am citit: "homo erectus - când mâna dreaptă e stânga" (Liviu Ofileanu)

I. de citit - astăzi

cu inima pe vine, vecinii mei freacă menta
şi Eu văd înălţându-se fumul de jertfă al evreilor,
fumul rugurilor inchiziţiei –
de ar fi şi pasiunea gunoaielor acolo, îmi zic,
perciunii postulatelor teologice aruncate în flăcări (!)
în general, salut cu „bună-ziua!” sau ”ce mai faceţi?”
„bine-mersi” mi se răspunde şi-atât
unii se fac că nu aud sau întorc privirea, naiba ştie de ce…
parcă toate femeile au faţă de autobuz,
toţi gânditorii seamănă poliţistului kojak.
şi de la o vreme nu te întreabă nimeni dacă trăiești
nici dacă ziua e bună într-adevăr -
poate că toţi suntem nişte bolnavi şi mergem drept pe alee,
ne ţinem cu ochii de dunga orizontului,
vorbim cu cineva şi nu suntem acolo în vorbire.

întâlnirile festive au harul apropierii dintre generaţii:
bătrânii stau lângă chivuţe,
tinerii caută compania celor care au spus ceva la viaţa lor.
Eu mă uit la Ei ca un prost fiindcă nu pricep nimic,
adică să spun ceva către viaţa mea,
să atrag atenţia domnului X. ca El să mă invite de curiozitate să bem o cafea mai lungă;
deoarece oamenii iubesc orice tip de confesiune.
de fapt, urăsc fanfaronada şi frigul timidităţii îi paralizează instantaneu.

preţ de câteva minute suntem subit interesaţi de celălalt:
„ai mai albit” „încerc un roman”
„asta e foarte bine dar cine o să-l citească?”
„cum cine?! păi Eu ce o să fac?”

şi m-am apucat de citit romane proaste şi ieftine
de pe vremea lu' nae. la anticariat se vând la preţ de un langoş şi le cumpăr fiindcă iubesc cărţile / de fapt nu cărţile neapărat / îmi place să le am acolo în bibliotecă şi să le privesc seara înainte de culcare / apoi în zori când beau cafeaua şi iarăşi seara înainte de culcare / în sfârşit sunt cei care vin pe la mine se uită întreabă: ce titlu e ăsta uite ce autor uitat iată pe poetul cărtărescu l-ai pus lângă utilaje de maşini / dar Eu nu mă supăr, ştiu că sunt cărţi şi nu e nevoie să le aşezi altfel decât după mărime sau culoare / într-o zi nu ştiu ce am avut dar am deschis o carte aşa la întâmplare cum-se-zice / pe domnul o. paler cu „viaţa pe un peron” / am început timid apoi am observat că, deşi nu e groasă cartea,
are ceva din efectul reuşit al pastilelor diazepam
în urma cărora suflă vântul.
dar m-am încăpăţânat să o citesc până la capăt,
mi-a luat o săptămână fiindcă Eu sunt sincer şi foarte greu de cap.
iar unde nu înţeleg pun ştampila,
dau fuaia mai departe şi încep alt rând.
tot aşa până am dat-o gata. pe bune.

adică am înţeles că nu e bine să citeşti prea mult fiin' că viaţa trece un-doi.
şi dacă autorii se plâng de plăcerea irefutabilă de a citi şi a scrie
sau de a rupe ceea ce au scris,
ce pretenţie mai pot avea de la un novice cultural ca mine,
nu-i destul că am dat banii pe cărţile lor ?


II. de înţeles – după încă 20 de ani

vreau să văd biserica
dar mai întâi mergem la vot dragul meu Volvo. Eu-s trasă la faţă de înger, sufletistă. chiar le-am spus la toţi să ştie toată lumea că zuli, neroada lu’ conachi e de fapt zaraza frumoasă
zaraza şi asta nu poate fi alta decât mata hari, adică elena din troia casei poporului, cine alta dacă nu laura lu’ petrarca adică ieu, românica?

în spiţa jargonului, sus şi jos, prin vocea românilor vechi se conservă esenţa toporului. iată povestea înşirării literelor în alfabet - bla-bla asupra conceptului de latinitate, pe când sugarilor de astăzi li se dau suzete americane, pe când ungurii-unguri vor imnul României pe versuri de ady endre. precum literatura din sec. al XIX-lea românesc,
plină ochi de gogoşi lexicale dubioase, franţuziţi tembeli şi iepe heraldice.
un absurd la pătrat, o fântână de chipuri, între care modernul bulă e avortat în europa. dar El nu poate gândi singur, un quijote cu lopată în loc de lance dă anunţ în presă: caut individ mediocru pentru a-mi fi tovarăş pe postul de sancho panza, poate să fie prost sau nebun, nu trebuie să se bâlbâie în nici o limbă - e numai rotacismul, „fireşte”. doar suntem poligloţi ca un atomic badea cârţan mărşăluind pe coridoarele mileniului 3

ce mutre serioase, porci spinoşi încravataţi, cu creierul duplicitar al testicolelor tapetat în discursuri! de pildă faţa de tanc a lui ivan-cel-mare dement consacrat, părul mioritic din nasul lui gheorghe, agerimea de matelot a lenuţei amintind de o altă joiană - ce femeie dom’le, ce muiere grohăită -
deci raportez, să trăiţi dom’ căpitan, relaţiile acestui domn cu poesia sa nu sunt de natură sexuală care este prin urmare deci, nu putem aresta nişte ciocănituri în pereţi;
dar nici să înlocuim toate becurile arse, becurile arse…
- duceţi-vă în pace, fiii mei, binecuvântează justiţia
nobilul bulă învinge mereu împins de umbra caghebistă a tătucii.
iar cu bulă nu poţi avea în comun decât lumina zilei,
stimată audienţă! şi dacă bulă ar muri
poporul nostru ar striga latineşte: …vivat bulă!
atunci peştele, cu o voce tandră îşi întreabă prostituata lui preferată:

Zevzeca, de ce porţi chiloţii pe cap?
vreau să mergem la popă dragul meu Volvo.
azi e duminică iubitule, cum ai uitat…


III. lanternă


odată
am lucrat în sudul franţei la un patron de origine română
un fost legionar, băiat de treabă, pervers şi antiromân.
nu se bâlbâia încă.
m-au enervat toanele de imberb
terfelirea românilor în limba română, datul cu tifla
anume lipsa de substanţă a omului-pauză.

precum torenţii creaţi în zile ploioase pe versanţi
îl face pe român mutantul alcoolic şi tâmp,
curva ieftină cu un picior în potomac şi altul în volga.
amintiţi-vă că un mare scriitor a scris "mizerabilii"
despre fineţea francezilor, îi urlu la urechi.

nu uitaţi că romanii l-au răstignit pe Hristos,
spaniolii sunt corciţi cu triburile arabe:
şi aveau o inchiziţie perfectă!
iar auslender-ilor le arăt steaua galbenă,
puritatea rasei de acid sulfuric.

poate sunt un român de "ţigan-împuţit"(!)
poate că românii se plâng chiar şi atunci când nu se plâng
poate că au furat câte o conservă pentru pisici,
un automobil. dar niciodată o ţară. niciodată istoria.

acum înghite în sec şi
bătându-mi umărul cu palma, neaşteptat de trist îmi zice:
n-au furat, într-adevăr…ei au vândut-o.