A apărut o eroare în acest obiect gadget

luni, 18 ianuarie 2010

am citit: Myriam Adam

Am aflat

Am trait intr-un clopot de sticla un numar prea mare de ani. Credeam cu naivitate ca parintii vor fi vesnici, ca viata, de altfel darnica cu mine, ma va alinta in continuare...

Nu realizam insa cat de plictisitoare devenise existenta mea, rutina zilnica, mereu aceleasi probleme, aceleasi solutii, nimic nou sau captivant care sa iti opreasca respiratia macar pentru o clipa....o linie continua care se prelungea dincolo de orizont.

Si brusc ai aparut TU. M-ai privit in suflet si m-ai citit, m-ai mangaiat, m-ai gustat. Nu aveam nevoie de artificiale punti de comunicare. Totul curgea lin si limpede. Firescul m-a uimit din primele momente. Simteam ca ne-am reintalnit dupa o scurta despartire.

Cand m-ai gasit, eram inchisa in mine, in lumea mea, uitasem (sau poate nu stiusem nicicand) ca as putea sa ma deschid petala cu petala...Era nevoie doar de atingerea magica a celui care mi-a gustat nectarul si mi-a intuit conturul din primele clipe.

A inceput visul pe care il traiesc si astazi. O fi doar un vis sau... De atunci am inceput sa aflu, sa invat.

Am aflat ca zidul care inconjura lumea binecunoscuta mie este permeabil zborului spre o alta galaxie infinita si, totusi, atat de aproape.

Am devenit curioasa, dornica, insetata de inedit. M-am cufundat in carti care mi-au dezvaluit noi lumi, m-au ajutat sa percep mai bine oamenii, paienjenisul sufletului lor si mai ales al sufletului meu. Cum traisem toti acesti ani? Eram multumita sau doar resemnata?

Mi-am privit viata si am inteles de ce ma stingeam cu fiecare clipa. Imi lipsea iubirea, ecoul, dezmierdarea delicata in momentele de dilema. De-a lungul anilor am trait singura, preocupata de cei din jurul meu. Rareori de mine, de visurile mele.

Dialogurile noastre indelungate ma aruncau in euforie. Cantam armonia ecourilor. Nu crezusem ca pot descoperi senzualitatea in doi, rezonanta iubirii, dorinta perpetua...doi oameni diferiti, din lumi paradoxale, care se completeaza intr-un singur NOI. Sinergie...

Mi-am dezvaluit creativitatea, tocita, uitata, abandonata.Iubirea m-a trezit, mi-au aparut aripi, zbor spre viata. Asterneam pe hartie senzatiile, secundele traite cu intensitate ascutita si dureroasa. Lina scurgere a simturilor, tresaltarea la vederea lui, ochii umezi, zvacnirea trupurilor, toate le-am aflat acum, intr-un tarziu si totusi devreme.

Am invatat ca inima doare durerea celui drag. M-a ranit tipatul ei in momentele triste si m-au infiorat bucuriile lui.

Am realizat ca datoram noua insine o viata intensa, fara ezitari. Nu mai vreau sa-mi refuz bucuriile, senzatiile, emotiile pe care le traiesc astazi. Le doresc, le caut cu infrigurare, ma azvarl cu tot eul in betia lor si pulsez...

Ii privesc pe cei din jur si incerc sa fiu ei, sa culeg latura buna a fiecaruia. Diferiti suntem in lume, aruncati in colturi nebanuite, dar fiecare, sub masca de zi cu zi, ascundem o comoara, fie ea si minuscula; importanta este cautarea, dorinta de a descoperi frumosul din altii.

Am aflat ca pot sa ascult, sa ma identific cu durerile si bucuriile oamenilor. Am devenit mai rabdatoare, mai intelegatoare, poate mai buna. Sa fie oare intelepciune sau reflectarea dragostei pe care o primesc?

Mai presus de toate, am invatat ca pot iubi cu toata fiinta, la orice varsta, in totala daruire, pulsand viata si dragoste.

Niciun comentariu: