la ultimul vers, iar textul ar fi cam aşa :
„în fiecare zi
înăuntrul meu se ghemuieşte
o şansă

îmi împachetez senzaţia şi
plec departe de locul
în care oamenii se bifurcă

oriunde

pentru că nu ştiu cum altfel
să-mi schimb înfăţişarea
mereu aceeaşi”

felicitări!; sâmbătă, 19 septembrie, 2009
nache mamier angela spunea...: Teodor bravo

Nache Mamier Angela
[07.May.09 14:58]
un poem miscator
simplitatea lui adauga un fior dramatic suplimentar,o gravitate grea de sensuri grave,tragice
poem cu "cartile pe fata" ,unde sufletul poetului se dezveleste într-un Adevar existential cu care nu se poate trisa
Poetul atinge o sfera general-umana larga si stie sa "resoarba "semnificatiile cotidianului "eroic" în lupta cu o existenta absurda
ceea ce camus numea "métro-boulot-dodo" o robotizare alienanta a indivizilor
eu nu îi gasesc nici un defect ,dar m-as opri dupa cuvântul "înfatisarea" si i-as da ca titlu :"si totusi sa exist"(sic); sâmbătă, 19 septembrie, 2009
george ene spunea...: Neliniştitoarea fugă, iată motivul

George Ene

Poeziile lui Teo Dume expun multiplele faţete ale unei atitudini umane de-acum împământenită la noi: fuga, fuga de oriunde, fuga de orice – fuga de mizerie, fuga de frigul acelei amorţeli care te stăpâneşte dintr-un motiv sau altul (al nesiguranţei, totuşi), fuga de tine însuţi, fuga în tine însuţi cu acea bifurcarea a semenilor, ca stare a fugii reflectate în eul tău… Există un motiv temeinic de a te opri din fugă: ai prins o şansă, de care, însă, nu eşti sigur. Poetul stăruie pe această imagine; dar ce face? Îşi împachetează senzaţia şi… fuge „oriunde / pentru că nu ştiu cum altfel / să-mi schimb înfăţişarea / mereu aceeaşi”. E un motiv de fugă? Desigur, dar nu mai are unde fugi, pentru că acel „oriunde” (unde, parcă, se termină lumea) nu-i asigură realizarea şansei. Şi-atunci găseşte că e cazul să-şi schimbe înfăţişarea (mult prea) mereu aceeaşi. Un poem condensat, poate prea condensat. Îmi place!; sâmbătă, 19 septembrie, 2009
dana marinescu spunea...: VETO!!!!!

Dana Marinescu

Să ţii cu dinţii de “locul unde oamenii se bifurcă”. Acolo e cheia poemului. Atâta durere ce se rostogoleşte ca un bolovan. E poate clipa din zi când devii conştient că zilnic, ne pierdem sau ii rupem pe alţii din noi. Nu luăm decizii, nu facem alegeri. Avem doar senzaţii. Îţi doreşti… spre un altceva. “Departe”… dar cam timid, în şoaptă. Ne bifurcăm iar şi iar…până la urmă ne doare capul. Şi rămânem în familiar. Aici nu se intâmplă nimic. Nici rău, nici bine.
Din păcate nu doar copacii au rădăcini. Şi oamenii. Dacă nu am privi înapoi am scăpa de “mereu acelaşi”? Probabil fericirea ţine atât cât “pişcă” din versul tău. Cred că e singurul lucru din poem ce “nu doare”.
Şi pământul e rotund… şi soarele trece mereu pe la fiecare…şi zilele se repetă…şi peste tot sunt oameni care se bifurcă…şi fiecare avem amintiri…sau vom avea…despre locurile unde ne-am bifurcat.
Înfiorător de trist… Aceeaşi palmă=viaţa.; sâmbătă, 19 septembrie, 2009
nicolae spunea...: cred ca avem o problema. comentariile postate sunt reale si au fost facute acolo unde a fost expusa creatia (pe poezie.ro).
a posta fiecare comentariu la "comentarii", lasa impresia ca numele de-acolo au accesat "Forta Morala" si au comentat si aici. si acest lucru nu s-a intamplat!
rog sa trecem in subsolul textului cules din alte spatii, sub un titlu ("comentarii" sa zicem), comentariile semnificative care insotesc creatia.
trebuie musai sa facem aceasta corectie.
cu drag,
nicolae; sâmbătă, 19 septembrie, 2009

Trimiteți un comentariu

despre "forta morala"

TOT RAUL SPRE BINE

Nicolae,draga,…Eu am peste 50 de ani. Dintr-o experienta relativ recenta prin care a trecut cea pe care m-am obisnuit s-o numesc din liceu “patria mea”,”patria noastra”,mi-am putut da seama ca uneori nu se stie prea bine cine in cine trage si de ce.

De aceea,gasesc ca “forta morala” ar putea fi un subiect de meditatie incitant,

nu neaparat pentru blogul asta,(dar de ce nu?)

“Forta morala”,ca sa fie intr-adevar o “forta”,trebuie sa vina din interiorul fiintei. Iar ca sa vina din interiorul fiintei este nevoie ca omul sa-si dea seama si sa-si poata recunoaste ce are in interiorul propriei fiinte. (nu zic ca omul n-ar avea nevoie si de o sustinere morala din afara). Daca isi poate constientiza propriile deficiente,omul constient va putea,pe deoparte sa nu-i mai urasca pe cei care aplica alte principii si alte criterii decat cele pe care el-personal considera ca ar trebui aplicate,iar pe de alta parte ar fi dispus sa-si imbunatateasca caracterul propriu,ceea ce este usor de constientizat ca va folosi lumii.

Din cate am inteles eu de la Descartes,”eu sunt” ceea ce ma face/imi permite sa stiu despre mine ca exist. Ma misc,actionez,…dupa care imi pot da seama daca e bine sau e rau ca am zis ce-am zis si am facut ce-am facut,in functie de ce simt in legatura cu asta. Ma aflu pe mine insumi prin emotiile*,amintirile* si gandurile mele*. Asta ma ajuta mai degraba sa “merg catre” cine/ce sunt eu de fapt decat sa si “stiu” dintr-o data. Odata ce mi-am identificat capacitatea de a-mi creea ganduri proprii,mi-as putea permite sa folosesc oricare din aceste 3 elemente(*) pentru controlul asupra celorlalte 2,si asta imi foloseste in relatie cu celalalt/(fiecare din toti ceilalti). Faptul ca pe un astfel de blog apar ganduri si idei care sunt puse in miscare de semeni de-ai mei e un lucru bun,fiindca tine de viata,si daca tine de viata este o forta. Dac-ar fi “sa sap”,dincolo de faptul ca “morala” este un aspect incontestabil al vietii,as putea spune ca ”viata” este o consecinta a moralei. Se poate deduce lesne ca atat “morala” ca si “viata”,evolueaza. S-ar putea sa traim niste timpuri care ne vor pune in situatia de a ne schimba caracterul ceva mai “in forta” decat acest lucru s-a intamplat pe parcursul veacurilor. Spun asta fiindca viitorul n-are cum sa fie altul decat cel care se va prezenta ca o consecinta a propriilor caractere. Ideea e sa faca fiecare ce crede de cuviinta:nici mai mult,nici mai putin. Dar asta se si intampla de la sine. Pentru moment,as defini “forta morala” prin sintagma “tot raul spre bine”. In ceea ce priveste”moralitatea mea”,mi-am dat seama ca atunci cand ma simt bine in pielea mea nu mai deranjez pe nimeni,fiindca nu mai am nevoie sa deranjez pe cineva,iar iluzia ca altul m-ar putea deranja tine de proverbul cu calul care moare de drum lung si cu omul care moare de grija altuia Singura problema care ramane de rezolvat este sa-mi corectez deficientele ca sa ma pot simti cu adevarat bine in pielea mea,ci nu numai sa ma prefac/de amorul artei ca m-as simti. Multumesc,mk

COMENTARII:

Puneti problema delicat si ma impingeti la extrem cerandu-mi o analiza a propriilor deficiente si o autocorectare pentru a ma simti bine in propria piele, dar cu lanterna in ochi a proverbului ce creeaza spaima mortii prostului de grija altuia.
Draga MpunctK,
Am aparut si eu tot acu vreo 50 de ani intr-o comunitate care a inteles de milioane de ani sa se organizeze intr-un sistem politic. Deci dreptul la organizare este un drept al omului, si reiese si din ce spune Descartes: Eu am dreptul sa ma aflu pe mine prim emotii, amintiri si ganduri, sa-mi imbunatatesc caracterul si sa fiu astfel folositor lumii, daca eu cred de cuviinta sa ma implic. De preferat este sa te implici cat poti de mult si nu… exact cat trebuie.
Acest blog functioneaza ca o biblioteca in care sunt puse laolalta scrieri/atitudini despre viata imediata. Acest “lucru bun” este o forta doar in masura in care se observa ca diversi creatori au aceeasi atitudine de respingere a lumii actuale si, fara s-o spuna, doresc/cer schimbarea ei. Repet: creatori diversi, fara sa stie unul de altul, fara sa fie platiti sau sa execute vreun ordin, “merg catre” SCHIMBAREA ACESTEI LUMI.
Acum se pune problema daca am voie sa fac eu asta sau oricare altcineva?
Aici este limita (dv?): Daca omul are destinul prestabilit, inseamna ca raul lumii este trimis special sa produca meditatii/evolutii spirituale si trebuie lasat fiecare individ sa faca tot ce poate sa treaca de la suferinta crunta la cat mai bine in propria piele.
Numai ca…
eu am emotii, amintiri si ganduri. Acestea imi arata clar ca raul care exista in jur nu provine de la Dumnezeu ( inteleg cand se produc nenorociri si dezastre prin cutremure, secete, furtuni s.a.), ci de la om. De la omul care face parte dintr-o structura a puterii sistemului, sistem care poate fi prost, daca forma de organizare nu aduce bucurie/mai bine celor condusi.
Sa luam un exemplu: eu vietuiesc pe o patratica de pamant si sunt singur ca Robinson Crusoe. Dumnezeu mi-a oferit natura sa pot supravietui, raul nu poate veni decat de la Dumnezeu sau din interiorul meu, orice suferinta provocata mi se pare astfel dreapta. Acum sa vedem ce se-ntampla cand, langa patratica mea, asezam un al doilea individ? Inainte, daca alergam ore intregi sa culeg mure, odata obtinute, puteam sta/medita linistit, acum incep sa nu mai am liniste fiindca este posibil ca vecinul meu sa se opuna suferintei firesti (foamea sa ) autoprovocate prin delasare si sa-mi fure murele, prin aceasta sa-mi transfere suferinta. Adica el sa se simta bine in pielea lui cu pretul suferintei mele. Daca mai aducem un individ intr-o patratica incepem sa ne organizam si facem de paza cu randul. Daca mai aducem inca un individ, cel mai puternic va deveni sef si… astfel incepe organizarea statului- (degeaba!), dezastrul. Statul inchipuie programe fel de fel si-ncepe sa-mi ceara sa alerg toata ziua dupa mure si sa I le dau lui, de a ajuns pana acolo incat eu, care muncesc, sa nu am decat suferinte provocate de saracie, plus ca nu mai am timpul binefacator al meditatiei, deci al echilibrarii sufletesti de pe timpul cand eram singur.
Statul a devenit cu timpul o gasca de privilegiati care plateste autoritati sa controleze prostimea, dar ei nu sunt trasi la raspundere. Eu cred ca o forta morala, adica o organizatie cu oameni neplatiti de sistem si-ar putea crea parghii sa oblige statul sa respecte legile/promisiunile, sa-l oblige sa renunte la privilegii si sa actioneze cu egala masura pentru toti membrii comunitatii, avandu-se grija ca nimeni sa nu sufere de FOAME (cel putin)
Daca societatea civila nu s-a organizat, a platit cu razboaie si revolutii, fiindca a fost pusa deseori in situatia sa nu mai suporte suferintele provocate de sistem/oamenii suspusi.
Asadar ideea organizarii fortei morale ca organism civic nu este deloc gresita. O sustin emotiile, amintirile si gandurile novatoare.

Ma opresc aici, poate continuam discutia fiindca, dupa cum bine spuneti: “forta morala” ar putea fi un subiect de meditatie incitant”

FORŢA MORALĂ

sâmbătă, 19 septembrie 2009

TEODOR DUME: şi totuşi un motiv

5 comentarii:

Totalul afișărilor de pagină

VIZITATORI UNICI

INFORMATIE

MEMBRI

Etichete

despre "forta morala"