am comentat

Si lacrima mea va curge la infinit fiindca celui caruia i-am adresat-o, ionatan, (www.ionatan.wordpress.com) nu mai e printre noi.
Doamne de ce ne iei Poetii?


" O suferinţă cu sceptru
O moarte grabnică, necruţătoare, sălăşluieşte în mine. Mă încolăceşte metodic, cu braţe lungi şi oarbe. Doamne, de ce am fost eu mai rău ca alţii?
Îmi privesc cărţile şi cred că înţeleg câte ceva. Citesc Scriptura şi mă încarc de speranţă. Oare suferă credinţa mea?
Îl iubesc pe Domnul şi îmi pun tot felul de întrebări. Vă iubesc pe voi şi, dacă aţi putea da vreun răspuns, v-aş pune aceleaşi întrebări. Dar răspunsurile îmi vin sub formă de suferinţă. Şi asta, nu de acum, ci de mereu.
Depind numai de minunile Lui. Ştiu că nimic altceva nu se poate împotrivi bolii apărute ca din senin, ca o suferinţă cu sceptru. Mă obişnuisem cu suferinţa, era ceva cunoscut, ceva devenit familiar, puteam scrie şi poezii pe seama ei… Dar aşa, nu mă mai pot gândi decât la durere, febră, planuri pentru testamentare abandonări şi cum să fac să ajung până la toaletă.
Dar El ştie toate astea. Facă-se voia Lui!


Comentarii:
Un prieten spune: ianuarie 5, 2010 la 8:51 pm

O viaţă perpetuă sălăşluieşte în tine. Te încolăceşte aproape haotic, fără metodă, cu braţe care, de data aceasta, văd. Au învăţat să şi vadă. De ce ai fost tu mai bun ca alţii?
Îţi regândeşti cărţile şi ţi se pare că n-ai înţeles chiar tot. Reciteşti Scriptura, însă speranţa şi-a făcut de mult timp culcuş adevărat în tine. Reîncarci chiar tu toate rândurile cu speranţă. Te întrebi dacă e posibil ca tocmai credinţa ta să fie sau să devină chiar mai adâncă decât până acum?
Îl iubeşti pe Domnul şi ţi s-au oferit deja, prin această iubire, toate răspunsurile. Ne iubeşti şi pe noi, însă din partea noastră au venit mereu întrebări spre tine, şi mai puţin răspunsuri. Te întrebam toţi, obsedant, despre suferinţă… în loc să răspundem iubirii din tine.
Depinzi cu totul de EL… de minunile Lui. Ce altă dependenţă mai profundă şi mai adevărată ar putea exista pe pământ? Ştii totuşi că sceptrul Îi aparţine. Şi atunci tot ce gândeşti şi ce simţi este Dragoste.
Iar El ştie toate acestea… doar “El ştie tot despre tine”, aşa cum tu însuţi ai spus.
Să fii !
sami spune:
…El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc…Nu spui astfel de vorbe decât dacă tu vezi ceva ce alţii nu văd. Dumnezeu nu vede în felul în care vede omul. Însă omul trebuie cumva să vadă aşa cum vede Dumnezeu. Trebuie să avem viziunea pe care o are Cel Atotputernic.Dumnezeu vrea ca tu să te vezi în felul în care El te vede „ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: Să ai viziunea Celui Atotputernic. Acea viziune este totdeauna una bună. Oricând vezi situaţia ta cu ochii Lui Dumnezeu, vei descoperi că situaţia ta se va schimba pentru că atunci când vezi cum vede El, Îi permiţi să lucreze ca Atotputernic în viaţa ta!
Mihai spune:
“Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi”.Omul dinauntru spera, crede, iarta, iubeste, scrie poezie, rodeste, nu omul de afara, care se trece.Sunt gandurile ce mi se nasc in minte cand incerc sa inteleg prin ce treci.
teo constantinescu spune: îmi pare rău pentru experienţa neplăcută (ştiu, probabil “neplăcut” e prea puţin). despre ce “moarte” e vorba?vă doresc multă putere de sus!