A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 17 martie 2011

Iartă-i, Doamne

Iartă-i, Doamne, că nu știu ce vor








Iartă-i, Doamne, nu știu ce vor,

guzganii aleargă pe coridor,

acum ce ne facem,

acum ce fumăm.?

Iartă-i, Doamne, ,

Răbdare, dă-mi.

Măduva lor este verde, o spumă,

Fluier, guzganii se-ascund,

Nu e ciumă,

Doamne, eu îi iubesc,

Nu-s guzgani,

Au un strămoș ca și mine,

Pe
Adam.



x x x



Am visat că am ucis pe cineva,

Eram liniștit, am făcut o baie fierbinte

și visul s-a liniștit,

dar cel ucis bătea în geamuri,

pe acoperiș,

eu eram printre cei uciși.





x x x





La un popă a fost un câine

şi pe câine l-a iubit,

Iulius Caesar, vino mâine,

azi oraşul e ticsit,

da, am ucis, ne strigă Shakespeare,

dar nu sunt ucigaş defel,

cum poţi participa în Mexic

la un concurs cu Georges Blondel?

El a ucis, ne spune-n faţă

poetul, din iubire doar

poţi să ucizi, în rest doar zaruri

aruncă moartea-calendar.

.

x x x







Februarie, să scoatem cerneala,

să plângem pe coala cea albă, mireasă,

cum plânge o coasă,

corbii cei orbi,

tristeţe la marginea unor podeţe,

iar versurile cad pe prund,

devin pietre de râu,

vezi privighetoarea de argint,

ca o linguriţă în aer, vibrează?



X x x





Astăzi vom împlini

tragicul său mesaj,

amurg închegat

peste venele marilor cadavre,

mers în pustiu,

am părăsit câmpia înmiresmată,

unde se duse iarna vrajbei noastre?



Lupul îşi bea propriul sânge, speră că va scăpa, dar ...



X x x





Urc coama dealului,

O piatră stă singuratică-n văzduh,

parcă pluteşte ca o vatră,

parcă în ea trăieşte-un duh,

pe piatră-s litere ciudate,

din nici un alafabet, defel

nu pot să le-nţeleg, furate

sunt literele , poate El

Le-a scris cu-o mână nevăzută,

să le citească cei ce cred,

încerc, o ignoranţă crudă

mă trage înapoi, încerc

să las în urmă oboseala

şi tot ce ţine de pământ,

o piatră scrisă-mi ține calea,

neocolită de cuvânt.



X x x







Vine domnul Pache,

Îmi spune, măi Lache,

De ce să nu ne strivim

Între noi, ca doi eroi

Ai Nimicului?





Boris Marian

Niciun comentariu: