Madeleine

Madeleine





S-au golit nopțile toate,

cufere cu galbeni, sparte,

se mai văd urmele dinților în pernă,

craterul viselor, pe scândurile rupte,

licheni au crescut, șerpi leneși, Madeleine,

se-nvîrt palele, orele, zorii,

unde ne sunt îndurătorii?

Spuneai să fim buni,

dar ce bem înainte de moarte, Madeleine?

De privesc în sus, nu se vede nici un duh,

cine poate, mai crede, cine nu,

se întoarce cu fața la perete, în geamăt.



Şi-ngheaţă.



PS. Cadavre pe Sena, acolo l-am zărit pe Paul Celan, avea o inimă fragilă, de porţelan, dacă puteam l-aş fi oprit din zbor, dar el acum se plimbă-n Elsinor.

boris marian