luni, 30 mai 2011

Apariţie editorială: Stihuri incerte, de Ioan Ivaşcu





Am plăcerea să vă anunţ că la Editura Dacia XXI din Cluj, în colecţia Scriitori la ei acasă (nr. 109), mi-a ieşit de sub tipar volumul de versuri intitulat Stihuri incerte. Cartea a apărut în colaborare cu Primăria Comunei Moisei, judeţul Maramureş.
Reproduc în rândurile ce urmează mulţumirile pe care le-am aşezat în deschiderea volumului:



Mulțumiri

Profund onorat de propunerea Editurii Dacia XXI de a fi inclus în colecția Scriitori la ei acasă, doresc să adresez mulțumirile mele oamenilor care au contribuit material și spiritual la apariția acestei cărți și pe care îi asociez cuvântului acasă.
Mulțumesc Primăriei și Consiliului Local Moisei, domnului primar Toader Ștețcu, profesorul meu de biologie din gimnaziu, pentru deschiderea culturală constantă și pentru sprijinul financiar fără de care publicarea prezentului volum nu ar fi fost posibilă.
Recunoștința și dragostea mea se îndreaptă către doamna profesoară de română Irina Bercea, profesoară a nenumărate generații de moiseieni, care mi-a transmis pasiunea pentru gramatică și pentru literatură, în lungile seri de iarnă în care mă pregăteam, elev în clasa a VIII-a fiind, să reprezint Moiseiul la Olimpiada Națională.
Nu pot să-i omit din enumerarea persoanelor dragi sufletului meu pe regretații mei dascăli de la valoaroasa școală moiseiană, pe domnul învățător Dumitru Mihali și pe domnul profesor de istorie Vasile Lungu, care mi-au marcat anii copilăriei, de la primele cuvinte scrise până la răscoala condusă de Spartacus.
De asemenea, îi aduc un omagiu bunicii mele, țărancă din Moisei, Nița Tomoiagă, care mi-a protejat copilăria și adolescența, ca un adevărat înger păzitor.
Îi mulțumesc, cu dragoste, ființei care mi-a fost învățătoare, profesoară și, nu în cele din urmă, Mamă, Anișca Tomoiagă. Ea m-a iubit, m-a înțeles și m-a susținut întotdeauna.

2 comentarii:

nicolae spunea...

Felicitari, Ioan, pentru apartia editoriala. Ma bucur mult ca gandul tau sa intoarce cu dragoste spre cei care te-au invatat.
Poti sa postezi si stihuri, asa incerte cum sunt:)))
La mai multe!

Ioan Ivaşcu spunea...

mulțumesc