George Tarara: LITERATURA CELEILALTE ROMANII

Cu volumul "Duminicalii" Nicolae Tudor incearca un demers oarecum ciudat. Ne ofera un soi de literatura inversata in care povestitorul si cititorul isi schimba reciproc rolurile. Cum altfel ne-am putea explica faptul ca sunt inserate in volum parerile lectorilor despre exact ceea ce li s-a propus spre descifrare? Autorul perinda prin fata noastra fapte si intamplari, evenimente si personaje, idei si explicatii, propuneri si programe, toate avand o singura destinatie: aceea de a provoca si implicit de a dezvalui reactiile celor care vin in contact direct cu scrierea sa. Cu siguranta, nu este un exercitiu inutil. Cred ca Nicolae Tudor se intristeaza teribil vazand cum arata, fara fard, adevaratele chipuri ale interlocutorilor sai, altfel destul de bine deghizate, in cotidian, sub masca bonomiei periferice sau a civismului parelnic. Semnalez o posibila interpretare a titlului: "duminicalii", adica oamenii de duminica, aceia care se odihnesc. Infierata este aici comoditatea spiritului, deoarece acela care nu gandeste si nu face nimic, nu exista. Interogatia dramatica transferata asupra noastra de Nicolae Tudor devine esentiala: dar, daca oamenii sunt redusi, in mod premeditat, la aceasta stare? Subliniez, de asemenea, faptul ca procedeul implicat de operatia numita "duminicalizare" se aseamana - in forma, evident, nu in continut- cu celebrele "saturnalii".Printr-o halucinanta rasturnare existentiala, indivizii devin oameni doar duminica.
Spre aceasta lume, a celor care nu au cuvantul ascultat, a celor care nu inseamna nimic din punct de vedere social, se indreapta si ne orienteaza autorul. Nicolae Tudor este scriitorul celeilalte Romanii, "al simplilor de duminica", al celor care se incapataneaza sa existe dincolo de limitele gandirii elitiste promovate de orice putere, mai mult sau mai putin legitima. Sensibilitatea autorului fata de ei este expresia unei dialectici subtile a apartenentei si a diferentei. Tocmai pentru ca Nicolae Tudor apartine prin conditie acestei lumi a umilintei pe care a transfigurat-o printr-un efort cultural autodidact. S-a inaltat deasupra ei. Devine un exponent indreptatit al framantarilor, sperantelor si visurilor ce o caracterizeaza. Bascalia ii este straina. E mai degraba un sentimental decat un umorist. Este atat de serios in ceea ce scrie incat nu-l poti trata cu superficialitate. Nicolae Tudor poseda un deosebit simt al observatiei. Aceastra ii permite sa realizeze portrete-crochiuri de o mare finete psihologica. Stapaneste cu multa acuratete si arta atribuirii numelor de personaje, continuand, se pare, o lunga traditie a literaturii romanesti. Exemplific: Descultu, Nouaspe-deste, Cearceafosu, Castrafobete, Mamisanda, Bombatu, Naspabuze, Ciuciubatu, Chirchidula s.a. Sunt nume pitoresti, pline de culoare locala, dar, in acelasi timp, au si o istorie, respectiv viata, instituite de puterea generatoare a denumirii. Retin atentia, de asemenea, exprimarile si cuvintele pline de o remarcabila forta sugestiva. Ele constituie "perlele" unui limbaj inedit: "a sopti urlit", "a limbari", "ia titireaz-o frumusel", a oreli""a toicari", "copilirea gandului", "limpezit la fata"etc.
Lumea  personajelor sale are o stransa legatura cu realitatea cotidiana, chiar daca ne prefacem ca nu stim. Ea exista, aici si acum, cu universul ei fascinat de fiintari. Autorul transforma acest "aici" si "acum" intr-un fenomen de perenitate. El ii confera, ca orice creator care se respecta, drept la existenta. Si macar pentru acest lucru, Nicolae Tudor isi certifica pe deplin statutul de truditor intru ale scrisului, imposibil de ignorat.

am vazut: www.thermalraven.deviant.com

"Spune-mi ce prieteni ai si voi sti cine esti", ne invata un proverb. In fotografie este suficient sa aflu ce-ti place. si am aflat, vizionand www.thermalraven.deviant.com, ca artistului african i-a placut sa vada
si sa se inconjoare cu viata unor oameni

a caror fete exprima suferinta.

O viata in alb si negru, cu foarte mult negru, piperat rar cu putina culoare. Un spatiu in care frumusetea naturii nu a coborat in suflete fiindca sufletele sunt coplesite de interioare umilite de supravietuire.

Am avut curiozitatea sa patrund cat mai adanc in lumea aceasta indepartata, chiar daca stiam ca nu voi gasi frumuseti pe care sa le atarn pe pereti, sa se minuneze prietenii. Si am gasit frumuseti de suflet cu oameni indoiti de soarta rea,

care se supun unui proces de revenire la patru labe, spre maimute ce par oameni care inconjoara cu deopotriva priviri si preocupari.

O imagine tulburatoare a fost chiar sa vad o floare galbena, cu tepi, in mana unei maimute, o floare din care mancase (urmele-i galbene ramasesera pe buze); intre mana care tinea strans floarea si ochii sclipitori plutea un semn de intrebare: daca s-o manance inca sau nu. Si mi-am zis: iata doua baricade: una a mancatorului si cealalta a celui mancat, aparent doua... frumuseti!

Si am vazut in continuare oameni care trag cu disperare din cate-o tigara, vrand parca sa ne spuna ca fiecare zi este o tragere pentru inhalarea unui fum...

oarecare, ca oamenii sunt doar pentru a trai cu patima acel fum, a-l inspira, a-l tine cat mai mult pe dinauntru pentru a-l elibera intr-un sfarsit. Ca viata insasi este un fum, probabil un nor de tigara la lumina caruia supravietuim cu totii.

Am vazut oameni care se arata doar pe jumatate,

care n-au curajul sa mai priveasca

ori privesc doar in sus.

Oameni peticiti si diferiti, dar care mi-au dat senzatia, din cauza negrului, ca sunt unul. Omul.

Am vazut o lume care este in multe feluri, cu siguranta insa nu frumoasa. Sau daca e, frumusetea este cumva bolnavicioasa.

Deplina doar cand este incaputa de copii care o fac nevinovata din start si care fac posibila "putina bucurie". Copii singuri in lumea lor, fericiti cate 1,

cate 2,

sau cate 3,

constienti sau nu ca vor fi mereu astfel. Copii tematori,

stransi in sine,

dar cu ochii mari.

Am vazut
Africa, o lume in care barca este, probabil, un vis,

iar cea mai mare inventie - bicicleta.
O lume in care nu (mai) este nevoie de adapost,

un cer cu fulgere,

cu oameni care nu se prefac fiindca nu prea au ce ascunde. O lume in care nici luna nu se arata intreaga.

Pomi uscati,

o lume in care pumnul se strange pentru a imprima si comprima timpul.

O lume in care copiii par a se naste cu lacrima deja pusa pe obraz

- cum rasar un pic, incep sa te priveasca banuitor, speriati.

De-abia la adanca batranete suferinta se aseaza (in special la femei), definitiv, in matca dominata de aratura ridurilor.

Putina culoare, atunci cand este, este rosie. Este foc.

Am vazut-o pe Maica Domnului patrunsa de tristete

"Lumea neagra" pare a oamenilor vanati, dar vanati ce cineva/ceva invizibil care-si arata numai bocancii,

cineva care ne tine cu maini lacome. Si, vai! nu exista semne de-ntrebare intre noi, nu exista nici macar tepi. Doar o fetita nevinovata ce si-a impletit moatele ca un arici.

Daca tot este sa n-avem scapare, sa ne manjim trupurile cu otravuri si sa ne-nvaluim cu maracini!
Pozele venite din Africa sunt strigate de la mine pana la tine.

L.

La multi ani, Nicolae!

CULTURA ... INCOTRO?

Un stimabil domn se gandeste sa revolutioneze cultura romaneasca infiintand o noua asociatie de scriitori si o revista pentru care cere, bineinteles, bani.Eu am infiintat un blog si am promis o revista lunara de 50 de pagini, daca am fi fost 50 de creatori(o pagina pentru fiecare) cu 50 de adrese postale. Tipaream 50 de exemplare si trimiteam fiecaruia cate una. Din munca mea. Din dragul meu pentru frumos. Dar n-am primit decat o adresa, dintr-o intamplare neretrasa si aceea.Concluzia mea este ca omul de cultura este un comod, cand virtualul ii ofera rampa si scena de manifestare. Sau aiurit (Loredana Cristea ma cearta ca de ce-am publicat un eseu despre ea, ca nu ma pricep deloc. Eseu care a fost instelat de CTA si apreciat ca interesant)O revista de cultura nu inseamna astazi decat o mangaiere sau recunoastere a creatorilor ca sunt, un respect.Si este suficient ca o revista sa circule intr-un cadru restrans, eventual sa fie ajutata de stat sa mearga si-n bibliotecile tarii cate un exemplar, doua. Presupunand ca aceasta s-ar intampla ca un firesc, inseamna ca este un act de cultura?Presupunand ca ar exista bani ca revista repectiva sa fie din abundenta in chioschiurile tarii, ar fi ea… revolutionara?Nu. Pentru ca o revista este cumparata tot un creator. Iar creatorii sunt saraci. Ar fi de cultura daca s-ar vinde pe 1 ban si ar avea posibilitatea sa se exprime acolo parerile, indiferent care ar fi acestea. De-abia atunci am putea spune ca s-au facut pasi. Eu m-am inscris pe Hermeneia si-un tip de-acolo m-a gonit :”nicolae, lasa-ne…” - si i-am lasat. Pe Roliteratura colegul nostru Rechesan face apel catre admini sa faca ceva cu “asta care se leaga toata lumea” (citat din memorie). Pe poeziero am fost trimis de urgenta la indezirabili. Ramane Europeea, spatiul in care pot sa zic ce simt, chiar daca gresesc, iar Dl. Corbu tace sau ma scoate din mocirla. Asta e diferenta. Care este indisolubil legata de libertate. Cand eu am dreptul sa gresesc si posibilitatea sa ma indrept. Acesta este progresul. Cand creatorul ofera prin opere argumente ca ceva este gresit, iar cel care vine in contact cu ea se schimba. Ofera, asadar, cultura romaneasca aceste argumente? Sa aruncam un ochi. Si ce vad? Scrieri de dragoste, niste chestii personale intre indragostiti menite sa starneasca mai curand erectie sau zvarca-zvarca intre picioare. Lumea este faramitata spre prafuire cosmica. Doar prin ridicarea de la masa de lucru in doua picioare a creatorului si inscrierea acestuia in real, intr-o patratica a puterilor sale impreuna cu opera, poate incepe sa fie cultura. Daca al sau cuvant nu este socant, daca nu intra in cititor ca un pickamer, sa-l trezeasca intai, ca apoi acesta sa priveasca ce are in fata (creatorul) si sa gaseasca la el altceva-ul care ii lipseste sau l-a adormit, daca cel care-si asuma scrisul nu intelege sa fie model uman cu o scriere morala, echilibrata si datatoare de sanse celui care trebuie schimbat, nu vom asista la vreo revolutie.Cuvantul, daca nu face permanent revolutie, inseamna ca este orice, numai cultura nu.

COMENTARII:
(http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=34511)

Emanuel Cristescu:
""Un stimabil domn se gandeste sa revolutioneze cultura romaneasca..." Nu este nimic rău în intenţia sa iar dacă şi reuşeşte este de admirat. "Cuvantul, daca nu face permanent revolutie inseamna ca este orice, numai cultura nu."Poate nu întotdeauna revoluţie însă măcar răscoale semnificante dacă face şi tot contribuie măcar cu puţin la dezvoltarea spaţiului cultural!"

Latunski Criticul:
"Mă gîndesc şi eu, aşa ca omul, că tot e lumină afară şi nu trebuie să găndesc cu becul aprins, deci s-ar zice că fac economie. Cum ar fi dacă s-ar întreba Cultura: Nicolae Tudor încotro?"

Alensis DeNobilis:
"Nicolae Tudor,o umbra de dezamagire strabate articolul tau de la un capat la altul.Intr-adevar,distribuirea gratuita ar fi ideala atunci cand gasesti solutii permanente de finantare.Numai ca pe lumea asta totul trebuie platit.Ne place sa ne plangem de mila,sa faca mereu cineva ceva pentru noi,ne aolim ca publicatiile si cartile sunt scumpe,dar Romania literara,de exemplu,costa 4lei/pachetul de tigari 6,6 -7,2 lei.Si sunt multe de zis pe tema asta.N-o sa vina nimeni la usa sa-ti spuna :"domnule Tudor,n-ati vrea dumneavoastra sa publicati un roman la Gallimard?"De ce trebuie sa asteptam mereu de la altii,de ce trebuie sa fim atat de dezamagiti de propriul destin literar?In loc sa ne pierdem timpul in interminabile discutii despre succes/insucces mai bine am face sa punem mana pe treaba.Ai promis o revista dar n-ai scos-o pana la urma.Asta inseamna ca vrei sa faci ceva.Vino c-o idee pe care s-o punem in practica....sa nu ne mai calculam atata succesul inainte de a fi miscat un pai de jos."


Nicolae Tudor:
"Latunski,
In casa mea, de 4 ani, la 2 saptamani, se tine un cenaclul literar. Pe-aici au trecut multi oameni de cultura ai orasului meu, multi doar au promis. In casa mea cenaclul meu este condus de altcineva, eu doar asist si creez atmosfera. De curand o televiziune prin cablu ne-a filmat. In emisiunile tv locale am fost nominalizat pozitiv pentru ca am transformat casa intr-un locas de cultura. Apoi: ideea unui cenaclu in mijlocul oamenilor simpli a fost o idée curajoasa si noua. Curajoasa fiindca era greu de prevazut ca se va castiga respectul acestora. Si noua fiindca se punea in practica un concept nou: literatura vie. Astfel, si cu ajutorul internetului, am apropiat oamenii de un fir invizibil al normalitatii. Au inceput sa devina importanti ei si vorbele lor, care inseamna perpetuarea limbii romanesti, cea curata si veche, acum cand limba este invadata din afara. Astfel ei se intrec sa gandeasca deosebit, sa dea sensuri noi unor cuvinte, sa culeaga si sa pastreze alte cuvinte auzite de pe la munca lor. Acesti oameni ma admira. Au incredere in mine ca om si ca scriitor. In paranteza fie spus, atunci cand am citit eu au facut o liniste altfel, parca au amutit cateva minute si, privindu-i am citit si bucurie in ochii si pe chipurile lor. Daca era sa ma iau dupa de-alde dv renuntam demult la scris.Daca o sa ne intalnim vreodata cei de-aici, o sa fac tot posibilul sa vin sa va convingeti si dv ca atunci cand citesc eu proza, si proza are greu succes la public, o sa vedeti ce liniste se face.Nicolae incotro? Spre moralitate si normalitate. Spre asumarea fizica a rolului de scriitor in cetate. Cand scriitorul este un om si urca pe un butuc oarecare sa spuna ce are de spus, cand trebuie s-o spuna cu inima, iar cei care asculta se schimba cu ceva incepand din acel moment. Chiar daca nu-i conving cuvintele, chiar daca nu le prea inteleg, trebuie sa aiba incredere in cel care le rosteste, fiindca acesta este un om viu care traieste la fel ca ei, ii respecta pe toti, iar oamenii au incredere in el. In aceste timpuri cand oamenii si-au pierdut increderea si-n Dumnezeu, au incredere in Nicolae. Veniti si verificati, usa este deschisa.

Domnule Alensis,
asa cum replica si Domnul Corbu, lupta la care va pregatiti sa va-nhamati, este una nobila, cum va este si numele. Este posibil sa se revolutioneze ceva, asa cum este posibil sa se schimbe intreaga lume. Cineva credea de curand ca scrisul pe hartie este superior virtualului, poate fiindca este ceva palpabil. Reviste pot fi oricate. Dar este greu sa se reziste ispitei de a se face un grup restrans si, cu ajutorul publicatiei, sa se incerce o ierarhizare valorica proprie in contra celorlalte reviste sau creatori. Intrucat sunt atat de multe reviste de cultura care nemultumesc prin cusaturile cu ata alba, este loc de una mai buna, perfecta chiar. Eu nu stiu cum ar trebui sa arate exact, stiu ca libertatea si moralitatea trebuie sa fie linii directoare.Eu vorbeam in text ca e greu sa ajungi la mase. Un pachet de tigari inseamna 1 kg de alcool. La pachetul de tigari oamenii renunta pentru acel alcool. Oamenii renunta la paine pentru acel alcool. Renunta la femeie. Renunta la viata. Nu cred ca vor da nici macar 1 ban sa cumpere o publicatie. Cel mult ar putea sa asculte daca le citeste cineva din ea. Doua randuri. Atat, nu mai mult de doua randuri pe zi. Si cine dintre noi este capabil sa spuna in doua randuri tot ce are de spus?"

Ioan Peia:
"Nicolae,Îmi placi din ce în ce mai mult!Mai rar scriitor cu o mai savuroasă vocaţie a umorului, aşa, ca tine!Eşti piramidal, Nicolae!Dacă mă strofocam zile-ntregi, nu reuşeam să scot la iveală astfel de lucruri inspirate. Tare am mai rîs! Felicită-te! Mă şi imaginam lîngă pirostriile cenaclului tău, ascultînd mut, laolaltă cu ceilalţi uimiţi, "literatura" ta "vie". Ţin minte un personaj, - Bozan îl chema, parcă - dintr-o nuvelă de Al. Sahia: "Uzina vie". Să-i fi preluat conceptul şi să-l fi cosmetizat în acela de "literatură vie"? Sau ai vie-n jurul casei şi, cucerit de promisiunile oenologice ale mamei naturi, păstoreşti cenaclul cu pricina în via aia, desigur lirică? Adică, faci un fel de mustărie literară! De aici, şi sintagma "literatura în vie"!... Bineînţeles, cu extirparea prepoziţiei parazite "în". Zici:"In paranteza fie spus, atunci cand am citit eu au facut o liniste altfel,..."Eşti sigur că nu se cruceau cu limba-n gură, Nicolae, şi de aia amuţiseră aşa, că se căzneau să facă semnul izbăvirii cu cît mai multă precizie?Ooo, şi mai spui:"In aceste timpuri cand oamenii si-au pierdut increderea si-n Dumnezeu, au incredere in Nicolae."Nicolae, dacă mai spui odată asta, sunt gata să trec, cu arme şi bagaje, în noua ta sectă, conştient că voi avea revelaţii fără lumăr fără lumăr fără lumăr şi că, odată înscris acolo, - în afara situaţiilor în care voi fi nevoit să te ascult pe tine cu toată sfinţenia cuvenită unui şef de pirostrii - ei bine, voi da omenirii cele mai "vii" şi turmentate poeme din cîte să egzistă. "

Ecsintescu Virtual:
"Nicolae Tudor ai tot respectul meu. Si stii de ce? Tu crezi! Si da, aici ai libertate! Notre respect!"

Latunski Criticul:
"Dragi postatori, ia veniţi voi acasă la mine să vă citesc aberaţiile mele...să vedem cine are curajul să mă contrazică ori să vocifereze. Dar nu puteţi veni, pentru că eu fiind critic e musai să fie invers. Trebuie să merg eu la voi. Aştept invitaţii..."

""In aceste timpuri cand oamenii si-au pierdut increderea si-n Dumnezeu, au incredere in Nicolae. Veniti si verificati, usa este deschisa"Vreau să verific întîi ce poziţie are uşa lui Dumnezeu!"

Emanuel Cristescu:
"Distinse critic,Se pare că deja a venit la redacţie o invitaţie pentru domnia voastră din atolul Mururoa. Sunteţi invitat acolo pentru evaluarea culturii post tehnologice avansate. Grafologii noştri încă mai încearcă să descifreze numele expeditorului."

Kosta Vianu:
"Acest text este dovada vie a adevarului cuprins intr-o zicala din popor, din acel "popor" viu si literar care scoate pe gura atatea fraze memorabile si vii si literare: "o laba facuta cu temei, face cat zece femei". Evident, este vorba de ceea ce are ursul in loc de mana, iar cine se gandeste aiurea o face pe raspunderea proprie. Sper ca morala care-l ghideaza pe bloger sa posteze texte care nu-i apartin, fara incuviintarea autorilor, il va conduce pe Nicolae la un raspuns vituperant, pe masura indignarii sale perpetue. Asa e, "lumea bea si chefuieste, la cultura nici gandeste, mai dorule, maaai!"

Nicolae Tudor:
"Rechesan,
Cand veti scrie ceva care sa-mi placa o sa public creatia pe blogul meu pentru ca legea imi permite: 1. este un spatiu restrans2. este o biblioteca3. este o creatie aflata sub cercetare stiintifica (daca sunt atitudini interesante din stanga sau dreapta moralitatii.)Ecsi, Imbratisez omul in dreptul inimii care a dictat cuvintele scrise aici.Kosta,Vezi cum ma inviti tu la dialog? Ai fost in casa mea (de cultura), puteai sa spui ca mint, dar tu o iei de la pasopt si crezi ca amestecul bautura –literatura da ceva vicios. Astfel dai palme celor care de 4 ani vin acolo sufleteste (inclusin dv de cateva ori), cand casele oficiale de cultura, cu oameni platiti din sacul comun chiar pentru a face cultura, n-au reusit si nu reusesc sa aiba un cenaclu. Cum poti explica totusi longevitatea “Cenaclului din bar”? cand vin acolo constant : Stefan Dima, Spiridon Ramniceanu, Dumitru Negoita, Dumitru Istrate Ruseteanu, George Lixandru? Cand peretii acelui spatiu sunt pline cu volumele celor care au gustat chiar si pentru o seara-doua, in masura timpului personal si distantei, exoticul ideii: Floriceanu, Niculescu, Buga, Pana, Savu, Mitica, Ifrim (am numit doar cativa creatori)A… ca este un bar?Atunci sa analizam un pic, pentru ca astfel imi negati creatia. Este adevarat ca este filon literar spatiul unei carciume? (filon inseamna: carbune, daca este carbune, aur, daca este aur, cuvinte daca este literatura.) Este filon pentru ca acolo se pun cap la cap niste trairi trecute prin multe site, respectiv un om oarecare cand vorbeste spune ceva care l-a impresionat in ziua respectiva sau in intreaga sa viata. Spune esentialul, deci avem de-a face cu esente. Nenea Iancu facea niste constructii umoristice oarecum impletite cu politicul. Pentru ca asta avea el adunat pe masa sa de lucru in acele vremuri si asta ii era firea. Eu am altceva. Daca ati fi dv de maine dimineata pana se insereaza acolo, simtiti ca ati putea scoate altceva mai frumos la suprafata? Probabil ca da, insa banuiesc deja ca n-as citi decat bataie de joc la adresa acelor oameni, un misto, asa cum se scrie cu succes astazi.Atunci o sa va rog sa scrieti o lucrare in care iubiti fiinta umana (si nu ca distinsul Rechesan care plamadeste un personaj intr-un bloc si toti de-acolo sunt prosti numai dansul lordul lu peste!) Credeti ca iubirea aproapelui si intelegerea acestuia este linia majora a scrisului fiindca astfel putem spera la o lume normala?Ma opresc aici ca am ajuns pe… Mururoa)Surprins ca nu am fost luat la pumni si de alti 2-3 europeeni."