am citit:dan mihuţ

în tot acest timp am gândit prea mult

sunt epuizat, mi-a zis, sunt un pat germinativ, mugurii
care ies acum au tot farmecul din lume de partea lor
şi îmi dau seama că îmi place mai mult să hibernez
să nu crească din mine nimic, cel mult cum se aşează
un strat de gânduri tâmpite, o carte, alt strat de aberaţii
o bere într-o cârciumă aerisită, alt strat de gânduri
sunt omul musaca din care mănânc fără randament
şi tot ce rămâne în mintea mea e studiul atent al mişcărilor
aşezarea muşchilor, reţeaua de vene, oase şi cartilagii

eu mă gândeam tot la puterea inutilităţii şi la vene, m-a surprins
faptul că găseşte determinări în lehamite şi comoditate
apoi vorbeşte despre scârbă cu furie, regurgitează
am mai ascultat câteva clipe fâşâitul oraşului cu scamele lui
un vinil din anii 60 rotit sub un ac al degetelor noastre
de unde recuperam o altfel de muzică, un altfel de ritm

am avut un gol în piept, adică acolo a început totul
a mai zis, acolo mi-am dat seama că exist, că mai e în mine
ceva la care nu trebuie să gândesc doar din când în când
ci să atac cu furie cum atacă anticorpii un virus
despre care încă nu ştiu nimic, am făcut asta ani în şir
până când mi-am dat seama că-mi place mai mult incoerenţa
călătoriile mentale în spaţii confuze, paloarea bolnăvicioasă
a celor pe care îi crezi bolnavi fizic, dar ei sunt doar seduşi

bunăoară, setea asta de a trăi alături de personaje
pe care să le reinventezi de fiecare dată când le vezi
(omul peşte de la metro de care-mi povestea alina
cu ochii sclipind, cu o voce ce venea de altundeva
de pe vinilul care ne hrăneşte constant cu baliverne
pe care nu dai doi bani, dar pe care trebuie să le faci)
ca să le dai un sens de care să te agăţi, ei bine
de toate astea m-am săturat, le iubesc prea mult

pescăruşii ne tot dau târcoale, poate mai nou sunt
păsări de pradă ale vinilului, apoi noaptea trecută
îmi amintesc ca prin vis că am deschis fereastra
şi-am privit norii care periau creştetul blocurilor
nu i-am văzut niciodată atât de jos, atât de coerenţi