A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 23 octombrie 2009

am citit:Anton Vasile

În ce lume trăim?!
(fragmente si sublinieri N.T.)
Motto: ,,M-am lăsat înşelat nu numai de către cei vicleni, ci şi de cei nebuni; m-am încrezut în oricine mi se înfăţişa şi-mi spunea vorbe frumoase.’’ -( Pestalozzi )

Cât valorăm noi românii în UE?
Ce este valoarea?
Ce înseamnă o inimă de român?!
Exasperarea şi dezgustul - instrumente de analiză politică?!
Există o psihologie a binelui prin rău?
Despre inteligenţa instinctuală şi inteligenţa umană
Cum se transformă omul în animal?
Cum se structurează grupările oligarhice în democraţie
Unde se află infernul?
Suntem noi românii neguvernabili?
Politicienii – pedagogii sau demagogii naţiunii?
Societatea română - o societate a mefienţei!
Ursul , etern , păcălit de vulpe.
Despre valorile fericirii.

În cursa globalizării ce valoare are românismul? Ce reprezentă România în ochii străinătăţii? Cât valorăm noi în străinătate? ,,Nu suntem iubiţi în străinătate!’’ afirma Nicolae Iorga, în articolul ,,Apărarea noastră în străinătate’’, apărut în Neamul românesc în 18 septembrie 1935. Nici astăzi, după mai bine de 70 de ani, nu suntem iubiţi în străinătate. Iubiţi şi admiraţi sunt aceia care produc adevăratele valori. Şi pe vremea profesorului Iorga, şi astăzi, străinii nu găsesc alte valori la români, decât femeile noastre frumoase. Oare doar erotismul româncelor este singura noastră valoare? Umilitoare valoare. O democraţie, spre deosebire de oricare alt regim politic, este regimul cel mai deschis creaţiei valorilor. Dar noi ce valori creem?
Dar ce este valoarea? Valoare este proximitatea unui ideal. Această categorie axiologică este afirmată, confirmată sau infirmată de ceilalţi semeni. O valoare nu este reală doar pentru faptul că un lucru aparţine puterii ( vezi Platon - dilema lui Eutyphron). Solemnitatea puterii poate induce teamă, dar nu poate impune valori. Valoarea este dată de adevăr şi nu de minciuna unui om politic. O valoare reală impune respect, dacă produce un bine pentru comunitate. Lucrurile nu sunt drepte fiindcă oamenii politici le iubesc, ci lucrurile drepte trebuie să fie iubite de oamenii politici. Cu cât o valoare este mai apropiată de un anume ideal, cu atât impune mai mult respect: o valoare se impune prin tendinţa spre un ideal uman prin rodul activităţi creative, autentice, realiste şi mai ales morale.

Valoarea, ca rod al creaţiei, fie materială, fie spirituală este generatoare de stimă şi admiraţie. Cea mai mare valoare a produselor materiale şi spirituale create este dată de inteligenţa şi energia creativă investită în actul creator şi, implicit, de efectul benefic care îl aduce produsul creat oamenilor. Un popor este apreciat după starea sa morală, după munca sa creativă, după virilitatea actelor sale politice şi după valorile create. Nu după acţiunile instinctuale ale unui lider politic. Valoarea este criteriul axiologic pe care se fundamentează ştiinţa, arta, morala, politica. Dorim lucrurile bune, respectiv acele lucruri care sunt reperele morale ale umanităţii: adevărul, dreptatea, binele, frumosul, dar nu dorinţele noastre conferă valoare acestor lucruri doar pentru că le dorim, ci pentru că ele sunt bune. Tot ce este creativ e bun, tot ceea ce este distructiv e rău. Actul creativ este cel care dă valoare unui lucru. Creativitatea ţine de fondul spiritual divin din fiecare din noi, de calea adevărului şi iubirii ( să amintim de mitul biblic al creaţie: ,,Dumnezeu s-a uitat la toate ce făcuse; şi iată că erau foarte bune" Geneza 1- 31).

Din nefericire noi, românii, nu producem valori autentice, sau producem valori îndoielnice, atât materiale cât şi spirituale. Importăm mai multe valori decât le producem. Şi-atunci cum ne integrăm în UE? Suntem acceptaţi în UE doar pentru forţă de muncă primară şi pentru materiile prime, cât a mai rămas de exploatat? Sau suntem doar piaţă de desfacere a valorilor lor materiale? Am fost primiţi în NATO doar pentru carne de tun? De ce nu suntem exportatori de înaltă tehnologie şi spiritualitate românească? De ce exportăm doar materie cenuşie şi forţă de muncă brută? De ce trăim cum trăim? Să fie din cauza metehnelor noastre sau din cauza slabei noastre pregătiri intelectuale? Să fie oare adevărat proverbul acela inventat de evreii trăitori pe meleagurile noastre, anume că "românul îşi fură căciula singur"?Să fim noi înşine păcălicii noştri? Să fie adevărata noastră problemă: problema morală? Sau gândirea noastră, dominant instinctuală, să acţioneze autodistructiv?
Ceea ce este distructiv, la om, ţine de instinctualitate. Instinctualitatea capătă valoare numai în spaţiul instinctualului, al metabolismului şi al sexualului, dar nu are nici o valoare sau are o valoare profund negativă şi distructivă în sfera raţional-umană, a comunicării şi interacţionării cu semenii. Oamenii care se abat de la calea de mijloc a moralităţii au grave afecte psihice. De regulă, aceştia suferă de inflaţie psihică şi manifestă un profund dispreţ faţă de ceilalţi semeni. Calea dreaptă a binelui este calea morală. Calea morală ţine de calea de mijloc a raţiunii – care este implicit şi calea adevărului. Acela care păcătuieşte prin minciună deformează adevărul, realitatea şi existenţa umană. De aici decurg celelalte păcate – lăcomia, laşitatea, răutatea, necinstea, furtul, disimularea, delaţiunea, ignoranţa, trufia şi imbecilitatea. Nu întâmplător Socrate a spus că "nimeni nu este rău cu bună ştiinţă". Doar instinctualul! În profunzimea sa, instinctualul este un ignar.

Noi credem că nu doar ,,exasperarea şi dezgustul’’, ci gândirea sa instinctuală l-a făcut pe Horia Roman Patapievici să producă afirmaţii scabroase despre etosul românesc, anume că ,,radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei, o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării’’ (H.R. Patapievici - Politice, ediţia a V-a, p.61). E uşor să denigrezi, mai greu e să creezi, să găseşti soluţii. Din ,,exasperare şi dezgust’’ orice matracucă de mahala poate arunca cu invective. O fi scris aceste injurii scabroase la adresa poporului român la supărare? Dar cum să scrie un cărturar la supărare? Un cărturar nu are voie să scrie la supărare. Nu are voie să folosească drept instrumente de analiză exasperarea şi dezgustul. Un cărturar trebuie să scrie în stare lucidă! Starea lucidă e o stare profund morală, obiectivă şi creativă. Numai starea lucidă vede lucrurile în mod realist şi este creativă. Un cărturar este creativ când construieşte critic, când sugerează o soluţie, o speranţă, indică o cale, nu doar pune etichete scabroase unui întreg popor sub presiunea psihică a exasperării şi dezgustului. Analiza socio-politică realizată de ,,marele’’ nostru cărturar H.R. Patapievici având ca instrumente ,,exasperarea şi dezgustul’’ nu urmează calea adevărului, ci a minciunii, a urii şi a unui profund dispreţ pentru semenii săi. Cine nu-i ca mine, nu are demnitatea de om, e un patibular. ,,De timpuriu, mărturiseşte el, relaţia mea dominantă cu semenii a fost dispreţul.’’(H.R. Patapievici – Zbor în bătaia săgeţii, p.50).’’ Această mărturisire, nu doar explică inflaţia psihică (dispreţul faţă de semeni indică o megalomanie inconştientă), dar ne dezvăluie şi dominanta gândirii sale – instinctualitatea. După cum vom vedea şi alte mărturisiri din eseul asupra formării, ne dezvăluie dominanta instinctuală a gândirii sale.
Singura cale a unei adevărate filosofii a vieţii este calea adevărului şi iubirii, analiza critică raţională şi nu etichetarea nihilistă. Deosebirea fundamentală între gândirea specific umană şi gândirea instinctuală, e deosebirea dintre raţionalitate şi instinctualitate. A gândi raţional înseamnă a gândi uman, adică a căuta adevărul şi a aspira spre bine. A gândi instinctual înseamnă a minţi, a vicleni, a fura, a înşela. Toate acestea sunt specifice gândirii instinctuale şi se regăsesc la majoritatea animalelor, dar mai ales, la oamenii cu gândire instinctuală. Poţi să înfierezi anumite metehne, poţi să faci o critică caustică asupra înclinaţilor duplicitare ale românilor, a dominantei lor instinctuale, dar nu poţi pune etichete scatofile şi urofile unui întreg popor. Şi dacă faci o analiză de valoare trebuie mai ales să propui soluţii. Şi Nietzsche a înfierat teribil creştinismul, dar nu s-a pretat la a emite etichetări scabroase.

H. R. Patapievici găseşte o justificare. ,,Tradiţia de a scrie cărţi pentru a face rău cu scopul de a face bine este veche.’’ ( H. R. Patapievici - Politice, Cuvânt înainte la ediţia a doua, ediţia a V-a , p.5). N-am aflat de o psihologie a binelui prin rău. Toate curentele psihologice propagă o psihologie a binelui prin stimulare pozitivă şi nu una a negării totale a sufletului. N-am aflat despre o morală binelui prin rău. Nu am cunoştinţă despre nihilism să fi fost benefic pentru omenire. Negarea absolută a capacităţii poporului român de a produce valori e o analiză absurdă, falsă şi jignitoare. Cu atât mai jignitoare cu cât expresiile cu care H.R. Patapievici îi caracterizează pe români ţin de scatologie. O asemenea analiză provoacă mai degrabă efectul Golem: etichetarea cu răutăţi a unui individ sau a unei comunităţi conduce în spirala vicioasă a unui rău şi mai mare. Lumea noastră românească nu se îndreaptă aplicându-i etichete scabroase, cum este aceea a ,,inimii românului ca un cur.’’

Ce-i inima românului? O inimă din care ies doar fecale şi flatulenţe (,, melopeea fecalei’’ o numeşte Patapievici), nu sentimente. Ce-i românul? O fiinţă ineptă şi arierată, fără sentimente? Un animal păros, un primat ce trebuie exterminat prin spânzurare? Oare noi nu din oameni ne tragem, ne-a născut cumva vreun animal? Sau poate vreo primată, vreun cimpanzeu, cum i-a făcut Darwin pe englezi să creadă că omul se trage din maimuţă! ,,Stupid people’’ a spus Silviu Brucan despre poporul romîn. Se prea poate că această sintagmă denigratoare să-i fi inspirat analiza politică lui H. R. Patapievici, instrumentată pe ,, exasperare şi dezgust .’’ ,,Să fim serioşi!’’ exclamă H.R. Patapievici absolut neserios. ,,Există probe foarte concludente care atestă că românul e intolerant, xenofob, violent-şi-laş, retractil, agitat-şi-abulic (termenii legaţi prin copulă formează o trăsătură unică).’’ (H.R. Patapievici – Politice, p. 49).

A pune pe toţi românii în aceeaşi oală e o aberaţie. Cel puţin o jumătate din populaţia României sunt oameni de încredere. Nu suntem degeneraţi toţi ca cei din cetăţile biblice, Sodoma şi Gomora. Autorul în cauză nu are nici o autoritate morală, ştiinţifică sau sociologică să ne fie judecător suprem. Nu are nici sfinţenia marilor mistici să o facă. Şi ce merite l-au erijat pe H.R. Patapievici în Judecătorul nostru Suprem? ,,Avraam a zis: ,,Să nu Te mânii Doamne, dacă voi vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.’’ Şi Domnul a zis: ,,N-o voi nimici pentru cei zece oameni buni.’’ (Genesa, Avraam mijloceşte pentru Sodoma, 18,32 ). Nici dacă ar fi doar zece români buni, Patapievici nu este îndreptăţit să pună asemenea etichete asupra tuturor românilor. Chiar dacă un procent mai mare de românii avem ca dominantă a inteligenţei - gândirea instinctuală, în raport cu alte popoare, la care inteligenţa raţională, creativă există la un procent mai mare de indivizi, nu-l îndreptăţeşte la jigniri impardonabile adresate semenilor. Chiar dacă numai 30 la sută dintre români îşi folosesc inteligenţa umană creativă, chiar dacă procentul cel mai mare suntem dominaţi de gândirea instinctuală, asta nu-i conferă autorului dreptul de a ne împroşca cu scârne. Cu o singură excepţie! Numai dacă analiza sa din Politice s-ar fi referit stricto senso la clasa politică, ei bine, să fi mijlocit, ca Avraam în faţa lui Dumnezeu, aş fi fost de acord cu eticheta "patibulari" adresată oamenilor noştri politici. Pentru o analiză pertinentă a clasei noastre politice ar fi fost de admirat. Dar astfel, nu pot să-l văd altfel, decât sunt chiar oamenii politici care l-au uns director la ICR, un patibular, asemenea lor.
(...)
Să fim atenţi la derivele democraţiei originale româneşti ! Când într-o democraţie un preşedinte structurează grupările politice în grupări de tip oligarhic , ca cele structurate de cel de-al treilea preşedinte din dinastia …escu, este evident că s-a constituit o grupare oligarhică, care ţine de putere cu orice preţ pentru a-şi păstra privilegiile ce decurg din demnităţile politice şi administrative. Pentru o grupare oligarhică nu mai există respect pentru lege. Cum s-a ajuns la constituirea unei grupări oligarhice? Cred că, în parte se datorează toleranţei noastre, lipsei noastre de reactivitate faţă de fraudele oamenilor politici, fraude cele mai multe la vedere care sub oblăduirea celui ded-al treilea ...escu şi a puterii sfidează neputinţa organelor abilitate de a-i pedepsi pe cei în cauză şi ne situează pe noi, cei din buzunarul cărora au furat miniştrii, într-o zonă a nulităţii umane. Cea mai mare vină revine însă clasei noastre politice, care coabitează în complicitate cu grupările oligarhice, având şi cei din opoziţei şi cei de la guvernare aceeaşi dorinţă ascunsă, ca sub masca afişată a democraţiei să promoveze structuri de tip oligarhic. Furturile frecvente din banul public îi obligă la consolidarea poziţiei în sfera puterii, ca să poată astfel, să fie exoneraţi de orice răspundere penală.

Dacă teoria lui Darwin ne sugerează cum s-a transformat animalul în om, după cum vom vedea, teoria noastră va arăta cum se transformă omul în animal. A trăi în sfera umanului presupune a trăi, fie sub imperativul moralei raţiunii, fie sub imperativul moralei iubirii, fie a merge pe calea adevărului şi iubirii. Ambele morale, atât cea socratică – a raţiunii , cât şi cea a nazarineanului - a iubirii, generează calităţi specifice umanului: ale dreptăţii, ale binelui, ale adevărului, ale frumosului. La fel morala gandhiană care îmbină celor două morale şi precizează suportul psihic şi fizic, prin care se poate merge pe calea adevărului şi iubirii. Relaţia dintre raţiune şi morală este o relaţie interdependentă, la fel ca relaţia dintre iubire şi morală. Sunt un om raţional? Evident, nu pot să fiu nedrept cu aproapele meu; în cazul că sunt nedrept este clar că nu mai sunt un om raţional. Iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi? Atunci nu pot fi nedrept cu el: în contrariu, dacă sunt nedrept, înseamnă că-l urăsc. Prin urmare, omul cu adevărat înţelept este omul-moral, sau cum am spune noi, este omul-uman. Într-o societate dominată de instinctuali, omul-uman ar putea părea naiv, prostănac, un inocent idealist printre oamenii- lupi, dar el intuieşte, ştie la fel ca Socrate, că a fi drept, adică moral înseamnă a fi superior omului instinctual, că rău face doar instinctualul, care, oricît de inteligent şi de cultivat ar fi, este, prin gândirea sa instinctuală, un ignar.
Înţelepciunea conferă omului inteligenţa specifică umanului ; ea ţine de morala socratică a raţiunii şi morala nazarineană a iubirii. Dincolo de cele două morale ale celor doi mari moralişti ai lumii, orice inteligenţă umană intră sub influenţa gândirii instinctuale; aceasta îl situează pe om în emisfera răului. Gândirea instinctuală îl coboară pe om din zona umanului în zona subumanului , din poziţia bipedă în cea patrupedă , cu efecte distructive asupra umanului. Omul, uzitând de capacitatea creierului său, autoprogramându-se instinctelor primare, nu cunoaşte limitele răului la care sunt supuse animalele; răul pe care îl poate comite este nelimitat – războaiele cu atrocităţile comise, revoluţiile cu exterminarea adversarilor politici, crimele comise de mişcările extremiste şi de dictatori demonstrează această capacitate nelimitată a omului instinctual de a provoca dezastre, de a comite abominabile şi absurde crime, de a înşela, de a distruge fără noimă, în modul cel mai iraţional cu putinţă. Spre exemplu, aşa zisa revoluţie culturală chineza a fost, în fondul ei, o revoluţie profund instinctuală, o luptă acerbă pentru puterea comunistă căreia i-au căzut victime mulţi inocenţi. De regulă, instinctualii politici apelează la tineri, care, aşa cum afirmă Carl Sagan, aflaţi încă sub influenţa aşa numitului creier reptilian localizat în hipotalamus, răspund instigărilor la violenţă şi agresivitate şi acţionează impulsiv. Instinctualul, aflat în sfera puterii, nu acţionează în limitele căii de mijloc a raţiunii: pentru el supremaţia legii nu există. De aceea, psihologic, el frizează nebunia. Dovada: cei mai mulţi instinctuali, ajunşi la putere s-au erijat în dictatori, iar megalomania lor vorbeşte de la sine despre nebunia acestora ( Nero, Hitler, Stalin, Ceauşescu, etc. ).

Singura mişcare politică, care a ieşit din tiparele instictualului şi s-a înscris ca o mişcare politică în sfera umanului, a fost campania satyagraha inţiată de Mahatma Gandhi, de nesupunere civică. Îmbinând rezistenţa civică cu boicotul, Mahatma Gandhi a ridicat lupta politică din sfera instinctualului în cea a umanului, fără a trage un foc de armă şi fără violenţă, obţinând cea mai mare victorie asupra unui imperiu despre care se spunea că soarele nu apunea niciodată.

Orice om trăieşte, atât sub imboldul instinctelor primare, cât şi sub imperativul moralei specifice umanului. Atunci cum poate un om să se disocieze, în relaţia comunicării cu ceilalţi semeni, de instinctele primare? Depinde cum ne autoprogramăm şi de care gândire ne lăsăm dominaţi. Umanul impune reducerea la minim a gândirii instinctuale; a nu ne lăsa dominaţi de aceasta în detrimentul gândirii umane, cea a raţiunii şi a iubirii, a creativităţii şi implicit a cinstei şi corectitudinii în relaţiile cu ceilalţi semeni, ne face cu adevărat umani. Este un proces îndelungat care începe în copilărie şi se finalizează în jurul vârstei de treizeci de ani când reţelele neuronale din cortex, specifice comportamentului strict uman sunt activate în întregime. Nu e de condamnat acela la care instinctele primare se manifestă dominant în privinţa metabolismului sau a sexualului ( domenii specifice instinctualului), ci acela care se foloseşte de instinctele primare în relaţiile cu ceilalţi semeni. Când gândirea instinctuală este dominantă, generează îngâmfare şi prostie, adică un soi de imbecilitate care îl coboară pe omul îngâmfat şi ignar din sfera umanului în aceea a subumanului. Dacă există o cauză fundamentală care menţine un mare procent de români în sfera instinctualului, acea cauză fundamentală este generată de psihologia instinctuală a clasei noastre politice care proiectează, astfel, asupra întregii populaţii o morală a instinctelor primare – a hoţiei, a înşelăciunii, a vicleniei. Cine trăieşte în sfera instinctelor primare ca fiinţă umană, nu poate fi catalogat, altfel, decât imbecil. Imbecilitatea e o stare patologică care îl coboară pe om la scara cea mai de jos a umanului, e o debilitate mintală cu rudimente de gândire umană, care îl apropie pe om mai mult de starea de animalitate decât aceea de fiinţă umană. Cum, vor întreba mulţi, revoltaţi de această ipoteză, majoritatea politicienilor noştri sunt oameni inteligenţi! Ah! Dar şi vulpea e inteligentă, şi lupul, şi capra şi scroafa, şi cioara etc., dar inteligenţa acestora este o inteligenţă instinctuală. Inteligenţa instinctuală a politicienilor noştri este dovedită de manifestările instinctuale ale acestora; în toate împrejurărie înşelăciune, viclenie, minciună. Adevărata inteligenţă umană este prin excelenţă o inteligenţă creatoare, o inteligenţă pusă în slujba binelui; este calea adevărului şi iubirii spune Mahatma Gandhi.

Tot ceea ce îl apropie pe om de sfera instinctelor primare - viclenie , hoţie, înşelăciune îl proiectează inerent în sfera subumanului. Tot ceea ce ţine de uman este calea adevărului şi iubirii. Din aceste considerente, politicienii ar trebuie să fie adevăraţi pedagogi ai naţiunii, dedicaţi trup şi suflet propăşirii ţării în cursa globalizării, unde concurenţa acerbă impune o nouă abordare a valorilor, o nouă orientare a inteligenţei spre actul creativ. În realitate, politicienii noştri nu sunt decât nişte demagogi imbecili, lipsiţi de scrupule, aflaţi la limita de jos a umanului. Lipsa de respect a politicienilor faţă de alegătorul de bună credinţă se datorează gândirii lor instinctuale; ei nu-l poate percepe pe omul de rând, de la înălţimea parvenirii lor, ca pe un semen de-al său, ci ca pe un simplu animal, fiind ei înşişi veritabile animale prin gândirea lor instinctuală. Omul politic e omul tiranic sau omul amorf. Trăsătură fundamentală de caracter a acestuia este îngâmfarea. Îngâmfarea merge mână în mână cu imbecilitatea. Sunt trăsături complementare care se regăsesc la individul fanfaron. Îngâmfarea şi imbecilitatea sunt sinergice şi se constituie drept ,,calităţile fundamentale de caracter’’ la politicianul român.
(...)
Priviţii cu atenţie la oamenii politici! Toţi, absolut toţi au o trăsătură comună unică - gândirea instinctuală. La fel oamenii instinctuali şi din cultură; aici gândirea lor interacţionează cu a oamenilor politici. Înţelepciunea populară spune că cei care se aseamănă se adună. E o atracţie pe care inconştientul o exercită asupra acelora care gândesc la fel. Marele romancier Marin Preda a întrevăzut această atracţie inconştientă a instinctualilor. Este o legătură, dincolo de raţiune, ce se realizează la nivelul inconştientului în care gândirea lor comună face posibilă comunicarea şi întâlnirea; este ceea ce Jung a spus în teoria sa despre sincronicitate. ,,Dar pentru încrederea totală în instincte, scrie Marin Preda referindu-se la Nietzsche, ce garanţii aveam că ne va dărui un om liber, mândru şi aşteptat? Selecţia naturală? În secolul nostru s-a văzut că biruitor nu iese un asemenea om liber, mândru şi aşteptat, ci bruta laşă, care, eliberată de orice morală se selecţionează rapid şi se uneşte cu alte brute împotriva oricăror veleităţi de libertate şi mândrie, omorând orice scânteie a spiritului şi aruncând omul în perversiunea delaţiunii, a corupţiei şi fanatismului.’’ (Marin Preda – Viaţa ca o pradă, p. 310) .

Aşadar, întâlnirea dintre anumiţi oameni din cultură şi anumiţi oameni politici nu este întâmplătoare. Există o sincronicitate determinată de gândirea instinctuală, comună. Legătura dintre obedientul Patapievici sau intelectualul de serviciu, Liiceanu, cu cel de-al treilea …escu, nu-i deloc, un jeu de Monte Carlo. Gândirea lor are o dominantă comună – instinctualitatea. Coabitarea dintre omul politic şi omul cultural nu e un joc al hazardului; oamenii nu se pot grupa sincronic fără să existe o atracţie prin asemănare.

De ce oare noi românii i-am ales şi în trecut şi-i alegem şi în prezent în cele mai înalte funcţii de stat pe instinctuali? Suntem noi mai instinctuali decât ceilalţi europeni? De ce nu alegem pe omul-uman şi avem această preferinţă pentru omul-animal? Instinctualul nu are nici un respect pentru valori în general şi pentru valorile culturii în special, nici pentru lege, nici pentru Constituţie. Este oare instinctualul un model politic pentru români? După cum s-a văzut, la alegerile din Vest, electoratul occidental şi-a schimbat mult opţiunile; în prezent acesta mizează într-un procent tot mai mare pentru omul cultural, pentru omul-uman, pentru omul cu dominantă raţional-creativă, marginalizându-l pe instinctual, mai cu seamă după decepţiile suferite în urma alegerii unor asemenea instinctuali care, odată ajunşi dictatori, au provocat lumii cele mai mari dezastre ( Hitler, Stalin, Mussolini).
Să privim cu atenţie la aleşii noştri! Toţi instinctualii ajunşi în sferele puterii au tendinţe dictatoriale, evidente. Ei nu se pleacă nici în faţa evidenţei. Instinctualul acţionează după paradigma hitleristă care privea tratatele încheiate ca fiind făcute pentru a fi încălcate. Pentru un instinctual nu există vreo lege care să nu fie încălcată. Sub oblăduirea puterii totul îi este permis , nici ridicolul nu-l mai atinge.
Cum am mai afirmat, instinctualul nu recunoaşte nici o valoare, în afara de una singură - încrederea oarbă în instinctele sale primare. Omul instinctual este ceea ce caracterologia identifică în omul amorf: egoismul, lenea, minciuna, viclenia, nepăsarea, îngâmfarea şi imbecilitatea. Din punctul de vedere al voinţei pentru implementarea unui program coerent şi lucid pentru ţară, instinctualii sunt complet abulici. Cuvântul de ordine e nepăsarea. Voinţa se manifestă doar într-o singură direcţie – voinţa de putere. Toţi rataţii din alte sfere profesionale se orientează spre politică; nişte nechemaţi, dar veleitari, ei se simt chemaţi să facă politică pentru care nu au nici o vocaţie. Din momentul intrării în politică, la toţi aceşti rataţi începe procesul abrutizării.

Omul care munceşte cu pasiune are toate virtuţile de a fi om drept; nedrept este omul leneş. Omul politic e un mare leneş; el se încadrează perfect în tipologia omului amorf. Omul politic român are marea trufie de a crede că este cel mai inteligent dacă se foloseşte de inteligenţa instinctuală, distructivă pentru comunitate şi mai cu seamă pentru omul-uman. (...) Constituţia este încălcată în modul cel mai grosolan chiar de il capo de tutti capi. În această situaţie hotărârile şi deciziile politice şi administrative nu mai sunt rodul unei analize fundamentate raţional şi creativ, ci acţiunea impulsurilor instinctuale şi prin urmare stupide, iraţionale, adeseori absurde. Toate acestea generează haos în structurile administraţiei de stat, în societate şi, inerent , mişcări anarhice. Cum poate fi condamnat un individ care a furat o pâine pentru a supravieţui când o ministră a turismului a furat bugetul ministerului? Ce autoritate mai au forţele de ordine de a prinde şi condamna un mic hoţ care vrea să supravieţuiască în această perioadă de criză economică, când ministra turismului jubilează, sfidând orice autoritate parlametară sub oblăduirea celui de-al treilea preşedinte din dinastia …escu. Pentru aceşti gangsteri politici nu există nici cultura ruşinii, nici a vinovăţiei, nici a bunului simţ. Structurarea în grupări de tip oligarhic e o subminare evidentă a democraţiei; aceste grupări generează conflicte politice care aruncă ţara în haos şi induc inerent populaţiei, o stare psihică de teamă, de incertitudine şi nesiguranţă existenţială. (...) Există o justiţie imanentă, o pedeapsă ce vine, nu de la divinitate, ci din ura inconştientului colectiv. Grecii au intuit-o încă din vremea lui Homer. Înţelepciunea populară spune că atunci când cineva trebuie să fie pedepsit, Dumnezeu îi ia minţile. (...) Alo! Deşteptaţi-vă onorabililor! Măcar în al doisprezecelea ceas. Nu simţiţi oare ostilitatea poporului? Dar ei nu se deşteaptă. Nu o simt. (...)
Unii afirmă că românii sunt greu guvernabili sau neguvernabili. Nu românii sunt greu guvernabili sau neguvernabili, ci clasă politică românească a fost în trecut şi este în prezent la fel de incapabilă să guverneze ţara, din aceleaşi cauze : a) o totală lipsă de respect faţă de alegătorul onest, b) o gândire instinctuală, perversă şi iraţională, c) un dispreţ total faţă de cei care i-au ales d) o absenţă totală a gândirii umane generatoare de acţiuni creative şi constructive. Toate guvernările corupte generează vulnerabilităţi existenţiale; ţara se află mereu la marginea haosului, oricând supusă mişcărilor anarhice. O guvernarea coruptă, iresponsabilă şi delăsătoare este lipsită de autoritate. Lipsa de autoritate este evidentă şi ea se propagă la toate nivelele şi în toate instituţiile statului la fel de corupte, după chipul şi asemănarea guvernaţilor. Sfidarea organelor de ordine de către unii cetăţeni este aproape îndreptăţită, atâta vreme cât clasa politică nu are nici o autoritate morală. În faţa avalanşei faptelor criminale, amplificate de criza economică, omul din clasa medie se simte complet abandonat de guvernanţi, de instituţiile abilitate cu ordinea publică pentru care plăteşte din greu impozite şi taxe. Iar ei vor din nou, şi din nou. şi din nou să-i votăm, ca să le autorizăm astfel funcţiile din eşaloanele puterii, fără să facă ceva concret pentru noi. Să-i votăm oare doar pentru privilegiile lor?

(...)

În pofida admiraţiei noastre ( sau fricii) pentru solemnitatea puterii şi oamenii ei, trebuie să recunoaştem un mic adevăr, anume că politicienii noştri trăiesc în sfera instinctelor primare: toate gândurile, faptele şi acţiunile lor se reduc la minciună, viclenie, hoţie, înşelăciune, calităţi pe care le regăsim la aproape toate animalele de pradă. Din aceste considerente, putem afirma că aceştia trăiesc la nivelul subumanului. A te folosi zilnic de gândirea primară te autoprogramezi inconştient animalităţii. (...)Un instinctual este un infantil prin excelenţă. La fel cum copilul este psihic şi mintal mai apropiat de starea animală, instinctualul trăieşte ca un infantil. Pentru instinctual viaţa este o nesfârşită joacă. Dacă gândirea instinctuală a copiilor este acceptată ca făcând parte din normalitate, pentru omul politic, infantilismul îl proiectează în postura de măscărici( vezi botezul l mielului Trăinică) . Măscăriciul politic e un ins pervers, distructiv, iraţional, cel mai adesea absurd ca străinul lui Albert Camus. De altfel, în asta constă imbecilitatea clasei noastre politice – în acest infantilism în care se complace, în perversitatea pe care o promovează în relaţiile sociale, în toate instituţiile administrative, de al cele centrale la cele locale, cu efecte politice, economice şi sociale dezastruoase , demolatoare, adesea de o hilară absurditate. Adevărata gândire umană este creativă; ea îl plasează pe om în rândul bărbaţilor adevăraţi. Bărbatul adevărat nu acceptă infantilismul. El îşi fundamentează existenţa pe cele două morale: morala socratică a raţiunii şi morala nazarineană a iubirii. El merge pe drumul vieţii, la fel ca Gandhi, pe calea adevărului şi iubirii. Asta îl deosebeşte radical de instinctualul- infantil şi-l face să fie lucid şi creativ.
(...) Cum se poate vindeca această Românie profund bolnavă, o Românie în care spiritul uman al creativităţii este sufocat de dominanta gândirii instinctuale? Cum să vindecăm lumea românească, când sufletul copiilor este pervertit încă din primii ani de şcoală prin exacerbarea instinctualului, prin promovarea valorilor gândirii instinctuale?(...) La noi, cel mai inteligent este insul şmecher care înşeală, dar mai cu seamă panglicarul politic, ,,omul care s-a ajuns.’’ (...) Copilul român ar trebui să evolueze, conform perceptelor pedagogice promovate de Pestalozzi, de la gândirea instinctuală la participarea la cerinţele sociale, la înnobilarea sufletească prin însuşirea principiilor moralei socratice şi moralei nazarinene, a creativităţii, a dăruirii şi dorinţei continui de cunoaştere. A dezvolta la copil sentimentele de iubire, de încredere, de recunoştinţă, de supunere şi de datorie, ca fundamente educative ale relaţiilor interumane e necesitatea stringentă a societăţii româneşti actuale, care în concurenţa naţiunilor din UE, trebuie să se eliberează de gândirea instinctuală distructivă. Dar cum am spus, prima lecţie pe care o învaţă la şcoală copii românilor este aceea a păcălelii, a înşelăciunii. Morala umană aceea a căii adevărului şi iubirii este pervertită, încă de pe băncile şcolii, de gândirea instinctuală. A păcăli pe semenul tău e un modus vivendi aproape normal la noi la români. Gândirea instinctuală ne constrânge la o eternă acţiune autodistructivă, o dorinţă imbecilă de a face rău.

Calea adevărului şi iubirii se constituie în fundamentele unei existenţe creative. Plăcerea de a crea i-a ridicat pe occidentali din sfera instinctualului în sfera umanului. În actul creativ al muncii şi al dăruirii au simţit ei că au găsit adevărata fericire - starea psihică de bine. După ultimele cercetări ale unor prestigioşi psihologi americani (Mihaly Csikszentmihalyi, 1991 , Martin E. P. Seligman, 2002), acestea sunt şi fundamentele fericirii; ele dau sens vieţii şi ne asigură starea de graţie. Pentru asta, trebuie să îndeplinim un minim de condiţii: a)să avem o situaţie economică acceptabilă, b) să avem predispoziţia şi capacitatea de a ne dărui unei idei, unui semen sau unui grup de semeni ( dorinţa sinceră de a face bine este profund morală) c) o necurmată voinţă de cunoaştere.
În ce lume trăim noi românii? Întrebarea e retorică. Răspunsul e evident : într-o lume a gândirii instinctuale. Lumea noastră românească e o lume supărată, o lume a îngrijorărilor existenţiale, o lume nevrotică, generată şi menţinută în această stare psihică de politicianul veros, lipsit de caracter şi prin asta, incapabil să administreze ţara.

Bibliografie:
1) J. H. Pestalozzi – Cum îşi îmvaţă Gertruda copii, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1977, p.26
2)Nicolae Iorga - În luptă cu absurdul revizionism maghiar, Ed. Globus, Bcureşti , 199i, p. 65)
3) Platon – dialogul Eutyphron
4) Biblia – Genesa(Facerea) 1 -31; 18-32
5) (H.R. Patapievici - Politice, ediţia a V-a , Ed. Humanitas, Bucureşti , 2008, p.5,8, 35,49,61).
6) (H.R. Patapievici – Zbor în bătaia săgeţii, Ed. Humanitas, bucureşti, 2009, p.50).
7) Marin Preda – Viaţa ca o pradă, Ed. Albatros, bucureşti, 1977, p.310
8) E. R. Doods – Grecii şi iraţionalu, Ed. Polirom , Iaşi ,1998, p. 48
9) Jorge Luis Borges – Eseuri, Ed. Polirom, Iaşi , 2006 [ Andrei Ionescu - Prezentare, p. 330])

Niciun comentariu: