Adriana Lisandru)
era o miză şi singuri
doi invalizi
ne validam reciproc ideile
la masă sub viţa de vie
visez cum plouă
şi desenez o umbrelă
timpul alunecă pe(ste) pietre
vocea ta sparge tăcerea
asfinţitul este un pretext
să ne iubim mai devreme
ca o femeie cu şapte copii
obosită
grădina
oricum
e importantă lupta între oameni
şi propriile lor deprinderi
noi doar scriem
doi invalizi ne taie mâinile
ale tale sunt fierbinţi şi alungă tăcerea
chemări apar în inima strânsă
la atâtea invalidări de destin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu