A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 19 martie 2011

Vako Popa

Vasko Popa ( 1922-1991)




Poet sârb de origină română, Vasko Popa este unul dintre cei mai originali poeți ai secolului XX. Prieten cu Nichita Stănescu, care i-a tradus o parte din versuri, el este puțin cunoscut la noi. Reproduc doar poemul „Rezonanță”, care mi-a inspirat un poem „în replică”.



Rezonanță



Camera goală începe să rânjească

Mă retrag în propria piele.

Tavanul începe să chelălăie.

Îi arunc un os.

Colțurile încep să hămăie.

Le arunc și lor un os.

Podeaua începe să mărâie.

I-arunc și ei un os.

Un perete începe să latre.

I-arunc și lui un os.

Și- al doilea, și-al treilea, și-al patrulea –

Începe să latre.

Fiecăruia i-arunc un os.

Camera goală începe să urle.

Gol eu însumi

Făr-de nici un os

Mă înmulțesc într-un ecou

al urletului

și răsun, răsun,

răsun.

Vasko Popa











”Replică - Rezon





Fondul magic ale acestei scriituri

Este sufletul meu.

Voi credeți în suflet?

El nu este o scoarță de copac,

Nici miezul alb al mărului,

Nici sămânța, este, cum spun chinezii,

Ceea Ce Nu Este.

Există vorbe goale? Posibil.

Ne spune Mihai Eminescu.

Cineva mă confundă.

Există undeva, cineva

Care-mi seamănă la nume,

Dar nu la profil.

Profilul meu se schimbă

După cum iubirea se apropie

Sau se depărtează.

Vrăjmaș nu am fost nimănui.

Ar fi fost prea mare cinstea

Acordată neființelor.

Eu iubesc tot ce există,

Puteți parodia acest vers,

Eu iubesc tot ce există.





Boris Marian

Niciun comentariu: