A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 27 martie 2010

BORIS MARIAN: V.Tismăneanu - noul acrobat

Succesul aşteptat al cărţii lui V.Tismăneanu, „Leonte Răutu – perfectul acrobat”, care crează un virtual simbol al „răului”, ca şi comentariile aparent obiective, bucuria rău ascunsă a unora pentru demascarea lui Lev Oighenstein, alias Leonte Răutu, acuzaţia unui anonim ce semnează, grandoman, Godunov, că aş fi urmaşul unui „monstru”, fără a mă cunoaşte nicicum, m-au determinat să scriu acest text cu implicaţii, cred, mai serioase decât multele comentarii de pe ici, pe colo. Il cunosc pe autor, era un copil superdotat, l-am admirat; tatăl său, Leon Tismăneanu ( Tisminetzki) era un fost voluntar în războiul civil din Spania care a început ca o luptă pentru un regim democratic şi a devenit un teatru al jocului de interese, Est-Vest, stalinişti-troţkişti, comunişti- fascişti ( nu era, de fapt, un joc). Când au apărut primele cărţi ale fiului, V.T. , am crezut că merge pe o pistă bună. Comunismul cu faţă leninist-stalinistă, aplicat în toate ţările fostului lagăr ( însuşi cuvântul contravine chemării bătrânului Marx) merită o analiză dură şi la obiect. Despre marxism, despre stânga nu mă exprim, este prea diversificată, iar tânărul doctorand de la Universitatea Bucureşti şi-a schimbat pe parcurs faţa şi a devenit un „dreptaci” mai abitir decât alţii care au cunoscut şi chipul dreptei. Eu nu sunt un adversar al dreptei, doar al extremei drepte, ca şi al extremei stângi ( se spune că deosebirea dintre nazism şi stalinism era aceea că în Rusia era mai frig). Sunt sceptic în privinţa categorisirii prea apăsate a cuiva, a unei grupări politice , că e de dreapta sau stânga. Există o relativitate ce trebuie luată în seamă. Nu cred nici în socialismul cu faţă umană, cum au promis unii, nici în perestroika, glasnosti, alte experienţe eşuate lamentabil. Cred doar în idealuri ce nu se pot pune în practică, aduc jertfe, iar jertfe au fost prea multe, zadarnice şi crude, fără de margini. Un Soljeniţân îmi trezeşte respect, ca şi unii dizidenţi, luptători de la noi. Am două obiecţii pentru „acrobatul” Volodea Tismăneanu. De ce îi spun acrobat, cum a folosit şi el sintagma „potcovindu-l” pe Răutu? Cum poţi fi credibil, şi pari a fi, când ai fost educat în cel mai pur mod idealizant al comunismului luminos, părinţii luptând în Spania anilor 1936-1939, ambii părinţi, adevăraţi eroi, am spune, când urmezi o şcoală superioară de partid şi nu faci şi tu, acolo, ingineria, medicina, alte profesii mai puţin legate de o ideologie pe care, poate, nu o mai iubeai? Voiai să cunoşti mai bine dedesupturile comunismului ştiinţific? Nu era nimic de descoperit, totul era perfect dogmatizat, ştim cu toţii, cei care am urmat, obligatoriu, aceste cursuri, la toate facultăţile, indiferent de specialitate. Din păcate, şi asta o ştiu din surse directe, între foştii ilegalişti comunişti a domnit o stare de suspiciune, un carierism dezgustător ( nu generalizez), la care, cu timpul, s-a adăugat şi un antisemitism şi mai dezgustător care contrazicea orice formulă internaţionalistă. Leonte Tismăneanu a fost îndepărtat din aparatul ideologic în urma unei delaţiuni. A suferit, dar nu s-a dezis de Partidul care îl „exmatriculase”. Poate că şi moartea sa, destul de timpurie, a intervenit ca efect al acestei suferinţe. Fiul devine cu timpul liberal, foarte frumos, dar mai laudă şi unele lucrări de cosmetizare a extremei drepte interbelice, alături de un june, Sorin Lavric. Somnul raţiunii naşte monştri. Succesul real de public, ca şi în înalte cercuri „elitiste”, cred, l-a cam dus la o auto-supraestimare. Este ideologul anticomunismului, trece peste orice amănunt biografic. Este adevărat că fiul nu răspunde pentru tatăl său, dar a fost tatăl său un călău comunist? Răutu nu l-a apărat pe Tismăneanu, la fel şi Valter Roman. Au uitat că au luptat împreună pe baricadele Spaniei republicane. De ce l-ar iubi Volodea pe Leonte Răutu? Aici vin cu a doua obiecţie - dacă o carte despre Răutu se bucură de un succes atât de răsunător, nu crede V.T. că face un mare serviciu celor ce afirmă ( încă mareşalul Antonescu spunea acest lucru) că evreii, ei anume, au adus comunismul, alte etnii nu au nimic comun cu acest flagel, această „ciumă”? In Evul Mediu evreii erau acuzaţi că au adus ciuma, numai pentru că, spălându-şi mâinile, se îmbolnăveau mai rar de această gravă maladie. S-a mai discutat – câţi evrei erau comunişti? Foarte puţini, poate un procent, două. Câţi comunişti erau evrei? Destul de numeroşi, proporţional cu majoritarii, pentru că ideologia comunistă nu încuraja antisemitismul, existent în mai toate domeniile de activitate socială, politică, ideologică. Că evreii comunişti s-au dezis, precum „uscătura” de Chişinevschi, de evreitate, că mulţi au regretat, că unii au plecat în Vest, în Israel, este altă poveste. Tismăneanu a fost şi este un anticomunist din afara oricărui sistem represiv. Păi, atunci, de ce nu l-aş accepta mai uşor pe indigerabilul Goma, decât pe Volodea Tismăneanu? După război mulţi viteji se arată. Acesta este punctul meu de vedere, cu tot regretul că acel copil inteligent, astăzi un „clasic al liberalismului şi al anticomunismului” care diabolizează o ideologie până la ridicol, nu va înţelege, nu va dori să înţeleagă. Doar şi-a închinat trei decenii unei cauze bune, care nu i se potriveşte. De aceea derapajele sunt inerente. Cine mai vorbeşte astăzi de
Olga Bancic decapitată de nazişti numai pentru că a luptat împotriva lor. Dau un mic exemplu. Totul a fost rău la „comunişti”, au fost nişte „criminali”, toţi, absolut toţi, ba mai erau şi evrei, ai dracului.

Niciun comentariu: