A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 26 martie 2010

Acolo

Apropo de dincolo

Apropo de dincolo, eu cred în viaţa de dincolo, în întâlnirile de dincolo, am multe de spus celor care se află deja acolo, ca şi celor care se vor duce acolo. Cei care sunt siguri că dincolo nu există, se înşeală amarnic. Viaţa de dincolo nu este o răsplată, nici o pedeapsă, este altceva. În univers nimic nu este unilateral. Totul se multiplică. De aceea, draga mea, vrei, nu vrei, ne vom mai vedea. Autobiografia este numai o etapă. Pe lângă asmilarea ipotezelor de natură magică, trebuie să ne interesăm de adevărata psihologie, adică să ne autocunoaştem. Păi, dragă domnule, aud o voce, prea multe ceri de la om. Spuneai că nu ai adversar. Dar nu-i cunoşti pe cei de dincolo de soare, dar nu cunoşti nici cântecele lor, zadarnic mai aştepţi o reînviere, vei fi mereu un altul şi tot altul, stop. Aici se va opri şi lecţia de azi. Priviţi doar malul apei cum se duce, în timp ce apa stă pe loc. Priviţi vaporul cum porneşte înapoi, în timp ce marea a pornit în propriul larg. Cum construieşte rândunica zborul ei din aripile altor păsări, moarte de decenii. Astfel iubirea noastră nu se stinge-n timp, e zborul veşnic. Speranţele nu sunt o hrană, doar poezia face faţă strigătelor mării prea flămânde. Dacă mormintele se schimbă, cum se poate ca sufletul din om să fie tot acelaşi? Poţi să te rogi la orice vrei, dar roagă-te, nu sta zadarnic în genunchi. Aici nu-i loc de umilinţă. La lună poţi să spui tot ce te doare, câinii de mult găsesc o alinare, te poţi chiar închina la o căldare, închină-te şi pernei, somnul fuge, te culci în locul său, astfel şi noaptea trece, iar omul crede că e singur, el nu nu ştie, în univers nu-i nimeni singur, doar Dumnezeu, dar El este cu noi mereu, fără a ne avea în faţă, ne recunoaşte după voce, după felul de a privi, atunci, întreabă un bun prieten, de ce mai spunem că nu încăpem pe pământ? Uşa spre dincolo stă deschisă. Mai zăbovim, mai stăm? Mai ai să-mi spui ceva? Sunt bun, sunt rău? Deştept sau prost? Altfel va fi primirea dincolo, va trebui să spună fiecare tot ce ştie, iar faptul că nu-i nimeni să răspundă, nu schimbă cu nimic ... schimbarea. Acum noi ne culcăm, la lecţia viitoare vom fi mai pregătiţi şi, poate, mai puţini. Rugaţi-vă-n picioare.

2 comentarii:

nicolae spunea...

Boris, mi-a placut sa ma joc un pic cu textul tau. Iata ce a iesit:
Viaţa nu este răsplată şi nici pedeapsă. Si nici loc de umilinţă. Este doar o etapă.
”Păi, dragă domnule, aud o voce, prea multe ceri de la om. Spuneai că nu ai adversar. Dar nu-i cunoşti pe cei de dincolo de soare, nu cunoşti cântecele lor…” Privesc malul apei cum se duce, în timp ce apa stă pe loc. Cum construieşte rândunica zborul din aripile altor păsări, moarte de decenii. Iubirea nu se stinge-n timp, e zborul veşnic. Speranţele nu sunt o hrană, poezia face faţă strigătelor mării prea flămânde. Dacă mormintele se schimbă, cum se poate ca sufletul să fie tot acelaşi? “Nu sta zadarnic în genunchi, poţi să te rogi la ce vrei, numai roagă-te. Roagă-te-n picioare! Poţi spune Lunii tot ce te doare- câinii de mult găsesc alinarea-, te poţi închina la o căldare, ori pernei - somnul fuge, te culci în locul său, şi astfel noaptea va trece…”
Omul crede că e singur. Dumnezeu ne recunoaşte după voce, după felul de a privi. Uşa spre dincolo stă deschisă. Mai zăbovim? Sa spunem fiecare ce simte, chiar daca nu-i nimeni să răspundă…
Vrei, nu vrei, draga mea, ne vom mai vedea.

Boris Marian spunea...

mersi