pacatosul

De Crăciun omul cel mai sărac suferă cel mai mult. N-are nici ţigară, nici bănuţ să ia un pahar.
Ca niciodată, azi totul e-nchis şi nu e nimeni pe străzi. Parc-ar fi singur în acest oraş, în acest univers. Se-nvârte chiaun în susul şi josul străzii, de la un capăt la altul, poate–ntâlneşte alt om să-i ceară.
Până la urmă revine la… “Urâciosu’, caietul pe care-l înnegreşte cu încă şi încă un +.
Si-i încondeiez partea ruşinoasa a existenţei, parte care se întinde şi se dezveleşte treptat. Il încondeiez şi simt că-i presar sare peste răni. Astfel viaţa i se confunda cu cea de pe caiet, se reduce la 1+1+1+… Datoria i s-a făcut deja mai mare decât agoniseala. După ce s-a întâmplat aidoma cu întreţinerea de la bloc. Mâine curentul, apa, apoi mersul cu autobuzul, orice va deveni mai scump decât ce agoniseşte. Viaţa i se va retrage spre ultimul aliniament.
Te-ntrebi ce mai caută pe străzi fără certificat de deces?
Incă şi încă mai speră prosteşte că i se va face cuiva milă. Poate a murit cineva care-i seamănă şi va fi recunoscut de urmaşi. Poate va fi îmbiat spre ceva aburind sau alcoolind, e vremea colindelor, nu? Poate va primi un covrig cu o gaură oricât de mică. Omule, nu-l îndesa pe cap să te sugrume, nu intră, e scris să suferi, să înduri, înalţă rugi spre infinit.
A trăi a devenit o mirare, tu existi doar într-o zonă confuză care te înghite treptat.
Stiu, vrei încă un pahar cu alcool. Să intri în ameţeala aia care te face să nu mai simţi nimic, nici că ţi-e foame, nici că ţi-e altceva. Să nu mai vrei aer sau lumină spre ochi. Să-ţi ajungi ţie-ţi aşa… bolovan, pată sau geamat ce eşti. Să nu mai conteze că te arde-n capul pieptului sau la încheieturi. Oricum te strângi, te ghemui uşor… până ajungi miic, mic de tot. Te retragi, odată cu viaţa spre alt tranşeu. Si-o să te-nfrupţi, omule, din ce găseşti aruncat pe acolo.
Ultima şansă a omului sărac este gunoiul.
Iei un pantof, ce bine că–ncălţămintea nu se rupe egal, ce minune că oamenii–i aruncă pe amândoi! Te-apuci s-aduni pantofii care te-ncap. Poate Dumnezeu i-a rupt unuia dreptul şi altuia stângul, poate sunt cumpăraţi de la acelaşi magazin, poate-s acelaşi model! Adică… să te pricopseşti tu, din chiar doamne, cu o pereche minunată de pantofi, pe frigul ăsta, adică să nu mai mergi în gumari? Ar fi prea frumos. Râzi, omule, e modern să te-ncalţi cu unu de-un fel şi altul de-alt fel… Bine că sunt închişi la culoare, chiar dacă unul se-ncheie cu şireturi şi celălalt nu.

Gunoaiele au devenit paradisul spre care păcătosul- potrivit Bibliei – se-apropie fără sa vrea. O lume fără ideal- paradisul infernului.