poeme pentru Stephan…
(fragmente)
iuţim pasul – istoria aleargă şi ea
oraşe noi prind contur şi se pierd
omul superior, om bun
omul stăpân pe boli
pe mândrie, hoţie şi ură, pe tiranie
e oriunde
nu mai sunt arme
şi nimeni nu simte nevoie să atace, să se apere
vin la tine azi jumătate de drum
să-ţi spun că n-am murit, n-am uitat
de tac, privesc într-un fel de crepuscul
viaţa asta în care piese de azur şi lut
trebuie mutate dintr-un loc în altul
chiar dacă nu e potrivire
şi nu trebuie să blestemi că lumânarea se stinge
şi n-ai terminat
nici când nu mai ai deloc muncă sau casă
când ai iubit şi ţi-au părut sfinte
suflete care azi nu mai au nicio adresă
să-ţi spun că sunt cu tine
şi cu mine toţi ameţiţii de venirea primăverii
de viaţa asta comună inegal
de neputinţa îmblânzirii aripilor, dreptăţii
va trebui să cădem la un fel de înţelegere
umbrele şi eu
să nu mă mai certe geloase
cum doar pe tine te văd
cum strig eşti totul meu,
tac apoi multul, scriu
se uită la mine de oriunde
or avea ele atâta viaţă?!…
în universul acesta de gânduri eşti etern
şi te ţin cum bibliotecarul
colecţiile de fotografii şi cărţi unice
între valul încă rece al mării
şi unduirea macilor şi-a grâului
într-un mâine dincolo de oraş
tandru şi puţin prea muzica
(...)
mă iei de mână şi spui hai degrabă
curând apune soarele
de pe podul ca o arcadă între vieţi
părem doi pictori în faţa unei fresce
cuvintele ne coboară îndărăt
pierdem discuţiile despre simboluri ucise
şi creşterea constantă cu 0,00… la sută
a bunăstării locale
să numărăm câte case şi străzi a cuprins şi azi sărăcia
câte suflete goale privesc pereţi la fel de goi
câte economii de fire de aer
vom putea depozita
în pereţii iluziilor
ca să trăim prin vise
acest colţ împărţit în lumi
noi nu cerem tribut mâinilor întinse
ce-şi risipesc îmbrăţişarea
nu cerem nimănui
să-şi aducă aminte că mai suntem
lunecăm printre umbrele oraşului
contabilizând în minte
un rost al oricui
am fi putut absenta
să fi aflat despre toate
din zări suflet
cum în copilărie despre tărâmuri de basm
cum două lumânări albe
într-o lumină albă
păstrăm tăcerea şi lăsăm să treacă
părelnica apă a infinitului
peste urmele noastre
deşi ştim cât de fugar e totul
nu cerem nimănui
să audă
cu o notă bonomă în căuş
trecem printre pietre şi arbori
înainte şi înapoi
închipuind uneori lumi de fluturi
ce coboară printre frunzele moarte
şi nasc ghiocei
(...)
incercăm de-o viaţă cel puţin
să urcăm în sufletul comun
lutul pare întotdeauna să nu aibă ochi
sufletul, cum lumina,
ne ajută să vedem
dar ce e, prin câte pânze de aer şi apă
trece din ceru-i
ca să nu ne ardă?
(...)
într-un strop de viaţă (gânduri personale) (n-k)
Cât mai valorează o viaţă de om când sunt atâtea şi oricum doar unii oameni ştiu (pot) să fie câştigători?…
-
Nu poţi atinge infinitul decât căpătând suflet de viori. Nu poţi fi într-o iubire enormă mai mult decât cel ce imaginează atâta zare.
-
Oamenii – cei mai mulţi – trăiesc într-un fel de alienare, un „asta e”. Trebuie să te rupi, de multe ori trebuie, din ceaţa aceea gri mohorât, să iei viaţa de frâu, de parâmă, s-o duci la lumină…
-
Frumuseţea şi urâtul sunt posibile doar în lumină. Bunul simţ rezistă şi în întuneric. Şi nesimţul, nepăsarea, cretinitatea!…
-
Nu pătrunde ochiul bogatului hapsân până la coaja de pâine uscată de care întind copiii săracului. Ba, de câte în istoria asta inegală, nu încearcă s-o ia şi pe aceea…
-
Credinţa într-un zeu protector e o limitare conştientă a omului în general. Dacă ar vrea să afle răspunsuri dincolo de el, ar deveni nesigur…
-
Existenţa se primeşte, se acceptă, se cumpără, se câştigă, se cerşeşte, se împarte, se adună, se înmulţeşte, se scade, se scade…
-
Nu te iubeşte nimeni doar pentru că te iubeşte sau pentru că-l iubeşti. Trebuie să te poată supune, folosi, răni, urî, uita…
-
Libertate e atunci când ai condiţii pentru o existenţă demnă. Liber cu adevărat eşti atunci când ai scăpat de toate frustrările.
-
Să cazi atât cât să poţi să te ridici singur. Dependenţa de ajutor e o latură a existenţei pe care aproape toate celelalte vieţuitoare o folosesc foarte rar. Nu pentru că n-ar avea raţiune, ci pentru că, dacă nu reuşeşti să te ridici la timp, devii hrană altor surate sau nesurate.
(nota: cine doreste sa citeasca mai mult, sa tasteze un vers la "cautare google" si ajunge la textul publicat undeva in virtual)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu