marți, 7 octombrie 2008

am citit: VASILE IFTIME

EXAGERAREA DE A FI

Urăsc dimineţile când abuziv mă desfrunzesc de vise
împrăştiindu-mă veşted
sub potcoave de gânduri sterile.

Urăsc înserările cu nesfârşitele ceasuri de vecernie
împrăştiate anapoda
până şi-n măduvi de oase.

Urăsc ziua şi noaptea
prelungiri inutile ale aceluiaşi timp prezent,
preludii albe
gâtuite în câte o clepsidră de inimă.

Urăsc până şi sufletul
când neputincios şchioapătă
desculţ înapoia umbrei
la cel puţin o lungime de viaţă.

Urăsc ochii tăi albaştri,
mult prea albaştri pentru a putea
să mai ascundă ceva.

Niciun comentariu: