A apărut o eroare în acest obiect gadget

luni, 29 martie 2010

am citit:"Valori, trebuinţe, necesităţi" ( Emanuel Cristescu)

Preliminarii ecoliterare

Într-un demers general, existenţa ar putea fi definită ca un dezechilibru în spaţiu şi timp al haosului ori dezordinii, determinat de unul ori mai mulţi vectori an ori antientropici.
Dacă admitem, axiomatic, faptul că realitatea obiectivă există, atunci putem admite „cultura coexistenţei” ca fiind un fapt al acestei realităţi. Principial vorbind, „coexistenţa” nu ar trebui să creeze probleme de inteligibilitate. Spunem „starea lichidă coexistă cu starea cristalină” „într-un mediu dat pot coexista plantele, animalele şi materia anorganică” „maimuţele coexistă în acest areal” „ pe Europeea pot coexista membri având o mare diversitate de pregătire, educaţie, credinţă, cultură, talent, etc”. Aşadar „coexistenţa” poate fi un atribut universal, atribuibil oricărui sistem ori subsistem şi reprezintă proprietatea unor, în sens general, „elemente” ale unor mulţimi conjuncte ori disjuncte, de a fi împreună în spaţiu şi timp. Adică de a nu se exclude reciproc.
Termenul „cultura” pe lângă pletora definiţiilor existente, presupune, cel puţin, câteva precizări suplimentare. Acestea sunt necesare pentru că, în definirea sa, cultura, printre altele, se bazează pe utilizarea conceptului de „valoare ” care este ori ar trebui să fie esenţială pentru orice demers de natură culturală. În fond, cred că baza oricărei culturi, a oricărui sistem cultural trebuie să fie valorile. Acestea sunt creaţii exclusiv umane care se pot defini ca fiind poziţia, raportarea ori atitudinea pe care un om ori un grup uman le are în raport cu o realitate obiectivă aparţinând naturii ori creaţiei spiritului uman. Afirmaţiile de tipul „frunza aceasta este verde”, „în grădină sunt patru copaci” „zăpada este albă” „3+3 fac 6” semnifică realităţi ori descriu fapte sau inferenţe. Ele reprezintă constatări. În situaţia în care sunt făcute de către fiinţe umane normale. Ele nu reprezintă „valori” în sens axiologic şi nu reprezintă poziţii ori reacţii atitudinale. Dacă afirm: „acest text este util / inutil”, „omul acesta este moral” „pudoarea este specifică fiinţei umane şi este necesară” „este moral ca mama să aibă grijă de copil” depăşesc stadiul neutru, constatativ şi intru în domeniul atitudinal, acordând astfel o semnificaţie valorizatoare unei existenţialităţi fizice, stări ori creaţii.
Mărul produce mere însă numai omul poate valoriza cantitatea şi calitatea fructelor ori frumuseţea sau urâţenia pomului. Albinele sunt organizate, se pare instinctual, şi produc, impecabil, miere. Numai omul valorizează organizarea stupului, producţia şi gustul mierii. Răsăritul ori apusul soarelui sunt realităţi. Omul poate să le aprecieze frumuseţea. Aşadar valorile reprezintă un reper, un standard, i-am putea spune utilizând limbajul actual, în raport cu care se exprimă ori ierarhizeză atitudinile individuale ori societale. Nivelul de acceptabilitate al atitudinii precum şi capacitatea de impunere a acesteia reprezintă, în raport cu o stare existenţială ori cu un fapt de creaţie, „valoarea” Valoarea este un concept multipolar care poate fi redus la bipolaritate. Multipolaritatea, în acest context, trebuie înţeleasă că multitudine atitudinală infinită situată între extremele bipolare. Ca extreme bipolare putem exemplifica „frumos-urât” „moral-imoral” „bun-rău” etc.
Strâns legat de conceptul de „valoare” operează normele care pot fi definite ca reguli de conduită în raport cu valorile împărtăşite, acceptate ori promovate de către un om, grup uman ori societate umană. Normele pot fi facultative ori obligatorii. În cadrul normelor obligatorii operează conceptul de sancţiuni în cazul încălcării lor.
Valorile şi normele reprezintă fundamentul pe care se elaborează şi se manifestă anasmblul conduitelor umane. În raport cu acest ansamblu omul se comportă atitudinal pe baza sistemului său propriu de trebuinţe-necesităţi.
Mai amintesc faptul că trebuinţele sau nevoile rezultă din ontologia naturală şi socială a fiinţei umane şi reprezintă ansamblul cerinţelor umane primare, directe, nemijlocite care condiţionează însăşi vieţuirea ori supravieţuirea acestei fiinţe. Dintre acestea putem exemplifica: trebuinţele bio-fiziologice, psiho-sociologice, ecologice, etc. Necesităţile umane, în schimb, reprezintă cerinţe ori trebuinţe umane derivate, interpretate ori mediate prin intermediul sistemului de valori-normă împărtăşit, acceptat ori promovat de către un om, un grup uman ori o societate umană în funcţie de acumulările sale istorico-tehnologice şi spirituale.

Niciun comentariu: