duminică, 18 octombrie 2009

am citit: Liviu Nanu

Între Stahanov si Oblomov îl aleg pe Bender


Stahanov Alexei Grigorievici a fost un miner sovietic, mai precis ucrainean. El a reuşit să depăşească norma obişnuită de 14 tone cărbune/schimb şi să scoată de şapte ori mai mult cărbune din mină, adică 102 tone. În urma acestei isprăvi, a fost declarat erou, i s-a pus maşină la scară, a fost alfabetizat şi, probabil, a fost numit şef de echipă. Mai mult decît atît, numele lui a devenit adjectiv, stahanovismul fiind folosit de propaganda comunistă, dar a fost un exemplu şi pentru patronii capitalişti, care puteau cere mai mult de la angajaţii lor, precedentul fiind creat. Ce nu ştim noi, deşi probabil că informaţia circulă prin anumite medii, este ce a făcut mai departe eroul nostru. A fost căsătorit? A avut copii, nepoţi, s-a pensionat sau a intrat într-un con de umbră din care e scos din cînd în cînd pentru statistici şi eseuri asupra prostiei umane sau a ipocriziei? Pentru că gestul lui mi se pare ori ipocrit şi interesat, cetăţeanul urmărind (cu un efort supraomenesc de o zi) să capete un alt statut social, ori de-a dreptul prostesc. Sau poate a dorit să ia exemplul lui Dumnezeu, care, după şase zile de efort pentru facerea lumii, se odihneşte etern (Paul Lafargue).
Despre celălalt personaj, Oblomov, întîmplător sau mai degrabă nu, tot din spaţiul rus, şi el devenit în timp adjectiv, dar şi (de ce oare?) sindrom, putem spune că este ostracizat pe nedrept. Este, dacă vreţi, tot un fel de revoluţionar, dar mai degrabă semănînd cu Gandhi, prin atitudine faţă de societate. Un leneş cu apucături burgheze, probabil primul care a ştiut să speculeze binefacerile concediului medical, atît de utilizat în societatea de azi. Concediul medical este arma supremă împotriva excesului de muncă şi a excesului de zel, împotriva patronului, fie el stat sau privat, care te vrea la serviciu cît mai mult timp, chiar şi peste normă. Este o armă împotriva medicamentelor tot mai diabolice, născocite de minţi bolnsave pentru a te scoate rapid din boală şi să te facă apt de efort cu randament maxim. Poate că şi medicii de familie de azi ar trebui să ia exemplu de la motivarea pe care a găsit-o medicul lui Oblomov: „...îngroşare a inimii cu mărirea ventriculului stîng (Hypertrophia cordis cum dilatione ejus ventriculi sinistri), precum şi o durere cronică de ficat... crizele fiind provocate de mersul zilnic la serviciu”. Drept pentru care, medicul îi prescrie „abţinere de la ocupaţii intelectuale şi de la orice activitate”.
Societatea în care trăim, indiferent de organizarea politică, îşi doreşte cît mai mulţi stahanovi, indivizi devotaţi, care nu-ţi pun întrebări şi care nu se sustrag de la chemarea la muncă a patronului, fie el stat sau privat. Indivizi zdraveni, fără probleme de sănătate şi, de preferinţă, fără educaţie. Evident, la orice acţiune, există şi o reacţie, astfel că individizi care să corespundă acestor cerinţe sînt din ce în ce mai rari. Dar societatea modernă a găsit mai multe metode de a ţine individul la lucru pentru creşterea productivităţii şi a conturilor patronilor. Pauzele, fie că sînt pentru ţigară, toaletă sau masă, au devenit tot mai atent monitorizate, astfel încît omul să petreacă cît mai puţin timp în afara procesului muncii. Au apărut restaurantele de tip fastfood, şi mai nou, firmele de catering care îţi aduc la birou prînzul (tot de tip fastfood), astfel încît să poţi molfăi sandvişurile stînd la birou, în faţa calculatorului, şi eventual continuînd să lucrezi. Francezii şi italienii şi-au mai păstrat însă frumosul obicei de a-şi lua pauza de masă, apoi pentru siestă, obicei care, cu sprijinul globalizării, este din ce în ce mai mult exportat, spre disperarea patronatului de pretutindeni.Între cei doi eroi, un loc aparte îl revendică personajul imaginat de Ilf şi Petrov, Ostap Ibrahimovici Bender, tot un cetăţean al spaţiului cultural şi social rusesc. „Marele maestru al combinaţiilor”, aşa cum se autointitula, găsea de fiecare dată o modalitate de a fenta societatea, dar, spre deosebire de ceilalţi doi, are un dezvoltat simţ al umorului şi este un individ agreabil şi sociabil. Este foarte posibil ca utorii să se fi inspirat dintr-un personaj real, pentru că, de curînd, a fost descoperit în Belarus, în regiunea Minsk, un monument funerar cu numele lui, iar anul naşterii şi al morţii ar corespunde perioadei în care se desfăşoară acţiunea cărţilor. Flerul lui Ostap Bender de a depista banul public, slăbiciunile unei societăţi parcă trasă la indigo cu societatea românească de azi, de a folosi în interes propriu la maximum birocraţia şi prostia din jurul lui, sînt calităţi pentru care poate fi invidiat, care fac din el un model, un haiduc în luptă cu escrocii din societate şi cu statul, cel mai mare hoţoman. Finalul nici nu mai contează, Ostap Bender este un personaj atât de viu, de complex şi de simpatic, încât morala este lăsată (părerea mea este că intenţionat) pe planul secund şi se pierde într-un zgomot de fond. De aceea Bender a devenit antologic şi simpatic cititorilor, poate şi pentru faptul că, fiecare în sinea lui, şi-ar dori să fie liber şi indendent faţă de orice societate care încearcă să-ţi controleze viaţa prin toate mijloacele posibile, de la hrană, pînă la contul din bancă şi bunurile de consum. Personal, optez pentru acest personaj şi, ca dovadă, mîine mă voi duce să-mi iau un binemeritat concediu medical. Pentru că (citez dintr-un clasic în viaţă) „Îmi place orice activitate dacă nu degenerează în muncă”. Asta nu înseamnă că-mi va fi uşor, inactivitatea este o treabă complicată „întotdeauna se găsesc destui care se străduiesc să te pună la muncă” aşa cum spunea Oscar Wilde. Iar omenirea oricum n-a avut niciun cîştig de pe urma salahorilor.

Un comentariu:

Unknown spunea...

Da! Imi place si sunt de acord cu analiza. Altii poate o resping, dar poate ar fi utila folosirea unui limbaj ceva mai accesibil. Nu de alta, dar filosofiile sunt mai greu de digerat. Ori asemenea pozitie poate ca ar trebui exprimata de asa maniera incat sa fie cat mai accesibila! Este doar o parere!