duminică, 14 octombrie 2012


Nebun cap.7

 

Criticile și laudele  m-au stimulat deopotrivă. Un nebun nu poate fi oprit.  Cineva a spus că este un kitsch  ceea ce scriu. Poate. Dar este al meu. În poezie este greu să mai fi azi original. Adică  autentic. Mă exprim liber și libertatea este prima condiție a existenței  unui autor.

Pentru un om cu preocupări artistice, ura constantă  este un apanaj ciudat, eufemistic vorbind.  Cunosc un personaj cu care nu  pot comunica de ani de zile, i-am întins mâna de câteva ori, el s-a uitat la mâna mea și mânia sa a crescut ca o buruiană.  Vae victis.  Cunosc lideri politici care zâmbesc și se urăsc cu înverșunare. 

Am văzut porumbeii triști în parcul care plângea. La câte uși închise nu am bătut?  Ca oaspeții veniți la Sodoma. Numai corbii sau ciorile venite seara în Cișmigiu nu cunosc tristețea. Ele murdăresc totul. Nimic nu este logic, poate că așa trebuie.  Cărțile nemuritoare sunt despre  dragoste – Iliada, Odiseea,  Război și Pace, Donul liniștit, ș.a. Chiar și Cântecele lui Maldoror. Nu mai pot scrie versuri.  S-a perimat poezia?  O femeie de circa 60 de ani este pe cale să ne părăsească, dar ea vrea să mai publice o ultimă carte. M-a impresionat. Scrisul este o religie.

Musil a râs de Kakania, a râs de orice idee de stat, era un anarhist pașnic. Ulrich reprezintă 99% din omenire. Omul fără însușiri există. Înfocat și entuziast. Ce spun conducătorii?  Mă doare undeva. Din Evul Mediu mă doare. Vorba  cârciumarului din Bellevue – do ut res. Conducătorii sunt rapizi, scutierii se mişcă mai greu. Don Juan lipseşte de la apel.  E la infermelie.   Are infecţie  luetică. Trece. Don Juan trece. Scutierul este un Păturică, ceva mai  solid. Doamne, nu mă-nvăţa ce-i ura, nu-mi lăsa sufletul să plece ca un lup în lume, unde e fratele meu, Cain?  E lângă tine, lângă tine, îmi spune Domnul, acum este momentul răzbunării. Eu tac, se uită lung la mine Cain, el plânge .ori îşi tăinuieşte gândul? O, Doamne, nu mă pune la-ncercare, dă-mi-l pe Cain înapoi, ca-n vremuri bune. Priveşte Cain şi se roagă-ncet cu mine.

Cândva creşteam viermi de mătase, îi priveam cum alunecă  unul peste altul, ca nişte degete tăiate care se mişcă autonom, păstrând totuşi dorinţa de a apuca, de a lua. Muşcau cu sete din frunza de dud, verde, strălucitoare. Iar mătasea lor are ceva din lumina stelară.

Cine este în epicentru cade primul, cei de la margine se uită, dau din picioare să n-alunece-n groapă, cine se află în epicentru va striga din adâncuri, de ce, Doamne, de ce  eu sunt alesul? De ce, Doamne, de ce?

Bucuria de a te trezi la miezul nopţii, în miez de zi, de a scrie versuri pe care nu le citeşte  nici orbul cu sensibilitatea în deşte, sihastru nu sunt, nici sfânt, poate nebun, raiul e doar o coală de hârtie, vor înflori în curând grădinile-n cer, morţii blânzi din pământ.

 

 

Rolul meu este de a mă interpreta pe mine, după lectura Comediei Divine, eu îmi scriu textul, regizorul sunt eu, uneori se  amestecă şi Dumnezeu, dar, din nefericire, spectacolul este mereu întrerupt de exclamaţiile unui surd, poate că eu nu înţeleg surzenia lui, poate că-i darul Demiurgului.  Olarul face ulcele, ulcele nu-l fac pe olar. Întunecarea minţii nu poate fi dezvăluită.  O scânteie poate provoca un incendiu, dar  după ce dispar obiectele  unde se duce focul? Moartea din matcă, moartea din ou. Lumea există în oglindă, în apă, în vis. Când privighetoarea s-a hotărât să moară, ea nu a mai fost privighetoare. Lotca pluteşte pe apă. Dar fără apă, lotca nu ar mai pluti. Ce este mai important? Sufletul nu este un obiect, dar nici obiectele nu sunt obiecte.  Urechea nu se poate auzi, ochiul nu se poate vedea. Înţeleptul ştie că  orice vede în interior sau în exteriorul său, nimic nu este adevărat. Unghiile, părul cresc continuu, cel înţelept observă  schimbările pentru a înţelege  veşnicia. Peştii din adâncuri îşi schimbă înfăţişarea, deşi marea este aceeaşi, la fel şi moartea, viaţa, un continuu.Când vedem  un taur, un cal, un copac, noi ştim să le numim, deci ele nu mai există în substanţa lor.  Înţelepciunea şi curajul nu te vor face să cuprinzi infinitul.

Apropo de viitorul omenirii. Capitalismul însuși  se va reforma în direcția unei socializări totale, din cauza creșterii populației. Va fi nevoie de  un guvern central care să coordoneze împărțirea bunurilor și profiturilor. Teoriile conspiraționiste sunt niște bazaconii. Omenirea se  autodistruge prin înmulțire. Malthus propunea războiul , Marx a propus revoluția proletară mondială, nici una din aceste soluții nu este umană. Cred în umanism. Punct.

 

   .

                                        

 

 

 

Niciun comentariu: