am citit:Stefan Doru Dancus

Suntem abandonaţi

Suntem, cu toţii, nişte trăpaşi incurabili, prevăzuţi să ascultăm şi să înţelegem nişte oportunişti despre care credem că sunt conducătorii noştri. Şi nu, nu e adevărat! Această Europă unită pe care domnii la costum şi cravată o construiesc nu este decât soluţia cazului de forţă majoră, încercarea de-a face un fel de pace între ţările care se urăsc de moarte. Estul a invadat Vestul prosper şi l-a infectat, ţiganii stau ciorchine pe economiile bieţilor contribuabili vestici, Moldova de peste Prut a devenit „republică”, Iugoslavia s-a făcut ţăndări. Bătrâna Europă şi-a adunat moţăielnicii politici într-o ultimă şi terifiantă experienţă - Europa federală. O Europă care nu va mai permite trupelor americane să înece în sânge conflictele balcanice, una care, ni se spune, va fi capabilă să-şi rezolve singură problemele. Spaima că România ar putea fi digerată de acest organism ciudat a agitat şi agită încă presupusa apartenenţă la moneda unică. N-avem ce face, trebuie să lucrăm cu euro – dar „republica” de peste Prut a rămas tot acolo, poliţiile statelor europene, în aceeaşi vânătoare de ţigani, s-au cantonat, fabricile Vestului- aceleaşi falimente traversează, sclavia cetăţeanului de rând e aceeaşi veşnică plată a taxelor. Nimic nu se schimbă în noul context. Doar că, de data asta, nu mai vin... „americanii”. Oamenii politici europeni nu-i mai vor. „Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg”, spune o vorba din batrâni româneşti. Suntem martorii unui superlativ adevăr – asistăm neputincioşi la spargerea bibeloului numit "Comunitatea Europeană", experimentul a dat greş, americanii au lovit dur – au creat „criza”, şi-au pus colegii politici la colţ pe coji de nucă. Europa „unită”, ca idee, a sucombat în noroaiele marilor inginerii financiare cărora curvoii de la Casa Albă le dau valenţe de zâmbete mieroase: „te ucid cu zâmbetul pe buze” - replică dintr-un film cu CIA şi FBI. Nu prea au - mai marii noştri - răspuns; suntem părăsiţi acum, în clipa în care citiţi aceste rânduri. Presa – „câinele de pază al democraţiei” - cum spunea C.T. Popescu, a fost ucisă, tarabele sunt pline de reviste cu ţâţe şi cur, a fost cumpărată de indivizi ce nu vor ajunge niciodată în puşcărie, căci şi Justiţia e a lor. Totul le aparţine, inclusiv noi, robii ce plătim impozit pe venit la Finanţe. Ne-au lăsat de izbelişte, oameni buni, nu mai au soluţii, nu mai au buget, vin în maşini de lux şi promit aceleaşi veşnice promisiuni, suntem pe cont propriu. Scapă cine poate, cum spunea cineva. Numai un miracol ne poate salva şi acela este Sfârşitul Lumii.