joi, 25 martie 2010

am citit:"Umbra lui Romeo şi a Julietei sale " (Boris Marian)

Casele vechi seamănă cu oamenii bătrâni- sunt pline de amintiri.... Stă întins, cu mâna lipită de corp, cealaltă a pierdut-o în primul război, cu ochii aţintiţi mari spre fereasta afundată în întunericul compact. „Hei, m-auzi?” se aude un scâncet. Erau doi prieteni, unul avea o logodnică. Logodnica avea patrusprezece ani. Săruta ca la două zeci. Iar el se simţea ca un rege al Franţei. Au fost ucişi toţi trei. Martor a fost întunericul. Acum, tot ce se numeşte fum, are particule de om, tot ce se numeşte flacără are particule de suflet. Îndemnul, trebuie să trăieşti, l-am auzit de la o stea care a dispărut chiar a doua zi. Suntem asiguraţi că morala se află actualmente la loc de cinste. Locul de cinste este ascuns într-o peşteră plină cu bijuterii furate. Morala publică este apriori suspectă. Gândirea devansează orice, uneori şi glonţul. Moralitatea este discontinuă. În pauze au loc cele mai mari masacre. Există şi negarea şi refuzul, nu sunt aceleaşi lucruri. Adesea , printre ore solitare, când Soledad plutea în văi stelare, tăcerea-şi scutura hermina, iar Herr professor ne preda latina. Mă pomeneam vorbind fără cuvinte, cum nu mi se-ntâmpla nainte, mă întrebam ce este nebunia, pe care continent e România, eu ascultam balada lui Manole, departe de sofisme şi de mode... Ziua-i masivă, albă şi rece ca un colegiu pentru colege, numai iubita, doar ea se zăreşte într-o oglindă ca ochiul de peşte. Trece cu trenul omul cu trenciul luat pe-o hârtie de treisprezece, numai iubita în nouri se scaldă, ziua-i masivă, rece şi albă, numai iubita, subţie şi naltă este. Iar eu sunt în lumea cealaltă.

Niciun comentariu: