am citit: Rodica Lupu

port un nume niarne

port un nume niarne
la fel ca toată lumea asta botezată
numai şi numai pentru a se deosebi
unul de altul şi pentru clarificarea
încrengăturii genealogice închipuie-ţi
niarne un copac botezându-şi frunzele
pe câte morminte ne-ar fi dat să călcăm
atunci când ele pier să nu mai vorbesc de
lacrimile plânse de ploile cerului sau
de suspinele copacului îndoindu-şi în
bătaia vântului ramurile fremătându-şi-le
de durerea goliciunii cu noi este altceva
noi ne îngropăm în tainele pământului
mort peste mort inimă peste inimă
primindu-ne botezul pământului cu un pumn
de ţărână numele rămânându-ne înscris
doar într-un pomelnic vom trece prin aurore
subpământeşti adăstând laolaltă printre
şuvoaie de patimi veşnicia lor alimentează
respiraţia planetei şi cu fiecare nume stins
vibraţia-i creşte misterul m-am întrebat
de ce a ales dumnezeu să ne zămislească
din pământ apoi să ne încredinţeze tot lui
sigur că el cunoaşte această taină chiar are
o logică niarne pământul ar fi mai sărac
şi lipsit de măreţia regenerării substanţei
sacre toată cunoaşterea ei ar fi fost o nespusă
risipă a închipuirii lui am fi putut răsări
mai simplu din seminţe botezându-ne copaci
pierind în mituri sau neant şi nu mai puteam
afla această artă a procreării ar fi bine când
stăm sub copaci să ascultăm atenţi strigătul
închis la hotarul dintre cer şi pământ care
ne osândeşte să cărăm cu noi lumina adevărul
şi iubirea ştiu că săvârşim păcate niarne
că nu vrem să vedem să ştim şi să iubim

sunt atât de săracă niarne

sunt atât de săracă niarne
n-am nici o bogăţie decât trecătorul
acesta de trup şi nu pot să-i zidesc nici
o margine sau să-i înlocuiesc o ulucă putrezită
de intemperii dinlăuntru-mi mai mereu se revarsă
o nebunie invizibilă asemănătoare furtunilor
mă striveşte şi mă-nec cu propriul meu har
mai mult aer curat mi-ar trebui să-mi cotrobăie
existenţa până la măduvă nu are importanţă
ce port în inimă niarne atâta timp cât nu se vede
perceptibil este doar pipăitul soartei şi câţiva
paşi întru întâmpinarea ei în rest visuri flămânde
niciodată săturate neputinţa tot mai mult
mi se sprijină pe acest trup şi nu-i mai pot controla
ciudata stare îţi spun niarne ridică-mă dacă poţi
din starea mea du-mă-ntr-o stare de zbor
poate voi reuşi să mă îndepărtez într-o depărtare
mai veche mă tot gândesc la ea niarne şi nici
un răspuns nu s-a oprit încă la mine da s-ar putea
totuşi să-mi durez o altă-nfăţişare cu ea să mă arăt
numai ochiului care mă vede să-i adăst în insomnii
până când înţelegerea i-ar alerga spre tine

dulceaţo minunato soartă-mi

nu ştiu niarne de unde m-alimentez

nu ştiu niarne de unde m-alimentez
cu irezistibila forţă de-a trăi un neobosit
elan emană nestăvilit din adâncu-mi
mă minunez de atâta sete de viaţă
când din pocalul ei sorb doar fiere încerc
să găsesc răspuns dar împrejurul mi-e adormit
mormintele înşirate ca la paradă par nişte
omoplaţi de soldaţi care au biruit războaiele
ici colo în loc de lauri adun doar amintiri
nu ştiu niarne din ce-mi hrănesc scânteia mea
de vis umblând mai mult beată de la aceasta
nu o pot stinge dimpotrivă alături de părerea ei
păşesc prin timp smulgându-i orele săptămânile
aproape că aiurez de la atâta venin irosit în păcat
răsună în mine dangătul lui şi-mi vine chiar să râd
de propria-mi nebunie ştiu că n-am să scap
de ea nimeni nu mă mai scapă de aceea nu-mi rămâne
decât să iubesc toate lucrurile şi toată nesfârşita
asta de speranţă s-o slobozesc pe clipele încolăcite
de-a lungul prezentului lasă-mă niarne să-mi
conjur sufletul visător îngenunchind aiureala
de ce n-aş crede că ceva din mine se hrăneşte
c-o sevă reală ignorând tot ce s-a dus
dracului până acum această forţă în grabă
îmi ia cu asalt ce-a mai rămas mă simte niarne
împrăştiindu-se în mine la toate răspântiile