duminică, 19 aprilie 2009

am citit: CORNELIU TRAIAN ATANASIU

VESTITORUL CEL DE TIHNA

(http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=33964)

Daca nimeni nu trage un semnal de alarma privind impostura atunci suntem definitivi pierduti. (epigraful aparţine unui consite-an pe care cu siguranţă îl veţi recunoaşte după modul caragealean în care face acordul - curat murdar)

A fost o vreme cînd literatura a democratizat panoplia personajelor. Atunci au intrat în scenă cei “umiliţi şi obidiţi”, omul simplu ca şi “omul subteranei”, mujicul şi proletarul. Realismul descoperea personaje demne să concureze regii şi împăraţii, cavalerii şi prinţesele, elitele de tot felul, recupera straturile neglijate ale societăţii şi le dădea cuvîntul.

Asta pînă cînd “masele revoltate” au desfiinţat revoluţionar barierele şi au erupt nărăvaş, proţăpindu-se în prim-plan. Călcînd totul în picioare sub îndemnul unei devize fără greş: “Nimic nu-i sfînt!”

Galoşul este o sursă inepuizabilă de portrete pentru toţi ameţiţii care consumă spirtoase şi ideologii populiste de doi bani. O panoplie cu insecte vindicative, dornice să-şi afirme necontenit nimicnicia, prinse cu acul ironiei în momentele lor apoteotice, în delir flagrant de gramdomanie.

Cînd se produc aceste accese de megalomanie? Cînd sînt puşi oamenii, insignifianţi altfel, în postura de a se umfla în pene de păun? Cînd ideile ameţitoare ale democraţiei fără frontiere s-au amestecat zdravăn cu tăria ingurgitată din belşug. Iată ce face un vajnic specimen al omului nou scos la lumină de idealurile socialismului victorios, aflat în tren:

„Chestia e că Volodea Bîkov era cam cu chef. Altfel, vezi bine, nu făcea el aşa o poznă. Omul era băut.

Dacă vreţi să ştiţi, Volodea Bîkov a băut o sticluţă de-aia de Erevan, chiar cînd să plece trenul, şi pe deasupra i-a mai dat şi cu bere. [...]

Aşa c-a luat-o razna. Cred şi eu: amestecul ăsta – otravă curată! O ia şi capul la plimbare, şi simţi aşa în piept idei peste idei, cîte şi mai cîte, şi-ţi mai vine să faci şi pe grozavul de faţă cu onoratul public.”

Deci cu idei de grandoare şi votcă-n cap, omul crede că poate orice (mai ales că „şi bunicu-său a fost văcar şi maică-sa a fost ţărancă”). Şi, zor-nevoie, îi turuie gura şi se făleşte... Iar dacă publicul îl mai şi contrazice, îl aţîţă şi-l necăjeşte, e pus pe fapte mari. Bunăoară, un cetăţean mai lucid şi mai hîtru îi zice:

„- Atuncea, simpaticule, ia sparge geamul ăsta, să vedem te înhaţă sau nu păţeşti nimic? Sau, mai bine, lasă geamul şi opreşte trenul. Uite, trage de mînerul ăla... Ăsta e semnalul...”

Unii din asistenţă s-au cam opus instigării, susţinînd că „e destul de ruşinos să-i bagi în cap unui om băut idei din astea lucide”, dar Volodea s-a ridicat hotărît şi a tras cu putere de mîner...

„Trenul însă nu s-a oprit dintr-o dată.” Prilej pentru cei de faţă să se sperie, să se lamenteze, să facă evaluări şi să încerce să ia măsuri. Dar trenul, şi-a văzut surprinzător de drum. Şi, în valul de ipoteze contrariate ale pasagerilor, Volodea, care tăcuse stingherit o vreme, a triumfat:

„- Nu ziceam eu că n-o să păţesc nimic? Ei, aţi văzut?”

Bibliografie: Mihail Zoşcenko, Galoşul

COMENTARII:

Un punct de vedere

Elena Stefan:
"Literatura reprezintă prelungirea prin continuitate a trăirilor individuale. Şi nimeni şi nimic, nici dictatura ideologică, nici dictatura banului, nici dictatura elitelor nu pot avea putere asupra unor astfel de trăiri. Literatura, ca forţă corozivă a oricărei ordini abuziv impuse, ordine ilegitimă prin simpla impunere, a fost este şi va rămâne ultima redută de rezistenţă spirituală. Şi nu este apanajul nimănui. Literatura este creaţia omului, cu talent este adevărat, om înţeles ca fiinţă liberă, democrată şi care transcende oricăror taxonomii ideologic elitiste ori narcisist speculative. Talentul "creşte", probabilistic, în toate straturile sociale. Iar gustul pentru literatură face convergent dispreţul pentru imoral, ilegitim, antiom de oriunde ar veni. De aceea cititorii din toate timpurile, din toate spaţiile şi din toate straturile sociale iubesc literatura. Literatura este şi trebuie să rămână un bun comun în virtutea dreptului sacrosanct al oricui la trăire individuală şi la părtăşie cu trăirile oamenilor cu talent"

Nicolae Tudor:

"Scria cineva:”…nu sunt perfect, deci trebuie sa fiu bland cu semenii mei”
Asadar, daca masele s-au revoltat aducand o deviza in prim plan ( “nimic nu-i sfant”) a fost pentru ca niste imperfecti faceau pe perfectii actionand cu o blandete prefacuta ce a dus la nerecunosterea valorica a impostorilor intelectuali. Evolutia presupune ca cel prost sa devina intr-o zi destept, acestuia trebuie nu numai sa i se lase portita deschisa, ar trebui chiar sa i se creeze conditii ca el sa evolueze, fiindca evolutia acestuia este in beneficiul tuturor.
Societatea contemporana ofera realitati ridicole cu asa zis elitisti, caracterizati prin aroganta, si oameni simpli care vad imposturile si, fie tac, prefacandu-se frate cu… ei pana ajung sa fie recunoscuti de acestia, fie se opun aratand imperfectiunile.
Nu este cazul sa se faca atata caz pe aceasta tema. Recomand elitistilor sa vorbeasca mai putin si sa se controleze mai mult, fiindca, daca un prost are voie sa greseasca, cel care striga in gura mare ca este destept, nu. Elitistul nu trebuie decat sa castige respectul tuturor pentru scaunul pe care s-a impopotonat. Aceasta presupune arta, moralitate si atitudini comparabile cu ale Celui mai perfect dintre oameni, Cel care maine dimineata se va ridica din mormant.

explicatie: am scris "Celui mai perfect..." si este, probabil, greseala lingvistica din cauza stiuta ca perfectul nu are grade de comparatie. aici poate fi vorba de o exceptie (ca in cazul cacofoniilor, de ce nu?) macar pentru deductia matematica :" intre doua puncte (a se citi perfectiuni) este o infinitate de..."
dom Profesor, Paste fericit va doreste sincer
nicolae"



Cornel Traian Atanasiu:

"Evolutia presupune ca cel prost sa devina intr-o zi destept"

Din păcate e din ce în ce mai greu de crezut că evoluţia merge în sensul presupus de cei care privesc cu ochelarii de cal ai celor care mai cred în ideologiile răsuflate:

Dincolo de visele nocturne, coşmaruri sau aberaţii numai bune pentru a ghici în ele orice, dincolo de visele diurn-ambiţioase de grandoare şi mărire, dincolo de reverie şi contemplaţie, pentru om există totdeauna vise ce ar trebui împlinite: doruri, aspiraţii, năzuinţe, poate planuri şi proiecte. Visul este pentru orice individ care se respectă proiectul unui sine mai bun. Prin intermediul lui, cît mai putem visa, aflăm că nu sîntem doar ce ceea ce deja sîntem, ci ceea ce visăm să fim şi ne străduim să devenim. Mai ales asta.

Un exces de toleranţă din partea celorlalţi – găselniţă populistă a democraţiei - ne face însă să ne lăsăm pe tînjală: dacă se poate şi aşa şi toată lumea ne admite şi ne respectă aşa cum sîntem, la ce să ne mai străduim să ne împlinim visul? Părerile şi atitudinile noastre, egale în stupiditatea lor cu ale tuturor, asigurînd varietatea fără seamăn a prostiei în grădina Domnului, fiinţa noastră aşa cum este deja, orgolioasă, superficială şi suficientă, primesc constant nu doar încuviinţarea, ci coroniţele gloriolei unanime, premiile de consolare echitabil distribuite oricui.

Avînd pe deasupra şi şansa mediatică de a fi odată şi odată celebri timp de un sfert de ceas, de ce am mai umbla după cai verzi pe pereţi? Sîntem minunaţi aşa cum ne-am născut, sîntem nativi, spontani şi orice încercare de a ne schimba nu va reuşi decît să altereze această diferenţă preţioasă, acreditată drept prestigioasă, care este unicitatea noastră inalienabila. Visele ni s-au împlinit cînd ne-am ivit pe-această bravă lume, iar toleranţa ne asigură că nu trebuie să mai facem nimic altceva decît să fim cu tot tupeul, fără nici o ruşine.

Şi ca să nu mă simt singur am să dau cuvîntul lui Dinescu. El pare să fi mirosit ceva putred şi rău mirositor în lumea asta care se izmeneşte live, într-un show voios non-stop:

"Şi iată că tot aşteptînd să se-mpută gloria Golului
laşitatea noastră a congelat-o defintiv:
măturătorul se visează măturător
onorabilul se visează onorabil
limbricul limbric"

Cînd mijloacele devin scop, democraţia se preschimbă lesne în casă de toleranţă."


OBSERVATII:

1. Acest comentariu a fost inserat intr-un text publicat candva: (http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol=28851)

Atunci am scris urmatorul comentariu:

"Democratia si libertatea nu sunt placinte oferite de cineva (dv, bunaoara). Ci idealuri la care aderi, adica faci pasi inspre, asa cum facem noi aici. Pentru aceasta trebuie educatie, pace, climat concurential. Oricum viata a fost, este si va fi ceva simplu, obisnuit:munca, somn, mancare, facutul si crescutul plozilor, cultivarea unor prietenii, distractie. Rar pasiuni. Iar oamenii in ansamblul lor raman cam aceiasi. Iata ca dupa 20 de ani nu putem uita comunismul. Dv si alti militanti sau oameni superiori l-ati lasat imediat cum s-a produs schimbarea si probabil vi se pare aberant cum de altii raman cramponati inca in trecut. Comunismul este ca o camara sau un pod in care arunci tot ce tinea de el. si incepi sa ai alte si altfel de preocupari. Logic nu mai ai ce cauta acolo. Daca te duci inseamna fie ca ai amintiri de care nu te poti desparti, fie mai ai nevoie de cele aruncate, fie te ascunzi acolo refuzand ceea ce ai primit. Am auzit oameni care doresc cu ardoare sa traiasca MACAR ca atunci. Asadar nu poate veni nimeni sa impuna ca de acum, de ieri sau de maine aceasta este normalitatea. Sa obligi oamenii sa iasa din camara cu comunism, fiindca exercitiul democratiei interzice aceasta. In noua stare de lucruri intri, pasesti liber, si numai dupa ce au pasit/intrat toti se inchide usa.Dv aduceti frumos in discutie idealul visului. Adica sa progresam, sa fim mai buni, mai curati, mai, mai, mai decat suntem azi. Frumos! Numai ca pentru a fi maine altceva trebuie sa fiu azi ceva. Intelegeti? Iar poporul roman nu este nimic azi, si este utopic sa fie maine ca in vis. De aceea el trebuie ajutat de cei care inteleg si pot (daca privesc mai bine s-ar putea sa vad ca primesc chiar bani din sacul comun pentru atingerea acestui deziderat!) Afirmam ieri ca nici cititul nu poate fi obligatoriu normal. Citesti daca vrei sa stii mai mult. mai multe. totul. Pentru asta trebuie sa ai o pasiune, un ideal, sa vrei SA FII CEVA. Cat de putin. Si avem, iata, libertatea care ne da voie sa fim. cine? Noi care n-am fost. ce putem fi? De la ceva-ceva - la totul. Dar putem fi si noi, putem deveni si noi, oamenii simpli, ceva, cat de mic? Nu, fiindca de-alde dv ne fac tot timpul prosti si ni se cere sa stam in banca noastra. Adica dv nu vreti sa ne desteptam si noi oleaca. Va este teama ca n-ati mai fi dv destepti. De ce aveti nevoie la infinit de prosti, de luptati atata sa faceti separare?UIte, eu recunosc ca sunt prost; va face bine la suflet? Va linisteste? Visez sa va calmati, jur!Dar sa nu confundam desteptaciunea (adica cititul cartilor) cu rezultatul tocirii coatelor care trebuie sa fie dobandirea unor calitati umane isusice.Atat eu cat si dv este firesc ca in libertate sa ne putem intalni si chiar confrunta. Cu siguranta ma veti umili cand veti scoate enciclopedia din buzunar. Daca s-ar organiza vreun concurs si as avea prosta inspiratie sa particip, ar trebui sa va bucurati fiindca veti iesi cu siguranta victorios. In lipsa vreunui concurs, in numele cui si-n numele a ce faceti dv atata taraboi? Cred ca dv nu iubiti libertatea; dupa 20 de ani inca nu va puteti acomoda cu ea. Si tipati intr-una despre ceva care e clar pentru toata lumea. Libertatea nu este ceva greu. Curaj!"

2. Acest text a mai fost facut public candva. Atunci am scris textul "semnalul de alarma:

"De la o vreme panoplia scriitorilor arata o neintelegere a realitatilor generatoare de inspiratie prozetica. Astfel, autori de la noi si de aiurea nu fac decat sa adanceasca prapastia dintre oameni prin separari care mai anormale. In fond literatura fiind transformata intr-un bun exclusiv pentru consumul celor cititi, adica pregatiti sa citeasca. Asta insemnand probabilitatea ca-n acestia sa nu mai fie nevoie de vreo... schimbare. Ca si cum cititul este obligatoriu intr-o viata cand esti obligat sa faci atatea pentru a supravietui. Si vine domnu autor, supranumit "telectual" ( sintagma ironica - la care dumnealui se umfla in pene creazand aiurea ca intelectual inseamna om cu studii, deci cu multe carti citite, si nu un om cu care poti dialoga despre ceva). Ei bine, acesti autori scriu si sunt incurajati sa aduca in atentie scene de viata in care apare omul simplu, dar radiografiat astfel incat sa produca rasul si dispretul pentru prostia sa, urmand, iminent, alungarea cu pietre. In mintea ingusta a acestor asa zisi oameni de cultura - care dovedesc de fiecare data ca nu sunt buni judecatori (aici, eseisti)- notiunea de om simplu inseamna neaparat prost. Si nu un om care nu si-a complicat existenta cu feluri de-a fi extravagante, in ton cu o moda sau alta a timpului, cu investitii excesive in cultura sau pasiuni artistice. Omului simplu ii ajunge Biblia. Judecatile sale sunt simple, dar universal-valabile. mul simplu este normalitatea, punctul de referinta, cel din oglinda cu care trebuie sa te compari. Astfel, Nichita Stanescu evada deseori in mediul oamenilor simpli pentru a se echilibra si reincarca spiritual cu intelepciune. Sub omul simplu este omul anormal, bolnav psihic (obsedat) sau dependent fie de un eroism disperant (scuzabil pana la un punct), bautura, femei. Dar el este rezultatul muncii intelectualului. Vazandu-l ar trebui sa planga si nu sa se enerveze. Fiindca intelectualul, in acceptiunea de om citit, instruit, este totdeauna cel care da ordine, care ia decizii in numele celui simplu- care, intotdeauna, executa. Dar telectualul… rade! Si trage disperat semnale de alarma (grozavie!!) cum ca omenirea este invadata de oamenii simpli. Va redau un fragment preluat din scrierea citata si comentata recent de domnul Corneliu Traian Atanasiu sa vedeti aberatii/ tampenii ale timpului. Actiunea se petrece intr-un compartiment de tren, deci este o celula reprezentativa care, prin multiplicare ofera imaginea intregii lumi. Telectualul este decris cu prejudecati. El nu intelege ca o cuseta de tren are 6 locuri existand probabilitatea ca acestea sa fie ocupate de alti oameni diferiti de el. Ori… dumnealui se arata vadit deranjat cand/daca apare acolo un om pe care, in esenta, il uraste: omul simplu.Ce face telectualul nost'? are pretentia ca, acolo, intr-un spatiu public, sa se linisteasca, adica sa fie considerat in… biblioteca. Este iritat ca omul simplu considera ca spatiul public este o scena de spectacol unde are sansa, exercitand libertatea, sa invete lumea cu adevarurle sale (macar cu unul si tot merita sa incerci, nu?) Iar pentru asta omul simplu bea dintr-o sticla. Telectualul vede si se umple de revolta: cum este posibil sa se bea trotil de-asta: bere cu vodca? Oamenii simpli (chiar si eu personal) cunoastem destui telectuali care fac mai rau, beau spirt curat, rar strecurat prin miez de paine! Deci telectualul se minuneaza, nicidecum nu are mustrari de constiinta fiindca amaratul acela a fost adus in starea de a bea (adica de a avea un minim confort psihic echilibrator, curaj), de a bea combinat (asa obtii imediat efectul, asa te poti imbata cu bani putini), si se mira cum de pot exista asemenea oameni? (beti astfel) nestiind ca un organism odata invatat cu portia zilnica de drog se adapteaza si este in echilibru pana face "poc". Omul simplu stie ca intr-o zi va cadea, probabil in acest tren. Si... ce moarte mai frumoasa poti sa ai decat cazand pe o scena, in fata celor care te-au umilit incalecandu-te dintotdeauna? Chiar te poti amuza facandu-i-le-o! Poate fi un semnal de alarma pentru ei, vor vedea cu ochii lor cum moare un om simplu si se vor gandi ca milioa-rde (cuvant inventat acum) mor incontinuu in spatii intunecoase: de foame, umilinta si disperare.Dar, nu! Domnul telectual este enervat! Si… atentie la marsav, incepe un joc periculos. Nu asculta cuvintele omului simplu (ma intreb ce cauta printre cuvinte?), ci-l provoaca pe sarman sa traga semnalul de alarma! Deci se face vinovat, cum se face si Ben Laden pentru ordinul de a se ataca turnurile gemene. In realitate ii ridica mingea la fileu. Are ocazia, astfel, in spectacolul sau interactiv, sustinut in direct, sa demonstreze ca el, chiar prost fiind, daca tot este cotat astfel, este mai destept. Adica un erou, (fiindca asta este si miza vietii lui, sa fie erou in fiecare clipa). Le spune ca "nu se intampla nimic". Si… trage semnalul! Publicul este ingrozit, uimit, lesinat. Dar… nu se intampla nimic! De ce? Pentru a el STIE bine cum functioneaza un semnal de alarma, chiar daca nu a fost mecanic de tren. Stie ca este un sistem de parghii, ca este nefolosit (doar nu se trage de semnal toata ziua-buna ziua!), stie ca pe dedesubt este numai rugina, intepenire… si trebuie sa tragi zdravan de maner, sa tragi cu disperare pentru a pune un functiune robinetul ce deschide aerul. Stie ca nu se opreste trenul decat daca-l tragic complet, ca exista din fabricatie un joc, ca la volanul masinilor- scoala, altfel s-ar opri trenul la o zguduitura oarecare sau imbranceala a pasagerilor, cu ocazia vreunui bagaj mai voluminos… Omul simplu stie toate acestea, dar telectualul nostru nu. Pentru ca n-a avut timp sa stie, n-a coborat in viata ca Nichita Stanescu, ci s-a hranit cu o ura de clasa si nu pierde nici un prilej pentru a atata si pe altii sa faca la fel."



IN FRAUL LIBERTATII

În vremurile vesele şi triste ale comunismului biruitor, prinşi de elanul timpurilor noi şi glorioase, s-au găsit părinţi care şi-au botezat copiii, aşa cum o fac şi azi ţiganii, cu nume care să arate entuziasmul cu care întîmpinau lumina venită de la răsărit. Nume de tristă amintire, cum ar fi Lenina, Industrializarea, Electrificarea mai figurează şi astăzi în actele civile. Dar cel mai minunat dintre ele, cel care arăta cum nu se poate mai limpede confuzia acelui extaz buruienos a fost Libertina. Nimic nu putea egala nedezminţita fervoare a aderenţilor decît prostia lor cumplită, atît de lesne de sedus.Ispita libertăţii fără nici o îngrădire, a libertăţii în sine, supreme şi suverane face şi azi victime printre zelatori. Şi nu-i deloc de mirare, căci pînă şi marii gînditori au căzut în capcana ei. Este de-acum celebră formula lui Sartre care canonizeză isteria libertăţii susţinînd că omul este condamnat la libertate. Ilustrarea acestui neîndoielnic libertinism apare într-una din piesele sale. Götz von Berlichingen, un fel de condotier german, se angajează în luptă în numele unei cauze cu care şi învinge. În acel, moment, libertatea sa furibundă îl obligă să abandoneze cauza şi să treacă de partea foştilor adversari. Ceea ce şi face ca să nu-şi trădeze cumva libertatea.Libertatea înţeleasă doar ca lipsă a oricăror constrîngeri este evident o aberaţie. Dar ea funcţionează la fel de bine în mintea celor ce răcnesc asemenea răcanilor beţi în tren: hai liberare! ca şi în a celor ce au dezlănţuit marile mişcări ale studenţimii ce se dorea viitoarea intelectualitate. Se ştie că lozinca cea mai reputată a mişcării din ’68 a fost: e interzis să interzici.Nu e greu de priceput că există un înţeles rudimentar al libertăţii ca eliberare, ca dezrobire, ca emancipare, dar, dincolo de acest prim pas, libertatea trebuie să se maturizeze, să se echilibreze prin responsabilizare. Libertatea în stare pură, fără nici o oprelişte rămîne doar o evidentă rătăcire. Liiceanu foloseşte o noţiune mai temperată cînd vorbeşte de libertatea gravitaţională. Trebuie să fii smintit să vrei libertatea faţă de ceea ce este constitutiv fiinţei tale omeneşti, pămîntene. Fiziologic, starea de imponderabilitate, eliberarea de propria greutate produce serioase tulburări organice pe care cosmonauţii trebuie să le recupereze în lungi stadii după întoarcerea pe pămînt. Simbolic, cum spune Liiceanu, gravitaţia (constrîngerea pămînteană) este singura şansa de a putea zbura. Altfel, imponderabili, sîntem totalmente imobili, neputincioşi. Un personaj dostoievskian se revoltă, într-un acces de terbilism paranoic, împotriva faptului că 2x2 fac 4. Nu există ilustrare mai delirantă ca aceasta a rătăcirii mintale pe care o poate declanşa doar simţul libertăţii lipsit de orice contrapondere. Există o formulare clasică a libertăţii ca necesitate înţeleasă. Ea aparţine lui Spinoza şi poate avea felurite interpretări, dar ţine să pună o stavilă decentă libertăţii fără frîu şi fără rost. Libertăţii absurde, fără nici o finalitate, doar de dragul libertăţii.Pentru uzul nostru, fără speculaţii filosofice, se poate spune că orice libertate revendicată trebuie să fie rodul unei exigenţe asumate anterior. Nu revendici libertatea decît în numele unei datorii pe care o ai de împlinit. Sînt liber să fac ceva, libertatea de a distruge e un nonsens. Libertatea este putere creatoare. Dezlănţuirile stihiale nu sînt nicicum un simbol al vreunei libertăţi şi nu pot nimic, par grandioase, dar au o măreţie stearpă. Reprezintă o eliberare de energii haotice şi distructive. Catastrofale. Libertatea este mai curînd o înstrunare. Aspiraţia, ţelul, proiectul, exigenţa pe care le-ai ales sînt (auto)constrîngerea necesară pentru ca libertatea să fie acordată, ca struna ei să fie bine întinsă, nici flască, nici gata să se rupă. Pentru ca să fii pus la cale şi nu să rătăceşti aiurea. A fi liber înseamnă a simţi vibrînd prielnic ca un îndemn frîul libertăţii.

COMENTARII:

nicolae tudor

libertatea este frau"? Libertatea este cel mult un ham. diferenta dintre frau si ham este ca fraul ale zabala si este tinut in maini de cineva. in ham poti intra si singur. dar inainte de te inhama trebuie sa existe LIBERTATEA DE A STA.cat mai aveti de gand sa ne vorbiti despre libertate si modestie? n-ar fi mai bine pentru toti sa demonstrati ca v-ati insusit aceste valori, ca le respectati cu sfintenie inaintea tuturor? mi-ar place sa va stiu un om care respecta viata. Va pun o intrebare: daca mergeti pe strada si va latra un caine, ce faceti?a. chemati hingherii?b. v-aplecati cu mana intinsa catre el si-i vorbiti bland?c. nu mai treceti pe-acolo?


CTA:
FRÂU, frâie, s.n. Totalitatea curelelor, împreună cu zăbala, care se pun pe capul și în gura unui cal (de călărie) spre a-l supune și a-l putea mâna. ♢ Loc. adj. Fără frâu = neînfrânat, lăsat (prea) liber; dezmățat.Domnule Nicolae, stilul dv., pentru că sînteţi un neînfrînat (ca să nu spun dezmăţat) este unul în care, nefiind în stare să vă struniţi pentru a urma vreo cărare, nu faceţi decît să bateţi cîmpii, fără zăbavă (sau zăbală?). Ca să aveţi dicţie luatiţi pietre-n gură şi vedeţi dacă mai puteţi vorbi la fel de liber (de la Demostene citire).Dacă mă latră un cîine (cum e şi cazul), îi spun cu blîndeţe: n-are rost să mă muşti, abia anul trecut am făcut vaccinul şi cinci ani de-acum încolo n-am nicio şansă să turbez.Decît ham-ham, mai bine zăbală. Ce libertate o mai fi şi aia dacă nu eşti în stare să te constrîngi?

NT
: si "ham"?, hamul este fara zabala.dragut raspunsul dv, ma distreaza. fiindca are in el o teama. teama ca oricine va latra, va si musca. si v-ati facut ziduri, vaccinuri, alea-alea.raspunsul dv este gresit. un caine, animal inferior, dincolo de lupta pentru supravietuire isi cunoaste limitele. cand latra vrea in fond sa comunice. fie ca vrea sa fie vazut, fie ca astfel isi ofera admiratia si iubirea, fie are nevoie de ajutor.a te constrage este specific lumii actuale care presupune ierarhie si suferinta/linguseala/etc. pentru a evolua in sistem. sistem bine pus la punct de maimari care au facut ca viata sa insemne urcarea unor trepte care, fiecare, presupune sa dai celor de sus si sa primesti de la cei de sub tine dupa cat de zbir esti.domnule Atanasiu, libertatea ofera infinite posibilitati de traire/afirmare. libertatea este si altceva decat au spus filozofii. timpurile acestea ofera, prin extremul la care sunt impinsi oamenii sa vietuiasca, fatete nebanuite de frumusete si grotesc chiar in acelasi timp ale libertatii ca suprafata in miscare.

CTA
Nu e chiar aşa. Severităţile voluntare se practică de mult. Sînt sigur că duminicalii cunosc dictonul: per aspera ad astra. Eremiţii le numesc nevoinţe. Ştiu ei care le e rostul.Dacă-l citeai pe Konrad Lorenz aflai poate că un cîine are în el instinctul hăituirii. Se repede furibund şi, dacă te repezi şi tu la el, îşi bagă coada-ntre picioare şi-ncepe să scheaune. Vrea prietenie.
MIM
"Libertatea înţeleasă doar ca lipsă a oricăror constrîngeri este evident o aberaţie."Am şi eu o mică părere: consider că libertatea are nevoie de nişte limite. Ea nu se poate manifesta decât între între două extreme. Libertatea infinită nu mai este libertate.

NT
libertatea infinita nu mai este libertate doar daca hotarul ei trece de Dumnezeu si poruncile sale.evolutia umana s-a facut intr-un singur sens. cei puternici/stapanii si-au mentinut privilegiile: exclus munca vulgara (fizica), meditatori, trai comod; in timp ce au evoluat doar supusii. fenomenul a fost de eliberare. pentru ce sa fii aspru? de 2000 de ani s-a propus solutia iubirii vizaviului. Ansamblul artistic al lumii are o parte lipsa: exprimarea celor obiditi. asadar este de asteptat o revolutie artistica daca se obtin conditi egale de traire/simtire/dorinta, respectiv castigarea timpului, implicit a confortului spiritual prin disparitia nevointelor ca frau ingenuncheator.

CTA
Nicolae, lasă lupta de clasă. E depăşită. Şi-i mănînci pîinea lui Che.

Niciun comentariu: