luni, 29 martie 2010

Kafka - un profet fără voie

La vârsta de 40 de ani (fără o lună), în data de 3 iunie 1924 a murit în sanatoriul de la Kierling, lângă Viena, unul dintre „coloşii” prozei moderne, Franz Kafka ( nici nu şi-ar fi închipuit o asemenea postimitate). Alături de Einstein, Freud, numele său este unul dintre cele mai vehiculate, deşi nu toţi ştiu ce a scris, de ce a scris, etc. Manuscrisele sale au fost salvate de prietenul Max Brod , căruia Franz i-a cerut cu limbă de moarte să le ardă. Viaţa lui Kafka a fost un dezastru sub aspect social, sentimental, a iubit două femei de nivel intelectual excepţional, Dora şi Milena. Kafka era prizonierul propriilor îndoieli, dar credea în Binele Suprem şi nu era un nihilist. „În lupta dintre lume şi tine, alege lumea”, spunea cu sinceritate. „Metamorfoza”, povestirea în care funcţionarul Gregor Samsa, alias Kafka se transformă într-un gândac-gigant exprimă perfect disperarea scriitorului faţă de traiul impus de familie, de tatăl său, un mic tiran din lumea afacerilor, căruia îi adresează o scrisoare pe cât de sfâşietoare, pe atât de inutilă. Comunicarea dintre Kafka şi lumea filistină, lumea lacomă de câştig, lumea insensibilă la o evoluţie spirituală, nu există. Nici lumea literară nu l-a primit cu braţele deschise. Cineva i-a reproşat că bagajul său de cuvinte, în limba germană este sărac, deşi la Praga se vorbea şi se scria într-o germană frumoasă, literară. Un reproş oarecum asemănător i-a adus cineva lui Caragiale, fără a înţelege că scriitorii care ştiu să concentreze ideea în puţine cuvinte ajung, uneori, la culmile artei pe căi mai trudnice şi mai demne de urmat. Romanele „Procesul” şi „Castelul” sunt adevărate „previziuni” ale violenţelor şi lipsei de comunicare, ale dominaţiei răului ce se vor manifesta peste un deceniu, de la moartea sa în Europa şi în lume. „Colonia penitenciară” are o putere de sugestie ce face din Kafka un profet din vremurile biblice. Călăul este sfâşiat de propria maşinărie diabolică pe care el o inventase. Nu este Hitler acela, nu este Stalin acela, nu sunt toţi torţionarii cei mari din ţările satelit ale Moscovei, acei călăi distruşi de propria maşinărie? Despre moartea lui Kafka a scris jurnalista cehă Milena Jasenska, ea însăşi ucisă în 1942, în lagărul de la Ravensbruck. Kafla îl admira pe Dostoievski, primul mare scriitor care a pus în faţa lumii chipul înşelător al Răului, al celui care îl refuză pe Dumnezeu. Kafka era un credincios moderat. Paul Celan, un alt om chinuit de remuşcări, dar din motive diferite, poetul suferind din cauza morţii părinţilor ucişi în Holocaust, l-a admirat nespus, a tradus din „momentele” kafkiene. La noi, D.Ţepeneag, Mircea Ivănescu, Ion Ianoşi ( acesta l-a comparat cu Patriarhul Iaacov în lupta cu Îngerul) au tradus şi au scris despre Kafka. Nu se aminteşte prea des de intenţia lui Kafka de a pleca în Palestina cu prietena sa, Felicia Bauer, dar starea sănătăţii l-a oprit de la acest pas determinant în viaţa şi cariera sa. Europa ar fi pierdut pe unul din marii ei scriitori. Un prieten al său, actorul Loewy, din Lvov, care l-a influenţat mult în tinereţe, a murit în timpul Holocaustului, în 1942, la Treblinka. Am putea să ne întrebăm câţi Kafka, Fundoianu au pierit în flăcările Holocaustului? Thomas Mann a fost unul dintre primii scriitori care au recunoscut valoarea de neignorat a scrierilor lui Kafka, deşi manierele celor doi prozatori erau complet diferite. Joyce, Musil, Canetti au fost şi ei admiratori fără rezerve. Spre deosebire de Nietzsche, care afirma că Dumnezeu a murit şi că a venit vremea „supraomului”, Kafka a creat cu un fel de Charlie Chaplin, dar tragic, un om supus tuturor nedreptăţilor, dar nu este acest om adevăratul martir- mântuitor al vremurilor moderne? Este interesant că un model al lui Kafka a fost Flaubert cu a sa doamnă Bovary. Constrângerile sociale, prejudecăţile sunt conştientizate cu aceeaşi intensitate.

Kirkegaard spunea că „nimic nu este mai teribil, dar şi mai de preţ, decât a trăi ca Individ”. Printre scriitorii români care pot fi comparaţi cu Kafka, sub specia omenilor suferinzi, putem să-l numim pe Max Blecher. Laureatul cu Nobel, W.H.Auden îl compara pe praghez cu Dante, Shakespeare, Goethe. Nu este vorba de întinderea operei, ci de impact. Eugen Ionescu şi Orwell sunt urmaşii săi direcţi.

„Situaţia în care ne găsim este aceea a păcatului, indiferent de vinovăţie” – aceste cuvinte prevestesc şi Gulagul şi Holocaustul. „Există un ţel, dar nici un drum, doar o ezitare”...”Răului nu-i poţi plăti în rate, dar încerci”

”În faţa Legii stă un uşier”, este începutul uneia din paginile de aur ale lui Kafka. Adică Legea mai are o piedică în faţă – Uşierul. Acest Uşier face istoria. De aceea Raiul nu va exista niciodată pe pământ. Şoarecele se plângea că lumea este prea mare pentru el. Lumea se micşoră, veni o pisică şi înfulecă şoarecele. Este o fabulă despre libertate şi despre cum nu ştim să o apreciem. „Nu am făcut rău nimănui, dar nimeni nu vine să mă ajute când sunt un pericol”. Oare nu am greşit cu toţii faţă de personajul K.? Cu amărăciune a scris Kafka despre Don Quijote şi despre Prometeu, victime ale propriilor conştiinţe de oameni naivi. În afară de ciclul „America”, la care nu ne oprim considerând că a fost o experienţă eşuată a lui Kafka, nu există rând din scrierile lui care să nu te lase într-o profundă contemplare, nostalgie, participare la soarta contemporanilor noştri, care să nu te îndemne la iubirea de aproapele, la care ne îndeamnă Credinţa de mii de ani. Mormântul lui Kafka este acoperit de o piatră atinsă de timp, nimeni nu a profanat mormântul, poate că şi cei mai înrăiţi duşmani ai umanismului nu au avut curajul să se atingă de acest modest şi ” totodată” străluminat profet.

Niciun comentariu: