atitudini

Cauta-mi defectele. Iti va fi mai usor sa ti le gasesti pe ale tale si sa ti le corectezi.

Atunci cand defectele altora nu te mai deranjeaza “pe tine” e mai bine pentru toata lumea.

Lipsa de incredere a unora in posibilitatea schimbarii caracterului uman (specific al fiecaruia) vine si din faptul ca tot-omul aprecieaza caracterul altuia in functie de propriul sau caracter. Daca tu n-ai considerat niciodata de cuviinta sa-ti schimbi caracterul n-ai cum sa crezi ca altul ar putea s-o faca. Iar daca tu ai incercat acest lucru si ai avut sorti de izbanda si altul nu vrea sa o faca, insistentele tale nu au nici un sens. Totusi caracterele oamenilor sunt intr-o permanenta schimbare catre imbunarea din fire a omului venita prin puterea Duhului mantuitor (vindecator) al adevarului,asa cum a promis Iisus. Stiintific, ar putea fi vorba despre interferentele energetice ale unor vibratii noi. Daca unii considera ca acest fenomen (imbunarea omului) se datoreaza unei alte alinieri planetare in “noua era”(mileniul 3) nu e decat un alt mod de a privi aceleasi lucruri (de care Iisus stia dinainte). S-ar putea ca lucrurile de care voi vorbi sa se fi intamplat in toate timpurile,dar cei care s-au nascut mai recent /si in general “cei de-acum” isi dau mai usor seama de ele. Iata la ce ma refer :

Desi s-ar putea ca de cele mai multe ori sa nu fie constienti de acest lucru ( si “sa se supere”,etc.), oamenii se critica si uneori chiar se jignesc unii pe altii pentru a-si da seama de slabicunile si de defectele proprii prin observatii si acuze reciproce. Menajamentele n-ar avea insa nici un sens daca parerile oamenilor nu ar diferi intre ele. Dar difera. “Tacerea e ca mierea” s-ar putea traduce insa si prin faptul ca "de prea multa tacere ti s-ar putea apleca".

In nici un caz criticile venite din partea celuilalt/altora nu ar trebui luate ca o “jignire” (atac la persoana),desi la drept vorbind,criticand pe altul devine posibil sa-ti provoci rau tie insuti. Indiferent ce ar urmari ofensatorul criticand sau barfind (atac la reputatie), la urma urmelor nu sunt decat niste “pareri personale”(impresia unuia despre altul).

Orice rau are si-un bine. Luand aminte la “ce anume” il deranjeaza “de fapt” la tine pe altul, te poti corecta,daca consideri ca “ar fi cazul” sa o faci- fie “in fond”, fie “ de forma”.

Atunci cand o corectare “ in fond” (in sine si din sine) nu functioneaza de la inceput, o auto-corectie “ de forma” repetata (exersata) ar putea duce la o imbunare a propriei personalitati (si asta nu numai,si nu in primul rand pentru a schimba “impresia lumii” despre tine) . Faci si constati (efectele si consecintele). Uneori efectele unui “alt comportament” afisat nu se pot aprecia corect de la bun-inceput. S-ar putea ca un comportament nou sa te faca sa te simti (pe moment) "mai rau" / (neimpacat),dar sa constati ca te face sa iti mearga mai bine. Devine astfel posibil ca, prin schimbarea unor tipare comportamnetale sa se poata schimba si tiparele firii, chiar si in cazul unor firi “mai sensibile”, mai putin flexibile (tolerante) / mai greu socializabile. Sa se ambitioneze in sensul de "a se corecta pe sine insusi" (/in sensul de a deveni “mai tolerant”/din fire) -si cum? /comportandu-se altfel (!)-ii vine insa cumva “peste mana” cuiva care nu vede nimic folositor in asta (/ ce-ar avea de castigat?).

Atunci cand mintea mi se deschide,Dumnezeu imi da posibilitatea sa-mi intrezaresc folosul de bine venit prin criticile altora si prin corectarea tiparelor mele comportamentale si-mi vine mai usor sa-mi doresc cu adevarat anularea unor defecte de caracter precum lenea si slabiciuni ale firii precum amaraciunea. Si asta fara nici o suparare.

ex.II

II. Justificarea pe care eu-personal o dau acestui exercitiu ( http://fortamorala.blogspot.com/2010/10/exi.html <<< ) este urmatoarea: “ca sa poti sa urci e nevoie mai intai sa cobori”(zic: in adancurile inimii si ale sufletului /constiintei proprii) dar posibil sa aiba vreo legatura si cu mintea / ca de altfel si cu : “cei inalti se vor smeri, iar cei smeriti se vor inalta”.

( ce gandesti tu despre tine insuti ? / ce simti tu in legatura cu tine insuti ?).

Mi-am permis sa scriu in felul in care am scris cunoscand bine faptul ca “nu este om fara greseala” desi-la drept vorbind- in mod normal si sanatos prea putin ar trebui sa ma intereseze “pe mine” greselile altcuiva / altora (chiar din cei “apropiati mie”) atata timp cat aceste “greseli ale lor” nu ar reprezenta vreun pericol pentru mine (nu m-ar ameninta in nici un fel). S-ar putea intampla insa si ca mie sa mi se para ca altii ma judeca in mod gresit tocmai prin prisma unor lucruri pe care eu le-as avea de reprosat lor. Am in vedere si faptul ca “amenintarea” la adresa unor lucruri care tin de starea/situatia materiala a omului este in legatura si cu “amenintarea” la adresa "reputatiei" sale. Reputatia ( onorabilitatea / respectabilitatea in societate,etc.) sunt notiuni care se refera la “altceva” decat “stima de sine” sau “respectul fata de propria persoana”, dar o legatura intre toate acestea exista. Aceasta legatura s-ar putea releva in mintea omului care a facut exercitiul sau/si confesarea prin care si-a recunoscut greselile si partea de vina proprie fata de un alt om.

Auto-analiza pe care am sugerat-o in postarea precedenta.. http://fortamorala.blogspot.com/2010/10/exi.html < este un mod personal / constient de "a face" lucrurile mai degraba decat numai de "a le privi" /(a ti le inchipui / sau a-ti inchipui ca le faci). Mai pe romaneste,as zice : daca tot e sa gresesti,macar sa-ti dai seama ca gresesti sau ca ai gresit si sa fii responsabil atunci cand e vorba de consecintele greselilor tale asupra altui om /altora si implicit asupra ta insuti. Este ceva f. diferit de "share"-ul (impartasirea unor lucruri frumoase si educative, critice sau moralizatoare in alte diverse moduri) de pe net sau din alte parti. Dar de numit tot “ share” (impartasire) se numeste.

Daca "sfanta impartasanie" de la biserica ajuta sau nu ajuta in vreun fel sufletele oamenilor sa se impace si mintea omului sa se dreaga asta eu nu stiu. As putea privi bisericismele (dar nu o fac,si am sa si explic “de ce”) ca pe o falsificare liber consimtita a realitatii /realitatilor inconjuratoare, falsificare care nu reuseste insa intru totul, desfasurata cu acordul tacit al enoriasilor,al preotilor si al statului. E bine si asa,daca asa a hotarat divinitatea. Pot presupune totusi ca in mod traditional la biserica tot despre “vindecare spirituala” este vorba, mai ales ca “sfanta impartasanie” vine dupa spovedanie,post,rugaciune,etc. Pentru cel/cea care chiar crede si vrea sa si faca ceva pentru ca “crede”(in Dumnezeu) este deci bine sa mearga la biserica ca sa se auto-convinga ca in ceea ce crede el mai cred si altii (la fel sau altfel decat el). Este insa de la sine-inteles ca atata timp cat “tainele bisericesti” vor ramane “taine” pentru om, mintea omului de rand ( normal) va ramane in intuneric. Cel putin asa mi se pare mie acum. Admit totusi ca atata timp cat eu nu pot vedea "partea intunecata a lunii" trebuie sa ma multumesc sa cred ca drumul catre "imparatia cerurilor" este acelasi cu imbunarea "psihicul uman".

Asemenea exercitii privind identificarea si recunoasterea partii de vina proprii este bine sa le faca cel / cea care are nevoie sa le faca dar dificultatea consta in faptul ca tocmai acela care ar avea nevoie sa le faca (indispus,intolerant,nervos,agitat,depresiv,mahnit profund,”dus”…) nu vrea /n-are chef sau nu simte nici o nevoie sa le faca. In asemenea situatii o discutie cu un prieten sau o prietena ar putea face bine. Singura cerinta este sinceritatea.