Ura pentru semen

Urăște-ți semenul ca pe tine însuți?






Îmi vine să plâng. Da, bărbat la apropierea a șapte decenii de viață, eu, care nu plâng niciodată, uite, îmi vine acum, știu și de ce. Ura unui semen mă aduce în preajma unor gânduri despre moarte, a mea, de sigur. Când cineva îmi spune că sunt bătrân, mai merge, deși nu-mi place. Cui îi place? Mă uit la chipul celui care mă urăște. Este mai frumos? Poate. Este mai deștept? Poate. Este mai bun? Nu! Acum nu fac un rchizitoriu, eu nu sunt obișnuit cu rugăciunile, altfel cred că m-aș descărca, sufletul meu ar pluti mai liniștit. Eu scriu, este rugăciunea mea. Domnul știe ce scriu. Omul m-a numit în toate felurile , de la culorile spectrului politic, la calitățile mele de om, de scriitor ( nu fac caz, poate nu sunt ceea ce mă cred), aproape că m-a comparat cu Satana. Este o cinste. După Dumnezeu, Satana este personajul cel mai des pomenit, dacă nu chiar mai des. Mai bine zis, dracul.

De asta sunt bune înjurăturile românești, ai înjurat, te-ai calmat, mai bei și o bere, totul este ok! Știu că despre ură nu poți scrie prea mult, despre dragoste , da, oricât. Dar nu am înțeles niciodată trecerea de la dragoste la ură, de la prietenie la ură. Ce ușor facem acest pas. Pot fi numit demagog, dar mărturisesc, puteți să nu mă credeți, nu cunosc ura, pot subaprecia un om, pot să râd cu nedreptate de cineva, sunt păcatele mele, dar nu urăsc. Trebuie să fii total lipsit de umor ca să ajungi la asemenea sentiment mizer. Cineva se uită în oglindă. Se privește cu ochiul unui mort? Fals, mortul vede mult mai departe. Nu-i trebuie o oglindă. Altul spune că se poate muri de mai multe ori. Piloții de curse, parașutiștii, scafandrii da, mor de multe ori. Poetul nu moare niciodată. Poetul nu cunoaște ura, poate disprețul, este chiar „nobil” să disprețuiești pe cineva, deși nici acest sentiment nu poate fi lăudat. Cine știe ce tezaur se află în inima semenului tău și tu îl disprețuiești? Încearcă să te urăști pe tine însuți, poți? Dacă poți, ești pierdut.





Boris Marian