A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 18 noiembrie 2010

Marțianul imaginar și real

Marțianul imaginar și real




Puțini s-au ocupat cu imaginea marțianului în cultura lumii. Prin 1905, un pictor l-a înfățișat șezând pe o stradă, nu se știe din ce oraș, apoi, un alt tablou datând din 1918, ne arată un alt marțian în aceeași poziție. Apăruți în grupuri izolate, cu secole în urmă, ei au fost tolerați la început. Este drept că unele state le-au impus plata unor impozite. De unde aveau bani, nu se știe. Literatura i-a ocolit, s-a creat un tabu - tema despre marțieni. Desenatorii au fost mai puțin reticenți. Nas de sileni, de fauni, buze groase, urechi mari, clăpăuge. Dar nu semănau cu caprele, țapii. Caricaturiștii au încercat, fără succes să-i înfățișeze, nimeni nu știa exact ce înseamnă „tipul marțian”. Unii i-au comparat cu franțujii, italienii, grecii, turcii, nici vorbă. A apărut o carte în care se cerea nimicirea lor. Măștile de carnaval încercau să redea chipul de marțian. Niște militari beți au prins doi marțieni și au încercat să le taie bărbile. A fost imposibil, bărbile erau din sârmă foarte rezistentă. Militarii au simțit chiar o furnicătură în braț, ca de curent electric. Au fost descoperiți marțieni cu pistrui, alții cu părul roșu. S-a răspândit zvonul că erau murdari, că miroseau a ceapă și usturoi. Total fals.

Un cercetător a stabilit că mirosul era de chimicale. Marțienii erau produse de sinteză. Aveau familie, soție, copii. Ciudată era contradicția dintre imaginea marțianului murdar și puturos și marțianul inteligent, cuceritor al Planetei. Aveau și o muzică oarecum ciudată, amintind de dansurile antice, orientale. Înmulțindu-se , a fost nevoie de semne distinctive, pentru ca pământenii să nu se împerecheze cu marțienii. De ce? Nu știa nimeni. Ar fi fost interesant ce ar fi ieșit dintr-o căsătorie mixtă. De fapt ele deja existau, dar nu se știa exacxt care cu cine. Marțienii începuseră să semene cu pământenii. Erau negustori, meseriași, bancheri. În armată nu erau primiți, era mai bine, mai sigur. Unii s-au făcu cârciumari. Se spunea că toarnă apă cu acid sulfuric în țuică, dar nu s-a dovedit. Înainte de apariția automobilului, marțienii erau căruțași, s-au găsit desene și tablouri în ulei cu marțieni-vizitii. Mai ciudat, au existat marțieni ciobani, marțieni agricultori. Se spunea că sunt vicleni, lași, nu s-a dovedit. De fapt, între pământeni sunt și acum destui vicleni, lași, buni, răi. Au apărut și marțieni surzi, orbi, bâlbâiți, de te mirai, ce naiba au venit pe Pământ, când puteau sta bine pe planeta lor roșie. Cum deosebeai un marțian de un pământean? Greu, dar se putea face o deosebire. Nu una, o mie.

În primul rând, marțienii nu au ce căuta pe Pământ. Apoi, limba lor era greu de înțeles, dar o dată învățată limba locului, li se învârteau vorbele în gură de te apuca amețeala. Unii au vrut să-i trmită în iad. Zadarnic, marțienii nu ard. Este o chestie inexplicabilă, împușcați mai merge, dar nu ard. Au fost bănuiți de vrăjitorie, de ritualuri groaznice, că beau sânge de copil, nu aveau nici pe dracul, nici burta nu-i durea. Mai mult, au început să călătorească în toate țările.
Nu era țară să nu dai de un marțian, de o comunitate de marțieni. Se rugau la același Dumnezeu ca și pământenii. Doamne, iartă-mă, de unde știau ei de Dumnezeul pământenilor? Păi, spuneau ei, nu a făcut Dumnezeu Universul? Da, așa este. Păi, pe Marte cine l-a făcut, nu Dumnezeu? Este. Atunci? Atunci, ce? Voi nu erați când s-a mânuit lumea. Ce spui, bre? Care mântuire, că ticăloșia este la mare cinste pe Pământ. Aici discuția se împotmolea.

Acum noi nu știm câți marțieni sunt pe Pământ. Se vorbește de o conjurație, de cucerirea Pământului de către marțieni. Unii spun – să-l ia dracului de Pământ, plecăm și noi pe Marte, poate că acolo nu mai sunt nici războaie, nici foamete.





BORIS MARIAN

Niciun comentariu: