aiurea!
a apărut un cer mai înalt decât al toamnei
ce ne-a amăgit sângele
se revarsă amintirile inundă depărtările orei
supusă ca un câine în zvârcolirea pământului îmbătrânit sub jocul
tălpilor
trecut în fiecare noapte cu tine
dincolo de dragoste
cerul se răstoarnă peste această lume
păsări mari şi lacome se-ntind peste trupul pământului
iubirea se prăbuşeşte toată în sine
ca un blestem pe care-l port drept destin
să nu fim trişti
să ne apropiem cu grijă de cuvinte
să nu le sângerăm auzul
rănile dor
cade ninsoarea în ferestrele sufletului orb
ce frig ne coboară în noapte
adu-mi liniştea vreau să aud ninsoarea
vorbind la masa cuvântului plin de lumină
aerul şade deasupra abisului
o pasăre purtată aiurea în larg
se agaţă de rădăcinile întunericului
stârnit de nu ştiu cine
pe cerul mai înalt decât al toamnei
ce ne-a amăgit sângele
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu