am citit: DAN CARLEA

Si bogatii dau din buric

Într-o iarnă a venit peste noi libertatea. Cu surle şi trâmbiţe, tiribombe, bombe, gloanţe şi petarde. Petarde securistice, PCR-iste, KGB-iste, CIA-iste şi Dumnezeu mai ştie de care.
Un sistem s-a prăbuşit, iar în norii de praf şi printre grămezile de moloz a început construirea unui alt sistem. Complet opus decât cel dinainte, dar cu aceiaşi oameni şi cu aceleaşi nobile apucături.

Unii, mai iniţiaţi în tainele economiei de piaţă şi plimbaţi în interes de serviciu prin putredul capitalism au reuşit să pună ban peste ban.
Alţii, cu apucături bişniţăreşti exersate îndelung prin spatele alimentărilor, pe când proştii stăteau la coadă, au făcut acelaşi lucru.
După o vreme, s-au întâlnit, şi unii şi alţii, în ceea ce presa colorată numeşte “high life-ul societăţii”. Ei sunt acolo, fără deprinderile sociale pe care ţi le asigură educaţia în timp, fără o substanţă de bază care să predispună la învăţarea regulilor noului joc, fără aspiraţia unui salt, sau măcar al unui târâş, spre calitate.

Vedem miliardari care sparg seminţe în lojele de lux ale stadioanelor, înjurând antrenorii pe care cu numai câteva zile în urmă îi împingeau de fund pe piedestale, vedem bogătaşi care scuipă ziarişti dar au aere de mafioţi clasicizaţi prin “Naşul” lui Puzo, tipi cu părul alb care-si pun haine de zici că şi-a dat Dârţă drumul la imaginaţie pe ei şi umblă cu limba pe umăr după încă o apariţie într-un ziar de scandal.

Te cruceşti când vezi o asemenea lipsă de interes pentru numele lor, pentru ce reprezintă ei în spaţiul public. Nu doresc să fie mai mult, nu le trece prin cap ideea că ar putea evolua în vreo direcţie, alta decât contul bancar.
În alte părţi ale lumii bogătaşii ţin la numele lor, la ceea ce lasă în urmă la nivel de modele sociale, se implică în proiecte culturale, în acţiuni de binefacere serioase, nu-şi croiesc din viaţa intimă nişte budigăi pe care ţi-i aruncă pe ochi, cu un gest larg de stripteoză, la fiecare apariţie publică.
Pentru oamenii cu pretenţii lucrează echipe întregi de consilieri, de specialişti în PR, oameni care sunt şi ascultaţi, nu folosiţi ca interpuşi în afaceri dubioase, cum se mai întâmplă pe la noi, mai ales în spaţiul politic.

Să particularizăm puţin:

Obositul şi încercănatul subiect Columbeanu

Omul este un exemplu perfect de magnat care-şi bate joc de imaginea lui cu o consecvenţă demnă de cauze mult mai bune:

• A ştiut să facă milioane, dar nu-i trece prin cap, când angajează şoferi pentru mult mai tânăra sa nevastă, aceştia să nu arate ca nişte playboi şi să nu fie de-o vârstă cu ea. După aceea e şocat că este înşelat, face scandal, îi dă afară şi angajează alţii la fel.
• La peste 50 de ani se îmbracă de parcă vrea să se apuce de freestyle şi, mai mult decât atât, să-l bată pe Cerebel la notorietate în rândul puştoaicelor de liceu.
• Aruncă bani pe toate prostiile, pe pantaloni cu petice de zici că s-a apucat să dreseze pit-bulli şi nu-i iese, dar nu auzi să facă măcar o sponsorizare de doamne-ajută cu o carte, o piesă de teatru, un copil de valoare, o măslină, ceva.
• Ţine morţiş să-i ştie poporul tot. Casa, maşinile, să-i vadă femeia cu pirostriile pe cap în biserică, aventurile cu pupici tandri la subraţul câte unei anonime dornice de afirmare prin scandal, cununiile şi tăierile de moţ.
• Are mereu badigarzi după el, dar nu plăteşte o firmă de PR să-l înveţe cum să pară (măcar) altceva decât un piţiponc bun numai de întins pe canapeaua psihanalitică şi bătut la fund cu propriile complexe.

Clar:

la noi şi bogăţia este o manea, bogătaşii dau din buric şi din casă, întrebându-se uneori, indignaţi, de ce nu sunt luaţi în serios. Uite d-aia.