Vasko Popa ( 1922-1991)
Poet sârb de origină română, Vasko Popa este unul dintre cei mai originali poeți ai secolului XX. Prieten cu Nichita Stănescu, care i-a tradus o parte din versuri, el este puțin cunoscut la noi. Reproduc doar poemul „Rezonanță”, care mi-a inspirat un poem „în replică”.
Rezonanță
Camera goală începe să rânjească
Mă retrag în propria piele.
Tavanul începe să chelălăie.
Îi arunc un os.
Colțurile încep să hămăie.
Le arunc și lor un os.
Podeaua începe să mărâie.
I-arunc și ei un os.
Un perete începe să latre.
I-arunc și lui un os.
Și- al doilea, și-al treilea, și-al patrulea –
Începe să latre.
Fiecăruia i-arunc un os.
Camera goală începe să urle.
Gol eu însumi
Făr-de nici un os
Mă înmulțesc într-un ecou
al urletului
și răsun, răsun,
răsun.
Vasko Popa
”Replică - Rezon
Fondul magic ale acestei scriituri
Este sufletul meu.
Voi credeți în suflet?
El nu este o scoarță de copac,
Nici miezul alb al mărului,
Nici sămânța, este, cum spun chinezii,
Ceea Ce Nu Este.
Există vorbe goale? Posibil.
Ne spune Mihai Eminescu.
Cineva mă confundă.
Există undeva, cineva
Care-mi seamănă la nume,
Dar nu la profil.
Profilul meu se schimbă
După cum iubirea se apropie
Sau se depărtează.
Vrăjmaș nu am fost nimănui.
Ar fi fost prea mare cinstea
Acordată neființelor.
Eu iubesc tot ce există,
Puteți parodia acest vers,
Eu iubesc tot ce există.
Boris Marian
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu