A apărut o eroare în acest obiect gadget

luni, 6 decembrie 2010

Plagiatorul

Plagiatorul




Motto- Când majoritatea spune DA, ceva nu este în regulă





De mic copil am vrut să plagiez. La început au fost „Însemnările unui partizan” de Ignatov, mă vedeam în zăpezi ochind patrule nemțești, dar m-au prins partizanii și mi-au tras o mamă de bătaie. Le făceam concurență. Apoi am început să-l plagiez pe Jules Verne. Într-o noapte m-am trezit cu Căpitanul Nemo, era foarte furios și mi-a pus în vedere că orice încercare de plagiat se pedepsește cu o plimbare pe „Nautilius” de vreo doi ani. Nu mi-a convenit. Au urmat Eminescu, Saint-John Perse, Rimbaud, aceștia au fost mai blânzi cu mine. Mai rău a fost cu Shakespeare, pentru că eu am scos o cărticică „154 de Sunete”, inspirate din Sonetele lui Will. A fost supărat și mi-a sabotat întreaga ediție. Nu am vândut nici un exemplar. Ultima încercare a fost cu un mare poet din Jamaica. Am copiat titlul poemului său, „Abanosul verde”. Unde naiba ai văzut un abanos verde? A întrebat urmașul lui Tamango. L-am găsit în Enciclopedia Britanică, i-am răspuns. Vezi, acesta este un plagiat, chiar unul nerușinat. M-am trezit cu o droaie de turiști și de autohtoni gata să mă linșeze. Am fugit, mi-am lădsat casa, familia, hainele, eram în chiloței albaștri, am fugit la Gara de Nord și m-am retras la Poiana Brașov. Acolo stau, schiez pe un ziar și scriu versuri. Mă plagiez pe mine însumi. Din poeme mai vechi. Ce nevoie am eu de clasicii antici, moderni, când mă am pe mine? Dar nu se știe, dacă dau de un poet tânăr , talentat și necunoscut, nu merită să-l plagiez? Doar nu sunt nebun să scap o asemenea ocazie. În fond, ce îmi pasă, de înjurat m-au înjurat destui, prieteni am, câțiva, dar buni, restul ducă-se în Parnasul lor mirosind a parfum de cicoare. Mai vedem. Se descurcă fiecare cum poate. Ce Homer nu a plagiat? Dar Dante, Shakespeare ( unii zic că nici nu a fost el, era Doamna brună din Sonete), Caragiale care l-a plagiat pe Caion, pe Tolstoi, ehei, apoi Celan, ca să nu uităm de Eugen Barbu căruia un „negru” i-a făcut ( intenționat) o figură și a copiat, pe bune, zece pagini din Paustovski, iar nea Jenică habar nu avea, că nu-și citise cartea. Se mai întâmplă. Adio, copii ai muzelor.



Să semnez? Dacă eu nu sunt eu? BMMarian

Niciun comentariu: