“Ama nesciri”
(Fragmente)
O dovadă că ideea de Educaţie este o idee sclerotică, este şi faptul că ea începe (şi de fapt constă în) transmiterea informaţiei de la Adult la Copil. Şi nu oricum, ci prin cuvinte, (aceste curve de lux ale spiritului). Înzestrat cu Bunul Simţ primordial (de origine divină), - pierdut de mult de adult (- care nu este altceva decât un copil pietrificat) - copilul absoarbe necondiţionat informaţia furnizată, în detrimentul experienţei personale. Faptul că el, copilul în sine, nu este lăsat să descopere lumea aşa cum a făcut-o Primul Om, fără alt ajutor decât cel divin, este în fond sursa întunericului instituţional în care ne târâm vieţile. Ceea ce numim "Progres" este cu desăvârşire fals şi nociv pentru că nu are la bază şi nu conţine nici o fărâmă de Bun Simţ.
În Şcoală şi Familie, copilul nu este lăsat să înveţe "Ce-o vrea Dumnezeu", ci cu totul şi cu totul altceva.
(…)
Sfârşitul oricărei relaţii de dragoste este un prilej unic de a experimenta Moartea, de a observa simptomele, de a înţelege ce trebuie să faci şi să nu faci odată trecut Dincolo, calea pe care trebuie să o apuci, luminile de care trebuie să te apropii şi cele pe care trebuie să le eviţi etc. Statul apără cu toate forţele instituţia Căsătoriei pentru că nu vrea şi nu are nici un interes ca individul să priceapă şi să asimileze Luminile de Dincolo, pentru că asta ar însemna dezertare de la Minciuna Instituţionalizată pe care o cultivă cu minuţiozitate de câteva milenii încoace.
"...Pe Karenin însă îl iubea pentru persoana lui, pentru sufletul lui superior şi neînţeles, pentru TIMBRUL SUBŢIREL AL GLASULUI CU INTONAŢII PRELUNGITE...". Nu poţi da detalii de o asemenea precizie despre personajele tale, decât având în minte un model viu, un om în carne şi oase, pe care l-ai cunoscut, care ţi-a ştampilat într-un fel sau altul memoria. Ori acel model viu este creaţie divină, cu totul străină de ceea ce tu vrei să numeşti propria ta "Creaţie". Odată ce te-ai decis să "creezi" - personaje, lumi, ape, păduri, intrigi, drame, naşteri şi morţi -, îţi "asumi" misiunea de "Creator", dar nu o poţi duce la bun sfârşit decât maimuţărind. (Tolstoi a recunoscut răspicat, către sfârşitul vieţii, deşertăciunea romanelor şi a romancierilor, dacă nu cumva o fi recunoscut-o chiar în timp ce le scria pe ale sale). Un romancier este un scriitor care, abia născut, în loc să-şi ocupe mai întâi locul în marsupiul Divinităţii, se repede să ţopăie în jurul Mamei târându-şi placenta prin iarbă...
(…)
Să cauţi Dincolo de usturimea ochilor care caută
Să cauţi Dincolo de palmele crăpate de plug ale strămoşului din vis care urlă la tine înspăimântat
Să cauţi Dincolo de amorţirea pieptului în care inima refuză să mai şuiere
Să cauţi Dincolo de masca de aur a iubitei cu buze şi dinţi
Să cauţi Dincolo de intersecţia senzaţiilor contradictorii
şi Dincolo de surâsul cu care le învingi
şi chiar până şi Dincolo de zăbrele sânilor pe care ţi-ai lăsat umbra...
Este riscant să fii moral. O gură care ar săruta un om perfect moral s-ar face pungă.
(…)
Sigur, Trupul este o cuşcă a Sufletului, un jug şi o cazarmă pentru dânsul, un blestem şi o amforă - dar dacă, în acelaşi timp, este şi o apărătoare, un scut şi un zid - împotriva unei Primejdii pe care nu o putem nici înţelege
nici presimţi
?
(…)
Principiile Revoluţiei Catatonice:
1. Ieşirea necondiţionată din Spaţiul Public a oamenilor care gândesc;
2. Distanţarea de Tot ceea ce iubim - căci s-a spus: "Totul e simplu, atât de simplu încât devine de neînţeles; Totul e aproape, atât de aproape încât se trage în spatele ochilor şi nu se mai VeDe"
(vine o vârstă când Adevărul nu mai suportă martori)
;
3. Responsabilitate, da, Adoraţie, da, Supunere, Fidelitate, da, da, da, Dragoste, da - DAR NU faţă de Femeia de lângă tine - care din pricina prea cruntei apropieri, devine cuţitul căreia îi eşti rană şi rana căreia îi eşti cuţit - ci faţă de Iubita din Vis, căreia îi datorezi pulsul şi lumina ochilor gândirii şi intelectului tău Amin!
Ţi-au spus că nu poţi fi mare, decât închinându-te Tribunalului lor, învingându-i pe ei, în lupte dictate de regulile lor, - dar Lupta ta nu acolo este - şi-ai să mă asculţi, căci cu mâna acestui gând, te voi salva de Acreală...
4. Dispreţuirea sihăstriei şi a oricărei forme de ascetism. Îţi vei duce viaţa PRINTRE ei, niciodată CU ei.
Rămâi în interiorul Sistemului, mereu în interiorul Sistemului, şi poartă-ţi în pieptul robust Anonimatul cu mândrie, căci doar declanşându-i Leucemia poţi doborâ acest Animal căruia îi eşti Celulă...
Şi nu scoate capul ca să vorbeşti, căci vor arunca peste tine lopeţi de Idolatrie spurcată, aşa cum pompierii dezlănţuiţi vor să stingă cu nisip incendiul Pădurilor nesfârşite...
Noi nu vom fi un focar de infecţie în organismul Animalului, ci o boală a Sângelui său...
7. Va fi o Revoluţie a Vulcanilor Stinşi, mai stabili şi mai echilibraţi decât nebunaticii şi neastâmpăraţii lor străbuni.
Restul e Durere
Omul este un termometru cu capul în jos: Bula de pe umeri îi este punga cu mercur, iar şira cu vertebre tija gradată...
Mi s-au tocit, sigur că mi s-au tocit şi Frica şi Spaimele şi Îndoielile, dar nu Curajul şi nici Încrederea şi nici Echilibrul nu au intrat în loc
ci Vidul...
(Omul pare a fi alcătuit pe scheletul unei ninsori. În centrul oricărei Ferocităţi nu este decât un fulg de zăpadă)
De scris o Apologie a Incoerenţei...
(…)
Sigur, cititul este o evadare, oportunităţi neaşteptate de înălţare, de desprinderi nebănuite etc, dar, pe toţi dracii, cu cât te înalţi mai mult, cu atât îţi rupi gâtul mai tare la întoarcere! Să dai nas în nas pe stradă cu transpiraţia arogantă a unui beţiv în şlapi, la doar câteva minute după ce citisei două versuri anume din Vittoria Colonna... nu-mi dau seama la ce îmi foloseşte... Asta să fie "experienţa de viaţă"?
Oricât de multe şi de vechi şi profunde cărţi ai citi, oricâte zeci de ani ai risipi din viaţă căutând, nu te simţi cu adevărat mulţumit, iluminat etc, decât atunci când găseşti un autor, o carte, o pagină, un rând, pe care îl ştiai bine încă de la început.
"Singura victorie în faţa Dragostei este Fuga" - Napoleon Bonaparte
"O forţă superioară mă împinge spre un scop necunoscut mie; atâta timp cât nu s-a realizat sunt invulnerabil, de neclintit. Însă din momentul în care nu mai sunt necesar, chiar şi o muscă mă poate da peste cap" - acelaşi: Napoleon Bonaparte
"Principalul atu al prostului faţă de un om inteligent este că prostul este permanent mulţumit de sine" - vorba asta a lui Bonaparte te face să pricepi în ce magnific, inimaginabil echilibru interior se răsfaţă imbecilii. În fond, un inteligent dezechilibrat nu valorează cu nimic mai mult decât un prost echilibrat.
Nu poţi să loveşti, nu poţi să convingi, nu poţi să înaintezi, nu poţi NIMIC dacă nu îţi găseşti echilibrul. Şi orice lucru inteligent implică dezechilibru, pentru că aduce ceva nou, ceva din afara rutinei, din afara bineînţelesului, deci din afara echilibrului. Iar un om inteligent care îşi caută cu tot dinadinsul echilibrul pentru a se exprima (nu are de ales) comite chiar în acea clipă o mare Nerozie, care nu face altceva decât să altereze ideea pe care vrea să o exprime. Şi toată această peroraţie e o Prostie.
În ciuda aparenţelor, ceea ce umple suportă mai uşor singurătatea decât ceea ce trebuie umplut, iar ceea ce caută adăpost este, în fond, mai puţin singur decât adăpostul. (Nici un om nu va putea îndura nivelul de însingurare pe care îl suportă o casă părăsită şi nici un bărbat nu poate înţelege singurătatea femeii) - de reformulat - punct şi de la capăt.
"Viaţa unui om fericit este un cer argintiu cu stele negre şi viaţa unui om nefericit este un cer negru cu stele argintii" Napoleon
"Orice conducere nu trebuie să vadă oamenii decât în masă". Mai târziu, din Sf Elena, scrie: "Eu pier pentru că am încercat să fac bine maselor, sacrificându-le individul"
Dacă ideea de Asociaţie ar fi fost o idee de bun simţ, atunci primii oameni care s-ar fi asociat ar fi fost oamenii de bun simţ iar canaliile ar fi rămas nişte sihaştri - şi asta în numele unei singure idei: cea de Bun Simţ. În realitate lucrurile stau exact pe dos.
Să concepi şi să implementezi reguli şi legi care să coordoneze vieţile unor oameni cu al căror orizont nu ai nici o legătură se numeşte responsabilitate.
Să nu-ţi vezi niciodată cu adevărat de treaba ta, dar să fi cu ochii şi cu mintea şi cu nasul numai în treburile altora se numeşte sacrificiu de sine, datorie civică etc.
(…)
Materia alterează Specia, aşa cum viermele alterează cadavrul. Cum să-şi cheme creaturile la Judecată un Creator care este de-ta-şat de creaţia Sa?
În viaţă ideal e să faci ori Totul, ori Nimic. Măcar dintr-un punct de vedere reuşesc să mă apropii de perfecţiune.
Preocuparea de a intra în "posteritate", prin scrieri, opere, vitejii, construcţii etc dezvăluie, în fond, lipsa credinţei, - convingerea (mai mult sau mai puţin conştientă a subiectului) că această lume e singura posibilă. De ce ar trebui să-mi las urma într-o groapă de gunoi, care mai devreme sau mai târziu, va crăpa?
Poate că, într-adevăr, nimeni nu are dreptul să-şi ia viaţa. Dar este cert că oricine are dreptul sfânt ca în orice moment să înceteze a-şi mai trăi viaţa. Şi asta fără să dea nici un fel de explicaţii, nimănui.
Femeile au tendinţa de a-şi imagina îngerii ca pe nişte amoraşi cu puţe mici, translucide, ca nişte sfârcuri lăptoase...
La începutul unei relaţii de dragoste este de dorit ca nu privirea să fie primul contact senzorial.
(…)
Dacă lumea asta de zi cu zi este dusă mai departe şi creată cu "sudoarea frunţii", atunci poate că lumea de Dincolo este creată şi continuată cu sudoarea viselor. Şi fiecare vis al îndrăgostiţilor este poate o cărămidă a acelei Lumi. Din care venim şi în care ne ducem.
"Paradis" este doar porecla pe care Politica a dat-o Naturii. Paradisul a fost aici, pe acest pământ, dar când un invadator barbar vine într-o ţară şi o ocupă, iar locuitorii ei vor să vină acasă şi întreabă "Unde este casa noastră?", atunci invadatorii îmbuibaţi răspund "Nu ştim, poate altundeva, undeva... în cer poate, habar n-avem. Dar dacă tot aţi venit ia veniţi voi un pic aici şi semnaţi hârtiile astea..." etc etc
Pe stradă, cu gândul aiurea, dau cu ochii de firma unui restaurant chinezesc pe care citesc cu cea mai mare siguranţă "MARELE ZID DUMNEZEIESC". Şi există un astfel de zid. Numai că nu e perceptibil decât dintr-o singură parte.
(…)
Reclamă Friskies: "PENTRU PISICI CARE TRĂIESC VIAŢA DIN PLIN" E grotesc, pentru că nici un om nu mai are nici cea mai vagă idee ce înseamnă să trăieşti viaţa DIN PLIN.
(…)
Nu există om (femeie, bărbat, copil, bătrân) care, atunci când simte că este iubit, să nu încerce imediat, cu toate mijloacele de care e capabil, să transfere povara care i-a fost dată, de pe umerii lui, pe umerii celui care îl iubeşte. Şi asta fără nici un fel de scrupul, discuţie sau întrebare prealabilă... Iar acest reflex de lepădare a gunoiului propriu în capul celuilalt este exclusiv rodul vieţii în cetăţi, a Fricii pe care Statul o injectează sistematic în indivizi.
(…)
Rima şi Ritmul nu sunt decât ecouri ale unei Muzici care s-a stins... Sunt surogatele pe care ni le-am inventat pentru a compensa foşnetul frunzelor şi râurilor la care am renunţat... De dragul căcăciosului Confort! Adevărata Poezie nu o vom regăsi decât după ce ne vom fi întors acolo unde ne e locul, în Natură, lăsând pentru totdeauna în urmă cetăţile. De altfel cretinismul războaielor, al nimicirii aşezărilor omeneşti, pe care am practicat-o constant de-a lungul acestor veacuri (pierdute) nu este, în fond, decât o tendinţă bezmetică (dar firească) de a elimina Artificialul, în favoarea Naturalului. Spaţiul Abstract (reprezentat în acest caz de Poezia Fixă) nu este decât o paranteză în drumul de la Spaţiul Artificial înapoi către Spaţiul Natural. A trăi permanent, zi şi noapte, întreaga viaţă, în murmurul frunzelor şi al apelor nu este acelaşi lucru cu a trăi în preajma lor câteva săptămâni pe an, tolăniţi în şezlonguri. Poate că acum, când ne trăim vieţile desprinşi de el, îi putem percepe mai intens frumuseţea, dar în sufletele strămoşilor noştri păroşi el era ECHILIBRUL.
Scriitor de talk-show, discurs: "Să ştiţi! Clasa politică nu reprezintă România tăcută! Să ştiţi că oamenii obişnuiţi sunt SERIOŞI! Ei se gândesc NUMAI la familie şi la bani!" (Tudor Octavian, Realitatea TV, 1 octombrie 2009)
Schimbarea centrului de greutate al Fiinţei dinspre Omenesc către Divin... Mulţi trec cu bine această transformare interioară - dar la capătul ei, extenuaţi, cad în haznaua Bigotismului. Sau a Tiraniei (Hitler)
De observat că, dintre cele patru Elemente, doar Pământul are formă...
Am luat poate prea în serios femeile. Femeile sunt ca voinicul din poveste. Aleargă, aleargă călare cu pletele-n vânt, aruncă în urmă un pieptene şi noi ne rătăcim prin el ca printr-o pădure, ele aruncă în urmă o lacrimă şi noi plonjăm în ea ... ca şi cum am putea salva ceva...
(…)
Inteligenţa e un lucru prea delicat pentru a fi folosit.
Aparţin unei muzici pe care nu o mai aud.
(…)
Un nou mod de a trăi: ANTI-VIAŢA. A trăi subminând neîncetat ideea de Viaţă...
(…)
În 1911, într-o fabrică de textile din New York sute de femei panicate mor asfixiate şi pârjolite într-un incendiu, pentru că uşile se deschideau numai spre interior. Un anchetator povesteşte emoţionat: "Le-am găsit grămadă, carbonizate în dreptul uşii. Au vrut să-şi fie aproape, să se ajute până în ultima clipă" adaugă ştergându-şi o lacrimă. În fond nu e decât o monstruoasă ipocrizie, o ipocrizie capilară, până la ultima celulă. Este vorba, la urma urmelor, de modul în care se ajută oamenii în general, îndemnându-se frenetic unii pe alţii, în mod instituţional, spre prăpastie. Alergăm disperaţi căutând eliberarea, mântuirea, etc bulucindu-ne cu toţii spre nişte uşi care se deschid NUMAI spre interior...
"Omul, în timpul de astăzi, după merit se măsoară?" (Gheorghe Asachi)
"Răutatea nu este decât bunătatea exasperată" (Eugen Ionescu) - vezi şi privirea lui Al Pacino...
(…)
Tot ce-mi "propun" este să RĂMÂN la mirările mele.
Nu-ţi poţi ajuta aproapele, decât în măsura în care eşti capabil să aderi la halucinaţia lui. Şi nu e suficient să aderi şi nu e suficient să o înţelegi, trebuie să INTRI, să RESPIRI, în interiorul acelei halucinaţii...
(…)
"Dragostea ne dă posibilitatea de a-i vedea pe ceilalţi aşa cum îi vede Dumnezeu" (Borges) Atunci, inevitabil, Statul (care este Anti-Dragostea absolută) ne obligă să-i vedem pe ceilalţi aşa cum îi vede Diavolul: Este ceea ce se întâmplă în viaţă, la fiecare pas...
(…)
Ceea ce ştiu mă va ajuta, desigur, dar nu Aici, în lumea asta, ci Dincolo...
La radio un microrecital al unei pianiste japoneze, numită MICUTZO UCIDA...
"Când scrii ai mereu tendinţa să-ţi COMPLETEZI gândirea, iar acesta este modul cel mai sigur de a o compromite. Marea Artă este să te opreşti, nu să aprofundezi. E mai uşor să epuizezi o problemă decât să-i sugerezi dificultăţile. (Această ultimă frază strică totul)" Emil Cioran, Caiete, Paris, aprilie 1963...
Biserica este cârpa de pe ţambalul lui Dumnezeu... Şi orice încercare de instituţionalizare a unei idei nu face decât să o sugrume...
Nu-i cunoşteau numele... Unii îi spuneau Prinţul Nepăsărilor Crescânde...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu