luni, 20 decembrie 2010

Turbulențe în apele românești

Turbulențe în apele românești






Anul 2010 se încheie cu multe incerrtitudini, pesimismul fiind la el acasă. Veniturile scad, impozitele, taxele cresc, oamnii pleacă din nou peste hotare spre Vestul care ba primește, ba respinge pe flămânzii est-europeni. Guvernul, mai mult decât președintele, este înjurat de ai lui, de opoziție, este țapul ispășitor, pe merit, al tuturor erorilor și furtișagurilor petrecute în cei 21 de ani de libertate a fărădelegii, dar și exprimării cuvântului, acolo unde nu se amestecă șarpele cu clopoței de aur. Soluția de a împrumuta la nesfârșit bani de la FMI este atât de proastă, încât și autodidactul din Scornicești înțelesese ceva. Gloanțele care l-au trimis în ceruri au revenit cu un ricoșeu care nici azi nu s-a oprit. Unde sunt producția proprie, industrială, agrară, asistența medicală, bună , rea, școala, bună, rea, pensiile, bune, rele, etc. ? Capitalism, dar să știm și noi, iubim capitalismul, dar urăm capitaliștii, că ne fură. Nu numai sărăcia ne umilește, dar și degradarea relațiilor interumane, a relației Putere- cetățeni, corupția s-a întins ca o epidemie, în toate mediile. Cotrocenii stau undeva sus, deasupra norilor, alături de Dumnezeu. Uneori plouă cu lacrimi. Opoziția seamănă cu o adunare de băbuțe supărăcioase, nimic nu se clintește după vorbulițele opoziției. Li s-a subțiat glasul și mintea. Iar picioarele de lut ale economiei se duc la vale cu scurgerea crizei. Ne mai lipsesc acum lideri carismatici, tip
Dan Diaconescu, cel cu ceas în gură, care vorbește ca dispecerul din gară, apoi niște verzulii de la Noua Dreaptă, care se adună numai la comemorări, că la altceva, cum? Unii zic că sunt ecologiști, cine să creadă, copacii au murit de mult. Nu este de mirare că Ion Cristoiu, jurnalist uns cu alifii și alte materiale mai frumos sau urât mirositoare să se trezească, mai bine zis să umble ca un lunatec pe la emisiunea vesperală a Eugeniei Vodă și să se declare îndrăgostit de umbra lui Zelea Codreanu. Carismă? Evident? Cinste? Evident. Iubire de țară? Cum altfel? Nimic despre asasinarea prefectului de Iași, Manciu, despre CĂRTICICA ȘEFULUI DE CUIB, care conține sfaturi utile pentru tineri, să muncească, să fie disciplinați, să asculte, să-și iubească țara și să rezolve „problema jidovească”. Este cert că, spre deosebire de Horia Sima care este bănuit și de un joc dublu, care a provocat o rebeliune și un pogrom antievreiesc, Zelea Codreanu a murit ca un martir de mâna unor „băieți” ai regelui Carol II. Dar ce propunea carismaticul Zelea pe plan politic-economic? Nimic. Credința în Dumnezeu nu este o doctrină economică. Iar credincioși suntem cu toții, indiferent de etnie, de rasă, de vârstă. Unii erau și atei – comuniști, naziști, dar și intelectuali sceptici, să fie sănătoși. Deci „modelul Zelea” este o mascotă, un mijloc de mistificare. Ce ar putea propune Cristoiu, după anii lucrați cu sârg la SCÂNTEIA TINERETULUI, după lupta sa pentru edificarea idealurilor socialismului multilateral mutilat? După alergăturile pe la diverși lideri și pe la diverse grupuri de influență?

Rău este că tinerii nu văd limpede nici trecutul, nici viitorul, cine poate, pleacă și nu mai vine. Vom deveni o țară, vorba guvernanților, de mămici, bebeluși, pensionari și ... morți.

Cireașa de pe tortul anului ce se duce a fost vizita „bătrânei Doamne” , nu este chiar bătrână, Herta Muller ( cu Umlaut). După ce primește Nobelul care trăznește în ultimele cinci decenii a interes politic, Herta Muller vine și îi ceartă pe români că nu au țipat ca ungurii, cehii, polonezii, nemții, în anii comunismului. Mircea Cărtărescu, pe care eu îl agreez mai mult ca personaj și personalitate, nefiind un fan al prozei sale, mai mult al poeziei sale, spune foarte corect - Herta Muller a cam uitat sau nici nu a cunoscut bine realitățile din România. Supărat este și Paul Goma, care spune undeva că fostul soț al distinsei scriitoare, Richard Wagner ( sic!) a fost responsabil cu probleme culturale în județul Timiș. Așa dizidență, așa dizidenți. Însăși scriitoarea, în tinerețea sa revoluționară mergea la fabrică numai ca să-l enerveze pe director. Îți trebuie mult curaj să-l enervezi pe un director de fabrică. Eu aș spune că scriitoarea a prins cea mai tipic mentalitate dâmbovițeană, deși este de pe malul Begăi – aceeea de a te da erou după război. Că se adunau și formau un grup de discuții, ehei, eu am auzit, mergând ci trenul de la sud la nord și înapoi, cum țăranii strigau în tren, prin anii 80, după o gură de țuică, „ f... tu-i mama lui de Ceaușescu”. Nu era nici țipenie de securist prin preajmă sau era și se făcea că doarme. Inginerul Gh. Ursu ( Babu) a fost ucis în beciul Securității numai pentru că a ținut un jurnal personal. Ia să fi ținut Herta Muller un jurnal personal. Precis cădea și dictatura. Sriitoarea îi plânge pe nemții morți în URSS, în România, persecutați, duși în Bărăgan. Amintește și de evreii uciși de nemți. Este chiar lăudabil, în Vest nu ține să negi un Holocaust. Dar disprețul pentru marea majoritate a intelectualilor români, cu lipsurile lor, cu lașitățile lor, cu talentele lor, este, după opinia mea de fost inginer, deci din afara frontului ideologic, total deplasată. A început să uite și limba română, poate nu o știa bine, nu-i nimic, germana este o limbă „mai” europeană. Nu judec talentul ei, nici cărțile ei nu mă atrag, am alte cărți necitite. Să fie sănătoasă. Păcat că noi suntem bolnavi grav, de deznădejde, nici umor nu mai avem, ne-am înrăit, ne sfâșiem între noi. Și cel mai rău este că trecutul se profilează, de parcă nimeni nu a învățat nimic din crimele și erorile trecutului.



Boris Marian

Niciun comentariu: