sâmbătă, 12 septembrie 2009
am citit : STEFAN DIMA
LA TREZIRE
În fiecare seară
Pe o bancă-n parc
Un orfan
Îşi strânge visu-n braţe.
Moartea de ce nu recunoaşte
Că Viaţa este mama ei?
BUCURIA FORMEI
Cu fire de nisip
Plânge infinitul
Văzându-ne zburând târâş.
Pasărea disperării-
Lacrimile noastre-
Caută înaltul
Singura formă a bucuriei.
Să ne-ntoarcem cu faţa la perete !
În fiecare seară
Pe o bancă-n parc
Un orfan
Îşi strânge visu-n braţe.
Moartea de ce nu recunoaşte
Că Viaţa este mama ei?
BUCURIA FORMEI
Cu fire de nisip
Plânge infinitul
Văzându-ne zburând târâş.
Pasărea disperării-
Lacrimile noastre-
Caută înaltul
Singura formă a bucuriei.
Să ne-ntoarcem cu faţa la perete !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu