I. Faptul ca moralitatea este “o forta” ni l-a aratat Iisus intr-un fel in care s-ar putea intelege ca aceasta “forta”-forta moralitatii personale / manifestata in cadrul constiintei sistemului (sistemelor si a grupurilor sociale din care omul face parte) este una vindecatoare nu numai a relatiilor inter-umane,dar si a omului in sine prin impacarea propriei persoane cu constiinta.Recunoasterea vinei personale sau a propriei parti de vina este ceva care ar putea veni peste mana atunci cand judecata umana analizeaza situatiile mai degraba la modul comparativ decat prin prisma propriei constiinte /fura si altii,mint si altii,etc. Si ce e rau in asta ?
Traduc aici sintagma “pana la Dumnezeu te mananca sfintii” prin “ar fi trebuit sa te gandesti dinainte de a face ce ai facut” / asta ca sa poti dormi noaptea linistit. M-am gandit deci la “sfiintii din constiinta” si am in vedere consecintele asupra linistii personale a omului respectiv cand acesta stie in sinea lui ca prin ceea ce a facut el a facut rau altuia/altora.
Cum si mie imi vine uneori peste mana sa-mi recunosc partea mea de vina (privind raul facut altuia),nu atat in fata altcuiva cat in sinea mea,intr-un fel in care sa imi para sincer rau, mi-a venit in minte un exercitiu simplu pe care l-am pus pe hartie mai degraba pentru a constientiza mijloacele prin care as putea fi scapat de sentimentele de rusine si de vinovatie intr-un mod in care sa nu-mi flasific constienta. Exercitiul care urmeaza nu are nici o insemnatate,deci n-ar mai trebui citit de cineva(un om) care poate sa scrie cu mana lui pe hartie “eu nu am gresit niciodata in viata fata de nici un alt om” si sa si semneze(cu semnatura lui obisnuita)…dupa care sa doarma linistit pana a doua zi.
Pentru exercitiul urmator este nevoie,in afara de o ambianta linistita si de a-ti lasa lenea si tarseala la o parte, de cateva alte lucruri :1.de unelte de scris si sa nu consumi (in prealabil) “stimulente chimice” incurajatoare, linistitoare sau care te-ar putea auto-indreptati sau face sa te minti pe tine insuti in ceea ce urmeaza sa scrii. (/sa stii de la bun inceput ca nu vor mai citi si altii). 2.sa-ti incredintezi mintea si inima unui Dumnezeu al constiintei tale de om,asa cum consideri tu in sinea ta ca ar trebui sa fie EL daca ar exista;(posibil sa-ti dai seama la un timp dupa e ai scris ca EL chiar exista). 3. Sa-i ceri Lui sa te scape de teama ca sentimentele de rusine si de vinovatie proprie-existente in tine- s-ar putea cumva amplifica prin ceea ce ai de scris. 4. sa te hotarasti sa scrii (din inima sau din curiozitate). Dumnezeu de stiut bine-inteles ca stie,dar EL vrea sa-ti dai seama si tu atunci cand gresesti fata de aproapele tau. Atunci cand ceea ce gandesti te incumeti si chiar poti sa si scrii cu mana ta este o demonstrare a propriei constiente umane. Tu ai de scris despre tine,nu despre altul,dar te poti pune si in locul lui/ei./Cum te-ai fi simtit tu daca altul s-ar fi purtat cu tine sau ti-ar fi facut ceea ce i-ai facut tu lui/ei (?).
Scrie : Alege un exemplu din viata ta personala care te-ar putea face sa te simti vinovat (a) sau/si rusinat(a) in privinta a “ceva ce ai facut tu”, si nu stii daca ar trebui sau nu sa te simti in vreun fel( de bine sau de rau / c-ai facut ce-ai facut (rau) altuia), avand in vedere si: 1. educatia pe care ai primit-o si felul in care te-ai format in familie si societate.//posibil ca ceea ce ai facut tu sa fie ceva “contrar educatiei primite” sau in contradictie cu ceea ce ai fost invatat sa crezi tu despre tine insuti. 2.consecintele (amintirile neplacute ref. la lucrurile ce au decurs din ceea ce ti s-a intamplat). 3. legaturile care exista intre aceste lucruri privind situatia ta din prezent. Ar putea fi vorba atat despre un sir de evenimente care au decurs unul din altul, dar si despre un eveniment singular petrecut mai demult sau mai recent. Ar putea fi important sa-ti amintesti si sa stii cum ai gandit si cum ai simtit mai inainte ca evenimentul respectiv sa fi avut loc, dar aici ma refer mai degraba la ce posibilitati ai acum privind atitudinea de ales (pe care ai ales-o atunci sau pe care o vei alege acum in consecinta). In sinea ta ai urmatoarele posibilitati evidente :1.sa-ti zici ca "asa a fost sa fie" si asa ti-a fost dat sa ti se intample si sa nu-ti mai bati capu’ (amarasti sufletul de pomana). In felul asta “fricile” si “vinovatia” ar putea fi mascate / ingropate nu se stie pentru cat timp si n-ai de unde sa stii daca “alta data” ai sa mai faci sau n-ai sa mai faci “la fel” /tu sau altcineva de pe linia ta genetica dar posibil si altcineva din cei mai apropiati tie (influentati in vreun fel si de tine). 2.poti sa-ti ascunzi vina proprie transferand intreaga vina pe altii ( pe celalalt /fata de care ai gresit tu fiindca ceva venit din partea lui/ei sau a altuia/altora te-a adus in situatia si “in starea” de a gresi/ de “a face tu un rau”: lui,ei,altora,tie insuti /psihic). Ascunzandu-ti partea de vina proprie iti vei mentine si iti vei dezvolta resentimente inutile fata de cei care tu consideri in sinea ta ca ti-au gresit. Resentimentele vin din rautatea proprie si aduc / mentin o stare de rau propriu. Ele ti-ar putea lega mintea de persoana/persoanele fata de care le ai (resentimentele).// urasti omul/oamenii respectivi fiindca tii la ei si simti ca ai (ai avea) nevoie de ei). N-ai avea cum sa (mai) urasti pe cineva care ti-ar fi indiferent,de care nu ai mai avea nevoie si de care nu ti-ar mai pasa in vreun fel sau altul. 3.Poti sa-ti asumi in sinea ta “intreaga vina” ci nu numai “o parte”/ (partea proprie de vina). Asta ar putea fi intr-adevar demoralizant daca nu chiar deprimant. Daca dupa demoralizare vine smerirea e bine,dar atunci cand dupa demoralizare vine deprimarea e de rau. Cat de lejer o primesti (iti accepti tu in sinea ta "vina ta" personala) s-ar putea sa depinda si de cum te invrednicesti sa scrii cu mana ta acest lucru. ( nu-i nevoie sa mai arati la nimeni / hartia se poate rupe,arde sau pur si simplu arunca).
Exista si posibilitatea ca inainte de a scrie sa mai povestesti “cuiva” acest lucru ( eveniment/ care dupa parerea ta s-ar putea sa fie din categoria lucrurilor "care nu se spun"/nu se mai pot spune nimanui / pentru ca nimeni nu te-ar putea intelege, cel care le-ar auzi s-ar putea sa te condamne, sa rada de tine, si-ar putea schimba parerea despre tine, s-ar putea sa se afle si mai departe,etc. / vezi daca nu cumva “oricum mai stiu si altii”); sau pur si simplu pe nimeni n-ar interesa ce-ai avea tu de destainuit, deci, crezi tu ca nu te-ar putea ajuta la nimic. Sunt cazuri mai speciale in care este greu de gasit o persoana dispusa sa te asculte fara teama ca ascultandu-te pe tine si-ar putea face sie-insasi rau. Sunt totusi oameni pregatiti pentru asemenea lucruri. Ei apar uneori cand nu te astepti. Este posibil si sa fie vorba despre lucruri banale pentru altii,dar care tie iti dau indispozitii si stari de spirit proaste care nu stii de unde vin fiindca ti-ai ascuns cu buna stiinta lucrurile respective. Nu dezvolt. Nu sunt psiholog de meserie, dar daca vreun psiholog va citi aceste randuri atunci el ar trebui sa stie ca are nevoie sa poata asculta de la un eventual pacient “orice” fara sa-l miste sau sa-l mire in vreun fel si fara sa se implice in vreun fel afectiv / emotional in ceea ce ii relateaza interlocutorul sau. Cam la fel ca judecatorul de la tribunal pus acolo sa judece potrivit codului penal mai degraba faptele omului decat sa-l judece pe omul respectiv. Asta cunoscand si faptul ca lumea asta e plina de lucruri “nemaivazute” si “nemaiauzite” care “n-ar putea sa se intample” si care totusi “ se mai intampla” si de care f. multi stiu dar si le ascund unii altora. Daca persoana careia tu ii faci destainuirea trebuie sau nu trebuie neaparat sa fie una “de incredere” asta alegi tu, fiindca tu esti cel/cea care trebuie sa fii pregatit/a sa te confesezi. Vreau sa remarc si ca interpretarile sunt f. diferite intr-o convorbire deschisa ( telefonica, “fata in fata” sau chiar"sub poala popii") fata de comunicarile prin scrisori,sms-uri sau net). Acestea din urma lasa loc la si mai multe interpretari, deci ambiguitati care ar putea deruta pe cel/cea care se confeseaza. Eventualele pareri de rau ulterioare propriei confesari ( “ce mi-o fi trebuit mie sa-i spun…(?)”…ar trebui cumva eliminate inca dinainte de a face destainuirile,destaiunuiri despre propria persoana dar referitoare la evenimente in care -prin natura vietii- mai sunt implicati si alti oameni.
Aici inchei acum exercitiul propiu-zis. Cei care il vor face isi vor da seama ulterior de consecintele lui. Pentru mine-personal,cand am mai factut treburi de felul asta a fost mai bine. Domnul este milostiv (iertator). http://fortamorala.blogspot.com/2010/10/exii.html <<
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu